In saptamana patimilor, liderul PNG, Gigi Becali, isi face planuri mari: sa salveze sufletul "prietenului sau" Viorel Hrebenciuc (PSD) si sa scoata diavolul din seful peremistilor, Vadim Tudor.
Razboinicul luminii viseaza astfel sa isi incununeze cariera cu "cea mai mare realizare politica"- atragerea lui Hrebenciuc de la stanga la dreapta, spre PNG. Becali a facut declaratia in contextul unor critici adresate PSD pentru faptul ca a sustinut formarea noului Cabinet Tariceanu. "Stiu ca am sa-l supar pe prietenul meu Hrebenciuc, dar n-am ce sa fac. El va ramane prietenul meu, e baiat bun, dar asta e in politica. Cea mai mare realizare a mea va fi cand voi salva sufletul lui Viorel Hrebenciuc, cand am sa-l atrag de la stanga la dreapta, adica de la PSD la PNG-CD. Deocamdata nu am reusit, dar cred ca nu mai am mult", a spus amuzat Becali.
Finantatorul Stelei s-a gandit si la liderul PRM Vadim Tudor, care il acuzase in urma cu o saptamana ca i-ar fi furat mesajul politic. "Suntem in Saptamana Mare dar lui Vadim Tudor i-ar trebui o cruce, acum ar trebui scosi diavolii din el. Ce, mesajul se fura?", a spus razand Becali. Patruns de spiritul Bibliei, liderul PNG a sustinut ca premierul Tariceanu l-a tradat pe Traian Basescu, in Saptamana Mare, "asa cum Iuda l-a tradat pe Hristos", iar Parlamentul a tradat poporul roman, pentru ca a acordat votul noului Cabinet. In timpul conferintei, Becali le-a cantat de mai multe ori ziaristilor "cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamul si va plecati". (R.I.P.)