Anglia a devenit a treia tara din istorie, dupa Spania si Italia, care s-a calificat cu trei echipe in semifinalele UEFA Champions League: Manchester United, Chelsea si Liverpool. Spania a fost prima tara cu trei echipe in semifinale, in editia 1999-2000, cand a fost reprezentata de Real Madrid (castigatoare), CF Valencia si FC Barcelona. In sezonul 2002-2003, a venit randul Italiei, cu AC Milan (castigatoare), Juventus si Inter Milano.
"Intrusa" din careul de asi al comeptitiei este AC Milan, care a castigat la München, 2-0 cu Bayern, desi germanii aveau prima sansa dupa 2-2 pe "San Siro". "Suntem foarte mandri ca putem sa reprezentam fotbalul italian in Europa. Toata lumea a facut in aceasta seara un meci excelent, cei doi fundasi centrali, portarul, nu doar Seedorf si Inzaghi (foto). A fost dificil sa ajungem la acest stadiu al competitiei, mai dificil decat in alti ani: aceasta echipa mai poate face lucruri frumoase", a spus Carlo Ancelotti, antrenorul lui Milan. De partea cealalta, Ottmar Hitzfeld, tehnicianul lui Bayern, a declarat: "Nu am aratat calitatea necesara pentru a invinge o echipa de clasa lui Milan. Dupa ce a inscris primul gol, i-am aratat calea pe care trebuia sa o urmeze, nereusind sa gestionam mingile rapide si urcarile lor pe extreme. Milan a fost echipa mai buna si a meritat calificarea". In celalalt meci al serii de miercuri, Liverpool a trecut la limita de PSV, scor 1-0, dar calificarea se jucase la Eindhoven, unde "cormoranii" au castigat cu 3-0. "Nu a fost un mare spectacol, dar am facut ceea ce trebuia. A fost un meci ciudat, dar baietii erau motivati. Stim ca atunci cand suntem la cel mai bun nivel putem invinge Chelsea, adversara din semifinale. Ar putea fi un avantaj faptul ca jucam in deplasare prima mansa. Un alt avantaj ar putea fi faptul ca ei sunt in implicati in mai multe competitii. Cu Mourinho am fost prieten bun pana am inceput sa il inving", a spus Rafael Benitez, managerul lui Liverpool. In schimb, Ronald Koeman, antrenorul lui PSV, crede ca "nu este rau pentru o echipa mica sa fie eliminata in sferturile de finala. A fost o performanta excelenta a noastra si speram sa revenim anul viitor". (MIG)
BAYERN - AC MILAN 0-2 (0-2)
Au marcat: Seedorf (27), F. Inzaghi (31).
Bayern (antrenor O. Hitzfeld): Kahn - Salihamidzic, Lucio, Van Buyten, Lahm - Ottl (46 Santa Cruz), Hargreaves, Van Bommel, Lell (77 Gorlitz) - Makaay (61 Pizarro), Podolski.
Milan (antrenor C. Ancelotti): Dida - Oddo, Nesta, Maldini, Jankulovski - Gattuso (87 Cafu), Pirlo, Ambrosini, Seedorf (80 Gourcouff) - Kaka - F. Inzaghi (70 Serginho).
In tur: Milan - Bayern 2-2.
LIVERPOOL - PSV EINDHOVEN 1-0 (0-0)
A marcat: Crouch (67).
Liverpool (antrenor R. Benitez): Reina - Arbeloa, Hyypia, Agger (79 Paletta), Riise - Pennant, Sissoko, Xabi Alonso (72 Gonzalez), Zenden - Crouch, Bellamy (17 Fowler).
PSV (antrenor R. Koeman): Gomes - Marcellis, Simons, E. Addo, Salcido - Cocu - Feher (63 Sun Xiang), Vayrynen - J. Culina, A. Kone (72 Van Eijden), Farfan (63 Kluivert).
Eliminat: Marcellis (PSV) - minutul 64.
In tur: PSV - Liverpool 0-3.