Rabdă și tu, mamă,
cateva luni, cat să iei un ban, că pe urmă te duci
la facultate, in lumea ta.

Așa i-a vorbit maică-sa lui Adrian, cand acesta s-a intors acasă frant, după prima zi de lucru la fabrica de mobilă. Nu era simplu să te angajezi cu carte de muncă la fabrica italianului. Totul e automat, ce mai incolo, incoace, e farmacie, ziceau cei de la finisaj. Numai că Adrian trudea in depozit, impreună cu șase amărați, care altceva decat să-și pună spinarea la treabă nu știau. Li se zicea in batjocură caragii, fiindcă doar asta făceau, cărau mobila la camioane. Primele zile au fost un chin, insă după o lună Adrian nu se mai plangea de oboseală. Era tanăr, manca bine, dormea bine, iar tot ce-i păruse la inceput greu și, mai ales, umilitor, il lăsa indiferent. Într-un fel, era mandru de tehnica lui la incărcat și descărcat pachetele grele. Totul e o chestie de compunerea forțelor, le explica el celor șase caragii. E o problemă de fizică, nu de mușchi.

Situația e acum sub control, ii spunea Adrian maică-sii. Toți șase sunt niște animale. Nu ințeleg nimic. Se ascund pe unde nici nu-ți trece prin cap, ca să bea. Cand am să plec la examen, n-o să mă mai gandesc niciodată la ei. Caragiii, și ei, nu pierdeau nici o ocazie să-și bată joc de Bacalaureatul lui, iar Adrian ii privea cu milă, ca unul care deținea un secret. Ei aveau să care toată viața mobilă cu spinarea in vreme ce, pentru el, jumătatea aceea de an, pe careo sacrifica in depozit, avea să se cheme in CV-uri "experiență de viață".

În luna următoare, Adrian a impărțit pachetul de acasă cu unul din caragii, un băiat tăcut și tras la față. Mă, cine-ți gătește ție tocana asta divină?, l-a intrebat Adrian lingand borcanul. Băiatul tras la față a spus zambind trist: Soția. Adrian l-a privit ca și cum atunci il vedea prima oară. Caragiii le ziceau nevestelor lor "muieri". Apoi, situația s-a aranjat de la sine. Caragiii ii ziceau tot "dom’ profesor", insă Adrian nu se mai simțea jignit. Iar după ce s-a ascuns cu caragiii intr-un closet părăsit și a băut o bere cu ei, le-a spus și el ba "dom’ doctor", ba "dom’ inginer". Seara, nu-i vorbea maică-sii decat de Milea, un țigan care le vindea lucruri de furat ieftine. Iar pe Adrian, după ce i-a zis lui Milea "dom’ artist", acesta l-a imbrăcat din cap pană-n picioare numai cu țoale de firmă. Să vadă ăia de la facultate ce prietenași ai avut tu!, a zis "dom’ artist", care și in depozit nu se despărțea de acordeonul lui.
Pe "dom’ artist" l-a sunat Adrian mai intai, cand și-a citit numele pe lista admișilor, nu pe maică-sa. Și tot la caragii a făcut primul drum, cand a revenit in oraș ca să-și aranjeze treburile pentru toamnă. Mă, lua-v-ar dracu, i-a intrebat Adrian cu ochii umezi de emoție, cum o să vă descurcați voi fără mine? O să compunem forțele dom’ Adrian, i-a răspuns respectuos și fără urmă de ironie in glas "dom’ inginer" Gigi, caragiul care nu fusese nici o zi la școală.

În prima vacanță, Adrian și-a propus să le facă o vizită prietenilor lui, caragii, la depozit dar s-a luat cu una, cu alta și a uitat. În vacanța următoare, și-a dat seama că nu avea nici un rost să-i mai caute. Dar și-a jurat că o să-i țină minte toată viața. Asta fiindcă ai știut tu să te cobori pană la ei, i-a zis cu un reproș indelung ținut la secret maică-sa. Se poate spune și așa, mămico, a zis Adrian, deși mă intreb dacă nu cumva au coborat ei pană la mine.