10.04. 2007 Penultima zi in tabara de baza. Zi cu soare, vint, primavara si speranta plecarii spre virf. Sau acasa. Asta e senzatia din tabara de baza cind stai degeaba si nu stii niciodata cum vor evolua conditiile pe munte. Imi fac de lucru cu ce gasesc si n-am cum sa nu ma las cuprins de letargie. Lenea a pus stapanire pe mine. Dar imi mai clatesc ochii pe afara. Ieri am inceput sa facem niste exercitii, mai exact, sa sarim coarda.

Am inceput sa ma ingrijorez ca pun pe mine cam multe kilograme stind aici fara sa facem nimic. Inevitabil se va intimpla, dar poate nu va fi asa grav. M-am aclimatizat bine cu viata urbana, ca sa zic asa. Vad ca azi, activitatea a inceput sa isi intre in ritmul firesc, e mare vinzoleala: scutere, motociclete, masini, tramvaie, parcarea plina la mall. Lumea munceste cu drag si spor. Agitatia se apropie de maxim.

Incep sa ma gindesc la treburile de acasa. E ca senzatia aceea pe care o simti cind vii de pe munte. Esti relaxat, dar totusi grijile vietii de zi cu zi isi fac simtita prezenta.

Cu toate ca m-am obisnuit cu starea asta, nu am renuntat sa astept noutati de la ziua de azi.

Teo Vlad

Ieri incepusem sa concluzionez putin despre timpul petrecut aici. Chiar daca e ultima zi de sedere aici, nu pot spune ca abia am asteptat aceasta zi. Au fost lucruri utile care le-am inteles aici, au fost insa si momente mai monotone cind timpul se scurgea mai greu. Ideea generala e ca personal il consider un cistig, un cistig psihologic, dar in egala masura si o experienta interumana. Cu Teo am avut timp sa discutam, sa ne povestim aventurile si experientele la munte, in fine, am convietuit impreuna in acest timp in Base Camp.

Miine voi pleca spre casa si in urma va ramine acest experiment. Unii spuneau la inceput ca nu este exclus ca intre noi doi sa apara conflicte. Ii pot linisti pe acestia, timpul aici s-a scurs fara vreun incident, nici macar nu s-a pus vorba. Eram constient de acest lucru inca de la inceput. Si eu nu sint un tip impulsiv.

Si inca o data precizez ca aici am avut si inca avem o buda ecologica, numai pentru noi doi. Asta pentru curiozitatea spectatorilor, videospectatorior, radioascultatorilor si cititorilor.

Ieri am avut un dialog foarte interesat cu un grup de pusti care vroiau sa ne viziteze in Base Camp, mi s-a parut a fi cel mai pertinent dialog, si hahaiala lor mi-a trezit si mie amintiri placute. I-as fi invitat aici sus sa vada cum e, insa din pacate nu se poate, izolarea presupune termeni stricti. Sint multe de spus, sint multe sentimente acumulate, mi-ar fi necesar mai mult timp ca sa pot scrie, si spatiu si... ce bine era daca aveam doua laptopuri. Sper ca intr-o zi sa petrec din nou timpul cu Teo intr-o Base Camp adevarata la poalele unui munte mare.

Catalin Onceanu

Urmareste transmisia live prin webcam

Urmareste transmisia live prin webcam (link direct)