„Cenzura m-a invatat sa prezint iubirea fara sa arat pe ecran organele genitale", spune Nikita Mihalkov si adauga la asta opinii despre regizorii romani, despre receptarea lui internationala si despre publicul sau tinta.

Pentru cine faceti filme?

Eu nu vreau sa fiu inteles de toti, ci vreau sa fiu bine inteles. Sa fii inteles de toata lumea e ca un „continental breakfast" - cafea, orange juice si piine prajita - si, daca ai mai si baut in noaptea dinainte, cind te trezesti in fata acelui mic-dejun habar n-ai in ce tara esti. Sa fii bine inteles e ca atunci cind maninci coltunasi in Rusia, spaghetti in Italia si cirnati in Germania. Eu va dau coltunasi si ma adresez celor care-mi apreciaza coltunasii.

Actor versus regizor

Cum e actorul Mihalkov?

Eu joc cu placere doar in filmele care nu sint regizate de mine. Joc si in ale mele numai cind sint obligat sa o fac. In „Soare inselator", de exemplu, am jucat pentru ca o aveam partenera pe fetita mea, Nadia, care atunci avea 6 ani. Am vrut sa-i fie ei mai usor. OK, as fi putut-o convinge sa-i zica „tata" unui alt actor, dar ea nu s-ar fi simtit confortabil si nici nu ar fi iesit totul atit de veridic. Acum, la „Soare inselator 2" voi juca pentru ca nu mai am incotro.

Majoritatea premiilor importante le-ati obtinut dupa caderea URSS. La vremea cind v-au fost decernate, ati vazut in ele vreo conotatie politica?

Cred ca nu sinteti la curent. N-am nici un film care sa nu fi primit un premiu international.

Ma refer la Oscarul pentru film strain (1995), la Marele Premiu al juriului de la Cannes (1994), la Leul de Aur de la Venetia (1991), la cele cu vizibilitate internationala mare...

In cazul acestora, se poate sa fi fost o conotatie politica, intr-o anumita masura. Desi, intelegeti-ma, eu n-am facut filme despre vreun regim. Eu fac filme despre iubire. Daca cineva vede altceva in filmele mele, e problema sa.

Piesa neterminata

Cum v-ati impacat cu cenzura comunista?

M-a invatat sa prezint in filmele mele iubirea fara sa arat pe ecran organele genitale.

Ati facut filme politice?

Eu? Niciodata. Eu nu am facut decit filme de dragoste. Colegii mei care faceau filme omagiale au fost primii care si-au ars carnetele de partid in fata camerelor de luat vederi. Eu nu mi-am ars carnetul in piata publica pentru simplul motiv ca nu aveam ce sa ard. N-am fost niciodata membru al Partidului Comunist. Dar nici nu pot sa dau acum cu pietre in regim. Sa zic ca, vezi Doamne, noi, rusii, ne-am culcat rosii si ne-am trezit tricolori.

E nevoie de o raportare la trecut, dar si la setul lui de valori deja legitime, pentru a critica prezentul? Ma refer acum la „Piesa neterminata pentru pianina mecanica" si la alte adaptari realizate de dvs.

Un film contemporan nu e unul la care sa te duci obligatoriu in blugi si adidasi. Un lungmetraj poate fi si despre Neanderthal, despre fiintele umane de atunci. In general, toate intrebarile omenirii s-au pus cu multi ani in urma. Doar ca, cu timpul, s-au schimbat raspunsurile, in functie de starea morala a umanitatii si asa mai departe. Numai ca eu nu dau raspunsuri. Pentru mine e interesant sa caut raspunsuri impreuna cu spectatorii.

Exista o suma de regizori romani care si-au demonstrat valoarea pe plan international pe vremea regimului comunist romanesc , in schimb democratia le-a adus doar esecuri, si aici, si peste hotare. Cum va explicati aceasta soarta si cum ati evitat-o dvs.?

Eu nu am servit niciodata un regim. Nici un fel de regim. Ma puneti intr-o situatie delicata. Sint colegii mei. Eu stiu ce se intimpla in Rusia, stiu cazuri de regizori care au proslavit regimul sovietic si care apoi au proslavit, sa zicem, „albii" rusi. Dar o faceau si pe una, si pe alta, fara suflet. Asa ca, pe vremuri, regimul ii ridica in slavi pentru ca ii erau din punct de vedere ideologic convenabili, iar acum nu au succes pentru ca limbajul cinematografic pe care il folosesc este invechit.

