Iata astfel prin cateva linii trasate, figuri ca aceea a unei mici japoneze, a Odettei ori a prietenei din copilarie Desiree; locuri minunate, cum acel Mincil din preajma Balcicului, straveziu de argintiul coastei si de tineretea extazului autorului. Apoi moartea, a carei prezenta halucinanta e pretutindeni. Lucid, Anton Holban se afla in fata mormantului Irinei, se sbate intre amintiri, intre sensualitatea carnii de ieri si a mortii din totdeauna, nu rezolva poate nimic, dar desigur ca nici n' a cautat sa rezolve decat propriul sau peisagiu interior si descifrandu-l pe acesta descopera mai mult decat ar fi vrut, farame din marele mister, caruia ii va darui intr' o zi chiar adormirea sa. Aceasta stare de asteptare a mortii, de continua plecare asupra singurului fapt sigur si etern, innobileaza scrisul, facandu-l pe autor sa-si dea in orice clipa seama de nimicnicia prezentului. "Halucinatii" e nu numai o viata recapitulata prin prisma intelectualitatii nedesmintite, ci si o previsiune concretizata in forme desavarsite. Daca apartenenta stilistica a lui Holban la scrisul proustian nu poate fi tagaduita, daca si conceptia asupra lumii aduce ceva din acel maiestru " la recherche du temps perdu" - visiunea mortii individualizeaza scrisul lui Holban, inaltandu-i valoare proprie.
Cladirii ridicata din atatea strangeri de inima si timiditati, "Halucinatiile" i-au adaugat inca o piatra, desavarsind un inceput si lasandu-ti in suflet regretul unei prea timpurii despartiri.
ZIUA, 18 aprilie 1939