Combustibilul coalitiei anti-Basescu vine din cazanele incinse aflate in cele mai de jos straturi ale alcatuirii umane. Ca o lava irepresibila: ura.

Dupa decizia Curtii Constitutionale in chestiunea suspendarii presedintelui, Mircea Geoana sa fii si tot nu mai poti sa crezi ca demersul coalitiei antiprezidentiale are ca scop protejarea Constitutiei de balaurul cu sapte capete, toate neconstitutionale, de la Cotroceni. Am crezut mereu ca ura este motivul real pentru care adunarea de pesedei, peremisti si voiculescieni vrea debarcarea dlui Basescu. Ura e un motiv puternic, suficient sa distruga lumea, asa ca operatiunea suspendarii, in ciuda impopularitatii ei, in ciuda lipsei de temei constitutional, in ciuda lipsei de logica politica elementara, s-ar putea sa se savirseasca. E de necrezut ca mai exista oameni cit de cit normali care sa creada ca cele 19 puncte ale comisiei Voiculescu sint „fapte grave", asa cum cere legea fundamentala pentru ca presedintele sa fie suspendat/demis. Curtea Constitutionala, cu vot covirsitor, a dat singura solutie corecta.

Nu sint nici naiv si, contrar parerii unor adversari ai mei, nu sint nici activist PD ca sa cred ca o buna parte dintre parlamentari il urasc pe dl Basescu pentru ca sustine lupta anticoruptie, ca a condamnat comunismul sau ca a deschis arhivele Securitatii spre CNSAS. Sigur ca si aceste motive joaca un rol, la fiecare dupa biografie, dar cred ca mecanismul urii e mai complicat si ca cineva care e urit astfel cum este urit dl Basescu pe culoarele Parlamentului are contributia lui la asta. Dl Basescu a acceptat acest joc al urii de indata ce coalitia impotriva Domniei sale a simtit ca are suficienta putere ca sa-l debarce si nu a facut nimic ca sa duca disputa politica dintre Domnia sa si contestatari pe un alt fagas. Dimpotriva, dl Basescu pare ca a ales deliberat sa devina tot mai enervant pentru parlamentari si tot mai simpatic pentru popor. S-a ajuns la situatia paradoxala ca, daca dl Basescu nu ar fi suspendat, ar fi in defavoarea sa. In opozitie cu o opinie aproape unanima, eu cred ca referendumul de demitere al dlui Basescu va fi valid. Eu cred ca se vor prezenta jumatate plus unu dintre alegatorii Romaniei si nu ma bazez pe datele statistice ale ultimului referendum (o farsa sinistra a pesedeilor care azi dau lectii de constitutionalism!), ci pe prezenta la alegeri care, in Romania, a depasit mereu 50%. Mai mult, eu cred ca referendumul valid va produce un vot majoritar impotriva demiterii dlui Basescu. In situatia in care e acum, dl Basescu poate iesi din corzi numai relansat de un asemenea suflu popular. Chiar daca, dupa aceea, cum bine remarca Ioana Lupea zilele trecute, reintors la Cotroceni, nu va putea sa faca mai mult decit poate acum, caci nu va putea schimba Guvernul si nu va putea dizolva Parlamentul, iar canalele sale de influenta (si ma refer la canalele de influenta pe care orice sef de stat trebuie sa le aiba asupra institutiilor fundamentale) sint blocate. Situatia dlui Basescu imi aduce aminte de dialogul dintre cei doi slujitori care, la inceputul celui de-al doilea act din piesa „Coriolan" de Shakespeare, comentau candidaturile pentru consulatul roman. Unul dintre ei spune despre protagonist asa: „Cauta ura lor cu mai multa pasiune decit ar putea ei avea vreodata, urindu-l".

De partea cealalta a drumului urii avem un grup solid de parlamentari. Aici, avem doua categorii: cei care o spun pe fata si isi urmeaza, deschis, ura, precum liderii PSD si PC, si cei care au aceleasi simtaminte, dar care ezita, totusi, sa voteze, din ratiuni pur electorale, precum imensa majoritate a penelistilor. Continuind cu analogii shakespeariene, cateii de partid care urasc la comanda sint aidoma ucigasilor din actul I din „Richard al III-lea". Acolo, ducele de Clarence se intilneste cu ucigasii tocmiti de Gloucester, viitorul Richard al III-lea, si, cind ii e limpede ca va fi asasinat, le spune: „Ah, domnilor, ginditi-va ca acela care v-a pus sa comiteti aceasta fapta tocmai pentru aceasta fapta va va uri". Este tocmai situatia celor care raspund cu ura gilgiita dlui Basescu si care vor sfirsi prin a fi uriti tocmai de cei pe care ii servesc acum, fie ei lideri de partid sau Partidul insusi.

In aritmetica votului, marea necunoscuta este la UDMR si la PNL. Cele doua partide au spus, la inceputul procedurii, ca nu sint de acord cu suspendarea dlui Basescu. Ar fi logic, mai ales cu avizul Curtii in fata, sa aiba o pozitie consecventa. Dar, intre timp, s-a votat un nou guvern si experienta acelui vot ne arata doua lucruri. Ca PSD are puternice pirghii de influenta asupra PNL si ca ceea ce se voteaza in Parlament este altceva decit ceea ce spun liderii la televizor (desi PRM si PC au anuntat ca voteaza impotriva guvernului Tariceanu II, zeci de parlamentari ai acestor partide au votat pentru). Recent, la PNL, dl Fenechiu a dat semnalul reorientarii. E posibil ca multi parlamentari PNL sa voteze pentru suspendarea dlui Basescu, chiar daca liderii de televizor vor avea pozitii reticente.

Gide scrie undeva ca e mai bine sa fii urit pentru ceea ce esti decit sa fii iubit pentru ceea ce nu esti. Poate ca asa a gindit si dl Basescu, preferind sa fie ceea ce este si, la limita, sa fie urit pentru asta. Ar fi putut fi iubit daca tacea sau daca se exprima sibilinic din inaltimea dealului Cotrocenilor, asa cum au facut-o predecesorii. Sincer, nu pot sa-l condamn pentru aceasta optiune.