Nu cred ca Partidul Democrat este in pragul disolutiei. Ca, mai ales in teritoriu, va fi declansat un macel, revolta celor care se vad deposedati de putere prin plecarea partidului de la guvernare fiind pe cale sa explodeze. Partidul Democrat nu se va rupe si nici nu se va desparti, pur si simplu, de Traian Basescu, acuzat pe buna dreptate de multi dintre membri pentru fundatura in care a intrat aceasta formatiune. Pe de alta parte, este limpede ca situatia PD este dintre cele mai grele. Pentru ca, acum, el se afla la o rascruce. In mod obligatoriu, trebuie sa-si schimbe fundamental discursul. Sa-si defineasca politici si strategii diferite de cele exercitate in ultimii ani. Iar daca nu o face, in timp poate sucomba. Pierzandu-si cei mai valorosi lideri in favoarea altor formatiuni si ingropandu-i pe ceilalti in derizoriu.
Inainte de alegerile din 2004, situatia PD era relativ simpla. Era un partid in opozitie care putea sa creasca pe fondul erodarii PSD la putere si agatandu-se de o formatiune suficient de puternica, cea liberala. Condus de un singur om, Traian Basescu, care functiona ca un lider locomotiva, decizia politica, indiferent cat de importanta era, nu ridica probleme deosebite in interiorul PD. Sub aspect doctrinar, in opozitie fiind, PD alerga pe acelasi culoar socialist cu PSD, avand chiar un relativ avantaj. Facea parte ca membru cu drepturi depline din Internationala Socialista, in timp ce PSD depunea eforturi pentru a fi primit. La care, culmea, in conditiile in care nu mai exista o opozitie externa, se impotrivea chiar PD printr-o decizie nefericita si imorala, luata atunci de Basescu. De altfel, aceasta atitudine a PD a condus, in cele din urma, la marginalizarea acestui partid in Internationala Socialista. Si, poate, s-a aflat la originea unei repozitionari nefericite. Este una dintre cele mai importante explicatii ale deciziei PD din 2005, de a se transforma in partid popular. O simpla cosmetizare, de fapt, pentru ca PD nu a schimbat nici statutul, nici doctrina, nici simbolistica si nici macar imnul. Dar a fost primit cu bratele deschise de catre popularii europeni pentru ca nici UDMR, nici taranistii nu au procedat imoral, opunandu-se. Mai mult, PD, fiind la putere si oferind Europei un nou sef de stat in persoana lui Basescu, a avut culoar liber. Numai ca acum PD este in opozitie. Motiv pentru care popularii europeni, pragmatici fiind, incep sa priveasca stramb si la marimea partidului si la sinceritatea veleitatilor de dreapta. Mai precis, PD este din nou izolat extern.
Dar drama este de natura interna. In acest moment, nu exista un culoar electoral clar definit pentru PD. Acest partid nu se mai poate bate nici cu PSD, si nici cu liberalii pentru un numar mai mare de sustinatori. Singura solutie, daca doreste sa ramana in continuare popular, este ca PD sa se incaiere cu PNG sau cu taranistii, de electoratul UDMR neputand fi vorba. In acelasi timp insa, ca partid de opozitie, PD trebuie sa se lupte cu PNL, aflat la guvernare. Iar pentru o continuitate a mesajului, va fi silit sa atace si PSD - din motivele pentru care l-a atacat si in trecut, la care se adauga faptul ca PSD e partid socialist - dar si PRM.
Ceea ce inseamna ca PD are toate sansele sa ramana in continuare izolat pe scena politica. Sa nu poata colabora nici cu puterea, nici cu opozitia. Pe cat de singur, pe atat de mult a incercat sa-i demonizeze pe ceilalti. Sansele de a supravietui sunt minime. Asa ca trebuie luate in calcul de urgenta doua optiuni. Schimbarea conducatorilor, subiect asupra caruia voi reveni si - ori dupa caz, sau - schimbarea doctrinei prin revenirea la socialism.