"E momentul sa plateasca"
Tariceanu a apreciat ca este dreptul presedintelui sa demisioneze din functie, daca va recurge la un astfel de gest in cazul suspendarii din functie, aratand insa ca "menirea" sefului statului nu este de a intro
"E momentul sa plateasca"
Tariceanu a apreciat ca este dreptul presedintelui sa demisioneze din functie, daca va recurge la un astfel de gest in cazul suspendarii din functie, aratand insa ca "menirea" sefului statului nu este de a introduce temeri la nivelul populatiei. Premierul a precizat totodata ca PNL nu a luat inca o decizie in privinta votului pentru suspendarea presedintelui, aratand ca membrii conducerii partidului nu au discutat despre o astfel de hotarare importanta pentru situatia politica.
Tariceanu a sustinut ca a venit momentul ca Basescu sa raspunda si sa plateasca pentru o atitudine inexplicabila prin care s-a implicat cu indarjire in conflicte si lupte care au provocat probleme societatii. "Presedintele nostru a fost prea putin interesat de probleme fundamentale ale romanilor si ale tarii si s-a implicat cu indarjire in conflicte si lupte care nu au facut decat sa creeze clivaje in interiorul societatii. Probabil ca acum a venit momentul sa raspunda si sa plateasca pentru aceasta atitudine in care a perseverat intr-o maniera pe care eu nu pot sa o inteleg", a spus Tariceanu, referindu-se la procedura de suspendare a presedintelui.
Premierul nu pare dispus la lupta electorala
Premierul a evitat sa precizeze daca va participa la alegerile prezidentiale in cazul unei demisii a presedintelui Basescu, aratand insa ca seful statului nu ar trebui sa mai candideze la un alt mandat daca va demisiona din functie. El nu a dorit sa prezicizeze daca se va inscrie in cursa prezidentiala in cazul unei demisii a lui Basescu, aratand ca nu vrea sa intre intr-un joc al speculatiilor pe baza unei simple declaratii a sefului statului.
Tariceanu a apreciat totodata ca o asemenea atitudine a presedintelui nu va putea schimba optiunea parlamentarilor PNL privind votul pentru suspendarea lui Basescu si a aratat ca un eventual scrutin prezidential nu se va suprapune cu alegerile pentru Parlamentul European. (R.G.)
Replica Presedintiei
"O proba de iresponsabilitate politica"
Incercarea premierului de discreditare a presedintelui Romaniei, in contextul unei intalniri, la Zagreb, cu Franco Frattini, vicepresedinte al Comisiei Europene, comisar pentru justitie, "este o proba de iresponsabilitate politica", sustine Administratia Prezidentiala, intr-un comunicat de presa. In document se apreciaza ca "acest gest iresponsabil este unic in istoria postdecembrista a Romaniei si provoaca prejudicii nemeritate tarii". "Administratia Prezidentiala constata cu o reala ingrijorare tendinta evidenta a primului- ministru Calin Popescu Tariceanu de a exporta tensiunea politica interna, in a carei generare a avut un important rol personal", se arata in replica Presedintiei. "In ultima perioada, premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca a renuntat la lupta politica interna si s-a dedicat in exclusivitate binelui public. Ii reamintim acestuia doar cateva din recentele decizii contrare interesului public: amanarea nejustificata a datei pentru alegerile euro-parlamentare, ruperea aliantei politice in numele careia a putut prelua functia pe care o detine in prezent si construirea netransparenta a unei noi majoritati", se mai afirma in comunicatul de presa.(A.H.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.