Pana la inceputul anilor '80, inainte ca buldozerele fostului regim sa demoleze cateva cartiere centrale, din Dealul Uranus, unde se afla un monument al pompierilor care au tinut piept catva timp trupelor lui Fuad-pasa, intrate in Bucuresti in 1848, cobora o strada spre un stadion de vreo 30.000 de locuri, zis si Stadionul Republicii. Fusese insa ridicat in vremea lui Carol al II-lea si se numise initial Stadionul ANEF (Academia Nationala de Educatie Fizica).
In dupa-amiaza zilei de 10 mai 1936, sarbatoare nationala a Romaniei pe atunci, dupa ce in cursul diminetii luase parte la parada oficiala, Regele Carol al II-lea, asa cum relatau ziarele de a doua zi, asistase la un meci de fotbal in cursul caruia Nationala Romaniei si-a Iugoslaviei isi disputasera Cupa "Regele Carol al II-lea". Inainte, in timpul si dupa desfasurarea meciului, Regele fusese aclamat de zecile de mii de spectatori care umpleau pana la refuz tribunele stadionului.
La parada oficiala, Carol se bucurase de alte aclamatii, iar la un moment dat, prin dreptul tribunei in care se afla, defilase si clasa Marelui Voievod Mihai de Alba-Iulia, compusa din elevi ale caror familii proveneau din felurite categorii sociale.
"Peste zece ani aici vor fi stapani rusii"
In acelasi an 1936, Carol al II-lea ia parte la un derby pe Hipodromul Baneasa, unde se disputa o alta cupa ce-i poarta numele, in calitate de presedinte al Jokey-Clubului, inaugureaza Abatorul din Constanta, pleaca de la Sinaia pe 20 iulie, de Sfantul Ilie (patronul aviatorilor), pentru a fi de fata la un miting aeronautic, participa, langa Ramnicu Sarat, la o vanatoare la care sunt impuscati 136 de sitari, merge iarasi la Constanta sa vada singurul nostru submarin, este nas de cununie (la Paris) al fiicei actritei Elvira Popescu, vaneaza si la Scrovistea, ii primeste in data de 7 iunie pe sefii de stat ai "Micii Intelegeri" - din care facea parte si Romania -, adica pe regentul Paul al Iugoslaviei si pe presedintele Eduard Benes al Cehoslovaciei. Cu acest prilej, in Sala Tronului are loc un concert avandu-i ca sefi de orchestra pe George Georgescu, respectiv Ionel Perlea (viitorul cumnat al lui Mircea Eliade)... Carol este intervievat de o ziarista celebra, Genevieve Tabouis, un fel de Oriana Fallacci a vremii sale, cu orientare - bineinteles - de stanga. Folclorul sustine ca, cu acel prilej, Regele i-ar fi spus ziaristei, in particular, cu amara luciditate: "Sunt constient ca peste zece ani aici vor fi stapani rusii..."
Carol al II-lea fusese inca de tanar subiect pentru presa straina, date fiind patimile lui amoroase (Zizi Lambrino, Elena Lupescu) si succesivele sale renuntari la calitatea de principe mostenitor. Ziarele straine scrisesera despre el pe cand se afla expatriat in Elvetia. Firea aventuroasa si excentrica a tanarului print il facuse pe batranul rege Carol I sa spuna despre el, potrivit memoriilor lui Mihail Manoilescu: "Este singurul roman adevarat din familia noastra; injura si face datorii."
In vremea expatrierii, cand incepuse sa regrete plecarea din tara, fusese vizitat sau se intalnise nu numai cu oameni politici, intre care N. Iorga, ci si cu ziaristi romani. Astfel, a avut la Paris o intrevedere cu Nichifor Crainic. S-a intalnit si cu Seicaru, pe care, odata urcat pe tron, il va primi adesea la Palat. Din toamna lui 1930 si pana in vara lui 1933, aproape ca nu este zi in care sa nu-l aiba in preajma pe Nae Ionescu, directorul ziarului "Cuvantul", caruia i se spunea "Tata Noe" la Palat. In 1938, cand va infiinta oficiosul carlist "Romania", tiparit cu banii Ministerului de Interne condus de Armand Calinescu, ii va incredinta directia si concesiunea gazetei scriitorului Cezar Petrescu... Spre deosebire de inaintasii sai, Carol al II-lea era perfect constient de impactul presei. Aparea in cliseele fotoreporterilor atat in uniformele nenumarate care ii erau nespus de dragi, cat si in costume si sacouri bine croite, cu cravata innodata impecabil la gat si uneori cu o havana intre degete: imagine pe care saptamanalul "Vremea" o oferea cititorilor sai, pe o intreaga pagina, cu prilejul ianugurarii Palatului Telefoanelor de pe Calea Victoriei.
In acelasi an 1936, un cliseu de cotidian il infatisa pe rege cu ochelari de soare, la volanul unei masini decapotabile. Manevrele militare de la mijlocul anilor '30, care s-au soldat cu nenumarate concentrari, il arata in tinuta de campanie, coborand dintr-o masina de teren sau scrutand orizontul cu un binoclu. Declara in interviurile date presei autohtone ca munceste "18 ore pe zi". Aceleasi ziare il prezinta in uniforma alba cu fireturi pe puntea unui vapor lunecand pe luciul Dunarii... Presa nu poate scrie nimic negativ despre el, dar loveste in membrii camarilei, cum fac "Universul" si ziarele de stanga cu prefectul Gabriel Marinescu, prefectul Politiei. Se insinueaza ideea ca Majestatea Sa este rau sfatuit de unii sfetnici. Desigur, tot acest apetit de a fi mereu prezent in ziare sugereaza intentiile sale autoritare, concretizate in 1938. Regele infiinteaza camine culturale, tabere de munca, Straja Tarii, organizatie pentru adolescenti, cu uniforme si structura cu reflexe paramilitare... Este setos de autoritate unica, dar si doritor sa reformeze si sa modernizeze. Armata capata in vremea sa un mare prestigiu social...
Atentat in Vinerea Mare
Subiect pentru presa occidentala fusese Carol al II-lea si dupa atentatul nereusit asupra sa din aprilie 1934, cunoscut la noi sub denumirea de "Atentatul din Vinerea Mare". Un militar, fost sustinator al revenirii sale in tara, lt. col. Victor Precup, dezamagit de faptul ca Regele nu isi tinuse promisiunea despartirii de Elena Lupescu, a organizat o ambuscada: urma sa se traga asupra Regelui pe traseul strabatut de acesta. Serviciul special al lui Mihail Moruzov era la curent cu planurile atentatorului si putea sa-l faca inofensiv.
Pentru a aparea insa ca un salvator al vietii Regelui, Mihail Moruzov n-a intervenit, potrivit prof. Cr. Troncota, decat in ultima clipa, conferind astfel un caracter dramatic episodului. Precup a fost degradat si a primit zece ani de temnita grea, Moruzov a devenit omul de incredere al lui Voda pana la abdicarea si plecarea sa din tara. Iata si explicatia faptului ca Mihail Moruzov si SSI-ul, nu Siguranta, asa cum s-ar fi cuvenit, ii asigurasera regelui protectia pe durata calatoriei la Londra si inapoi.