N-am mai citit literatura SF din adolescenta. Si daca nu era Asimov in „Colectia Cotidianul", probabil ca nici acum nu citeam.

Dar nu regret. Am inceput sa citesc „Soarele gol" ca pe o obligatie de serviciu, insa pe masura ce am avansat cu lectura, obligatia s-a transformat in placere. Da, Asimov e un mare scriitor, un vizionar al literaturii, nu numai prin arsenalul SF la care apeleaza, ci si prin aceea ca „foloseste" scrisul ca pe un antidot, ca pe un vaccin impotriva alienarii. Povestea politista cu lumi indepartate (in timp si spatiu), cu mii de roboti pe cap de locuitor spatial, nu este un simplu exercitiu de imaginatie (pseudo) tehnologica, ci o parabola dura, imediata, a dezumanizarii prin tehnologie. Motivul omului perfect, al societatii meritocratice suta la suta, fara rest, a facut cariera de la spartani la Hitler si, daca omenirea va evolua iresponsabil, s-ar putea ca acest motiv sa rasara undeva in viitor si in numele lui sa se ucida, sa devina un nemilos criteriu de selectie. Asimov avertizeaza la doua capete: Pamintul s-ar putea sa devina un spatiu fara natura, iar lumile din alte galaxii nu se vor putea feri de aseptica lipsa de sentimente. Invazia robotilor, perfectionarea lor continua pot fi un pericol pe termen sefist de lung. Morala lui Asimov este limpede, ca un soare gol: cu cit robotii se apropie de capacitatea omeneasca de reactie, cu cit par mai vii, cu atit oamenii, inevitabil si compensatoriu, se vor apropia de lipsa de sentimente a robotilor. E clar? Asimov zice ca da!

Citeste mai mult:

· Colectia COTIDIANUL. Intra in carti!