Dreapta si stinga din Romania sufera de boli grele. La stinga, bolile au tot fost inventariate, dupa ce PSD a pierdut alegerile din 2004. Acum e momentul sa vorbim (din nou) despre maladiile de dreapta.

Restructurarea guvernului Tariceanu de saptamina trecuta a oficializat indelungata suferinta prin care trec partidele de dreapta si cele de centru dreapta. Boala, sau mai exact spus complexul de boli de dreapta, era cunoscut mai demult. Suferintele au fost chiar rostite raspicat in mai multe rinduri, inclusiv dupa alegerile din 2004 - Valeriu Stoica, deloc dezinteresat, a fost unul dintre cei mai consecventi diagnosticieni ai acestor derapaje cronice. Pina mai ieri, sleampata Alianta Dreptate si Adevar mai putea intretine iluzia ca dreapta nu a capotat din nou zgomotos. De acum insa, este evident ca putem vorbi - cu actele oficiale de deces ale ADA in mina - de al doilea esec rasunator pe care il inregistreaza o ampla miscare politica de dreapta.

E foarte relativa - si, din punctul meu de vedere, riguros inexacta - ideea ca istoria se repeta. La fel de discutabila mi se pare si o alta: anume, ca singurul fapt pe care il invatam din istorie este ca nimeni nu vrea sa invete din istorie ceva. Dreapta tranzitiei politice romanesti a tinut sa intareasca insa aceste locuri comune, asa incit acum se poate afirma - cu argumente in spate din belsug - ca: a) dupa al doilea esec, miscarile politice de dreapta repeta istoria si b) tocmai pentru ca isi repeta - mutatis mutandis - istoria, dreapta face dovada faptului ca nu a prea invatat nimic din trecut - fie el si trecut recent, asa cum e, aici, cazul.

In scenariul rateului dreptei exista doua momente indispensabile: intilnirea cu puterea si, pe cale de consecinta, neputinta de a coagula. Si in 1996, si dupa 2004, accesul la putere a plasat pe umerii dreptei o imensa povara. Pusi in situatia de a administra resurse importante, cei de la dreapta au inceput prin a mirii si au sfirsit prin a divorta. Prin comparatie, stinga a stiut de fiecare data sa taie in liniste si in felii indestulatoare pentru multi clienti si aliati tortul puterii. E drept: stinga a venit la putere unita in profunzime, dreapta a fost trimisa sa guverneze in formule de aliante conjuncturale, incropite in pripa, infestate cu morbul suspiciunii. Pe undeva a fost firesc ca dreapta nu a fost in stare sa conserve asemenea retete si sa sudeze constructiile care au rezultat din punerea lor in practica.

Indigestia provocata de putere si alergia la ideea de coalitie par sa puna, asadar, capac, pentru mult timp de acum inainte ideii de alianta preparlamentara de dreapta. In plus, fata de 1996-2000, in ecuatia maladiilor de dreapta intra si virusul Gigi Becali: pseudopoliticianul care propune solemn un pseudoproiect de dreapta.

Exista insa si o veste buna pentru dreapta romaneasca: bolile stingii, profunde si ele, mentin iluzia ca dreapta isi mai poate reveni.