Optiunea emigrarii

Nu v-a atras niciodata „visul american"?

Un scriitor RDG-ist disident spunea dupa caderea Zidului ca tot ce spusese propaganda socialista despre socialism erau numai minciuni, dar tot ce spusese despre capitalism s-a dovedit a fi purul adevar. Am fost in America, le-am luat si un Oscar, dar nu ma vad facind filme niciodata acolo. Nu poti fi cu adevarat international decit daca esti national prin excelenta. Tarkovski, oriunde a filmat in lume, a fost recunoscut drept un regizor rus. Cel mai bine e sa facem schimb de filme si nu schimb de tari.

Nikita Mihalkov, in rol de megastar Spectatorii s-au calcat in picioare ca sa-l vada, jurnalistele i-au facut declaratii de dragoste, actorii si regizorii romani l-au aplaudat in picioare. Nu e vorba despre un star rock, ci despre regizorul rus Nikita Mihalkov. Invitat de onoare la Festivalul B-EST, Mihalkov s-a aflat la proiectia filmului sau „Soare inselator" si a sustinut un master class la Teatrul National. Prezenta lui carismatica si fara „fite" de vedeta a cucerit pe toata lumea. Discursul sau prietenos, deschis si piperat cu bancuri a atins cam tot ce misca: de la film la politica si de la muzica la iubire.

Progresul inaintea umanitatii

A ascultat amuzat replici de genul: „Dumneavoastra m-ati invatat ce e iubirea" si „Sinteti idolul meu" venite din partea mai sensibila a publicului. „Lasati-le sa ma laude. Daca la virsta mea mai pot aduce lacrimi in ochii tinerelor fete inseamna ca mai am sperante", a raspuns ghidus Mihalkov. A primit chiar si o cerere mai putin obisnuita: „Cintati-ne melodia din «Fata fara zestre!»", prilej cu care a povestit ca, vrind sa vorbeasca cu un mare stab din URSS, a trebuit sa o „mituiasca" pe secretara acestuia cintindu-i la telefon. De altfel, la toate intrebarile raspundea cu cite o snoava traita sau pur si simplu inventata.

Apropiat al presedintelui Putin, Mihalkov nu s-a putut abtine de la nitica politica: „Progresul o ia acum inaintea umanitatii. La stiri vedem zilnic cum mor mii de oameni si deja asta a devenit un fapt divers. Dostoievski a scris insa 500 de pagini despre moartea unei batrine si despre chinurile launtrice ale criminalului. Pentru ca pe atunci oamenilor le pasa. Azi, un avion de lupta trece peste un oras, si-n timp ce pilotul isi bea linistit cafeaua, se arunca o bomba distrugind totul fara sa intereseze pe nimeni ce limba se vorbeste dedesubt sau cite sute de ani de cultura sint facute praf intr-un minut. Acum, cind americanii au coborit din avioane si lupta pe pamint, a inceput sa-i doara si pe ei".

O zi de vara

Vorbind despre arta sa, Mihalkov a spus ca pentru el cel mai important lucru in teatru si in film este atmosfera, pe care a definit-o, parafrazindu-l pe Michael Cehov, drept „sufletul spectacolului". Atmosfera transmite publicului acea forma de energie care se poate lipsi cu totul de cuvinte. „Cinci pagini de text pot fi aratate in cinema intr-un gros-plan si o pauza bine gindita." Si, pentru a-si exemplifica teoria, a povestit cum a lucrat cu un grup de actori italieni „Piesa neterminata pentru pianina mecanica". „Le-am spus ca actiunea se petrece intr-o zi torida de vara. Ei au inceput sa-si faca vint si sa joace situatia, lucru ce nu mi-a convenit. A doua zi la repetitie, actorii s-au asezat pe scena, iar eu am tacut si am rasfoit piesa. Si-am stat asa 10, 20, 40 de minute. In timpul asta, un actor a inceput sa citeasca ziarul, o actrita si-a scos andrelele si a inceput sa impleteasca, altii cascau plictisiti. Ajungind in acest moment, le-am spus: „Vedeti? Asta e o zi de vara".