Suspendarea temporara a operatiunilor politice de Paste s-a incheiat. Daca partidele antiprezidentiale s-au abtinut tactic de la demonstratii de forta electorala - si pentru ca nu prea au ce arata, si pentru ca tocmai reusisera o incheiere a unei operatiuni de repozitionare parlamentara -, Traian Basescu a luat pulsul „tarii".

Initiativa sa de contraatac a mutat confruntarea din perimetrul strimt si controlat al Parlamentului inspre societate. Asa ca fiecare tabara si-a examinat fortele. Batalia politica nu s-a terminat. Si va continua pina cind societatea va iesi din hibernare. Caci lupta dintre Basescu si Tariceanu nu e decit un miraj. Virful aisbergului poate fi observat de toti. Numai cine nu vrea nu il vede. Iar cei mai multi ii intuiesc dimensiunea. Acum, ca a fost localizat, ar trebui sa fie mai usor. Iar din intreaga afacere cistigatoare nu poate fi decit Romania.

Dar de unde toata aceasta tevatura care pare sa ii copleseasca pe romani, pina intr-acolo incit se declara - a cita oara? - dezgustati de politica? Dezgustul de politica e un fel de monument national. Rare au fost ocaziile in care politica sa fi avut ceva ecou la stramosii nostri. Intelepciunea populara punea politica in afara cadrului vietii cotidiene: cind „schimbarea domnilor" insemna „bucuria nebunilor", iar „capul plecat" nu cadea sub lovitura necrutatoare a sabiei, nu prea mai era loc si pentru discutarea sau pentru rezolvarea treburilor comunitatii. Pericolul era, si pentru multi mai este, prea mare. Asa ca din politica a mai ramas, eventual, abilitatea de a te descurca. De a supravietui. Iar din confruntarea institutionala dintre gruparile care isi disputa pozitia dominanta la sfirsitul tranzitiei nu mai ramine decit umbra certei dintre persoane aparent ireconciliabile. Si cum, pentru deliciul publicului, mai sint introduse si ceva femei in ecuatie, drama cu iz sentimental a fost construita. Caci n-au fost ele, Elenele, de la anticul Paris pina la Carol al II-lea sau Ceausescu, punctul slab al barbatilor de stat?

Pe acest fundal, nici dezgustul nu mai e ce era. In octombrie 2004, in Barometrul de Opinie Publica al Fundatiei pentru o Societate Deschisa, 81% dintre cei chestionati se declarau neinteresati de politica, 6% nu stiau ce sa raspunda si doar 13% erau preocupati de „treburile tarii". Or, un sondaj de la inceputul lunii martie estima interesul fata de politica la aproximativ 60%. Unii erau coplesiti de constatare. In realitate, efectul pervers al scandalului politic in serial - perfect adaptat gustului unui public traditional „abonat" al telenovelelor -, departe de a fi trezit dezgustul, a marit apetitul. Politica se comenteaza, si daca nivelul e cel din Poiana lui Iocan, vina nu e a publicului. El preia ce i se da. Si oricum, chiar si cind dezgustul generalizat era obiectiv electoral al taberei ce dorea sa relativizeze tema coruptiei, peste 60% dintre romani au participat totusi la alegerile parlamentare din 28 noiembrie si vreo 58% peste doua saptamini, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale.

Cita vreme politica s-a facut in spatele usilor inchise, pe ascuns, interesul fata de politica era mic. Acum, cind Basescu si Tariceanu sint pe buzele tuturor, el a crescut. Iar mizele, chiar daca nu sint cunoscute, sint macar intrevazute. In tranzitie, presedintele trebuia sa garanteze protectia nomenclaturii si Securitatii. De aceea, pentru a fi usor santajabil, s-a introdus principiul suspendarii presedintelui. Lucrurile pareau de la sine intelese, dar Traian Basescu a crezut ca intelegerea nu mai e valabila. Se vede treaba ca s-a inselat. Nomenclaturistii noi si vechi si-au dat mina pentru a opri transferul „nelegitim" de putere. Mizind prea mult pe atac, presedintele a ajuns sa joace fara aparare. A reusit sa-i ostilizeze pe toti, mai putin publicul, care, avizat fiind, asteapta sa treaca din pozitia de spectator in cea de jucator. Caci dupa decizia din ajunul Pastelui a Curtii Constitutionale demersul de suspendare din functie a presedintelui ramine doar un joc politic, fara greutate constitutionala. Dar ofensiva de Paste, pregatita minutios, nu se poate opinti in ceva ce era evident: presedintele nu incalcase litera, ci spiritul Constitutiei. Si tocmai aceasta inclinatie constitutionala spre un compromis favorabil privilegiatilor tranzitiei e ceea ce trebuie schimbat. Iar zarurile au fost aruncate.