Majoritatea companiilor mari din Romania vor vina angajati noi, incepind de miine, intr-un tirg de locuri de munca organizat la Bucuresti.

A doua editie a Tirgului de cariera „Angajatori de Top" se desfasoara vineri si simbata la Sala Palatului. Evenimentul reuneste peste 100 de companii ce „vineaza" atit studenti, cit si tineri cu experienta. Tirgul de joburi prezinta numeroase oferte de munca din domenii precum IT&C, bancar, real estate si constructii, consultanta si audit, auto, industria farmaceutica, a bunurilor de consum, serviciilor sau a comertului. Organizatorii estimeaza un total de aproximativ 2.000 de joburi oferite tinerilor cu sau fara experienta. Programul evenimentului cuprinde si prezentari de companii, insa cei interesati trebuie sa se inscrie din timp pentru ca locurile sint limitate.

20 de interviuri intr-o zi

Tinerii pot stabili o legatura directa cu angajatorii. Un candidat poate sustine pina la 20 de miniinterviuri intr-o zi, isi poate exprima direct dorinta de a lucra pentru compania la care aplica si are garantia ca CV-ul sau este vizualizat pentru un job disponibil imediat sau pe termen mediu, sustin organizatorii.

Tot cu ocazia tirgului, opt companii multinationale isi lanseaza programe de management trainee. Gigantii care isi vor prezenta oportunitatile pentru viitorii lideri sint British American Tobacco, Coca-Cola HBC, Credit Europe Bank, Raiffeisen Bank, Heineken Romania, BRD, ING Bank si Kraft Foods.

Reguli pentru succes

Pentru a valoriza la maximum oportunitatea miniinterviului de la stand, trebuie sa te pregatesti foarte bine inainte de a trece pragul tirgului. „In primul rind, tinerii trebuie sa stie care sint companiile participante, pozitiile oferite si sa targeteze angajatorii care vor fi abordati. Foarte multi vin la eveniment si lasa CV-uri la cit mai multe companii, in speranta ca sansa de chemare la interviu este mai mare.

O abordare cu un succes mai mare consta in pregatirea unei scurte prezentari, targetarea unui numar de 10-20 de companii care au pozitii corespunzatoare cu nivelul de experienta si pe domeniul urmarit de candidat. «Angajatori de Top» ofera ocazia unui contact direct cu persoanele care iau decizia de angajare, contact care nu trebuie subestimat, deoarece poate creste foarte mult sansele de angajare", spun organizatorii tirgului.