Partea mai putin atractiva a sistemului pe care il descriu consta in faptul ca reciclarea pe circuit inchis risca sa populeze scena cu spectre si masti. Ciclul biologic e prea lung intr-o lume obligata sa evolueze in pas alert.

La nivelul societatilor de origine si limba romanice, infringerea politica nu-l exclude pe cel infrint. Am verificat fenomenul in Franta, Italia si in Portugalia, tari unde fie am studiat, fie am servit ca diplomat. Acolo, gerontocratia e la ea acasa. Cel care pierde alegerile se da „un pas inapoi" si isi pregateste revansa. Oamenii nu-l vor uita si nu-i vor bara intoarcerea in viata publica. François Mitterrand - singurul socialist pe care am reusit sa-l admir - s-a antrenat doua decenii pina cind a patruns la Palatul Élysée, altfel decit ca oaspete. A folosit acea adresa vreme de 14 ani... Nonagenarul Giulio Andreotti, cel mai longeviv (si mai titrat) dintre politicienii peninsulari, continua sa fie apreciat de italieni cu neclintita veneratie. Cavaco Silva, actualmente presedinte, a fost primul-ministru al Portugaliei cu 25 de ani in urma...

De aceasta mentalitate permisiva - bazata pe conceptia ca esecul rafineaza si ca meditatia asupra lui confera un plus de intelepciune - beneficiaza si alte categorii vedetizate: cintareti, actori, ziaristi etc. Se merge pe ideea ca e loc pentru toata lumea si ca experienta ramine valoarea cea mai de pret. Sigur ca nu oricine are dreptul sa revina dupa ce a pierdut. Una e sa ratezi o competitie si alta sa-ti distrugi reputatia: coruptii dovediti, bunaoara, se duc frumos la inchisoare (pentru ca justitia functioneaza) sau apuca drumul exilului, asa cum a facut Betino Craxi, care si-a sfirsit zilele in Tunisia.

Pomeneam adineaori valorizarea experientei. Intr-adevar, a conduce - un partid, un minister, un guvern sau statul insusi - e cu atit mai la indemina cu cit te-ai probat deja ca lider. In Europa neolatina, nimeni nu poate asuma responsabilitati complexe inainte de a fi demonstrat, pe trepte mai marunte, ca nu produce dezastre. Cariera se construieste „caramida cu caramida". Nu ai cum sa devii ministru sau ambasador la 35 de ani. Piramida puterii calchiaza piramida virstelor. Gratie acestui echilibru, patima tineretii nu se descarca aleatoriu in pasiunea fata de treburile cetatii.

Partea mai putin atractiva a sistemului pe care il descriu consta in faptul ca reciclarea pe circuit inchis risca sa populeze scena cu spectre si masti. Ciclul biologic e prea lung intr-o lume obligata sa evolueze in pas alert.

Ideologia consumismului, bazata pe produsul „de unica folosinta", s-a infiltrat in sfera deciziei. Cultul frumusetii si obsesia mediatica a „imaginii" au inceput sa afecteze dinamica traseului politic. Pina nu demult, mina juvenila si CV-ul firav trezeau suspiciuni: publicul prefera cearcanele si ridurile, ca metafora a maturitatii asezate si constructive. Cindva, un crestet incaruntit furniza necesare garantii sapientiale. Astazi, conducatorii descopera argumentele stabilitatii in operatia estetica sau in tubul cu vopsea de par.

Finalul Razboiului Rece a determinat cresterea dramatica a exigentelor de „schimbare". Aranjamentele consacrate in Europa postbelica s-au cam perimat. Statul-providenta, asistentialismul, traditionalele solutii bazate pe diferenta identitara sint formule carora prabusirea comunismului, extinderea UE si repozitionarea SUA dupa 11 septembrie le-au scurtat dramatic termenul de valabilitate. Campania prezidentiala din Franta ne arata ca pina si in aceasta veche natiune a sosit deja vremea conducatorilor nascuti dupa 1945.

In pofida introducerii graduale a noului model, ecuatia „tinerete-egal-eficienta-sporita" ramine discutabila. Mai intii, democratiile consolidate nu accepta discriminarea pe criterii de virsta, asa ca aceasta nu are, in fond, vocatia de a functiona ca tehnologie revolutionara. Pe urma, electoratul european e tot mai fatis dominat de pensionari, care n-au cum sa se recunoasca in „baietasii" noii politici. In fine, „juniorii" (de tip Zapatero, mai tineri chiar decit... Tony Blair) au fost educati in vechea ordine, intrinsec patriarhala. E greu de crezut ca ei vor gasi energia imorala de a-si reforma tarile pe baza de paricid serial.

Ce se intimpla la noi? Dat fiind ca insurectia populara din ’89 a fost uzurpata de esalonul secund al nomenclaturii comuniste, am cunoscut „primenirea" pe baza de continuitate. Batrinele practici bolsevice s-au perpetuat pe linia PCR-UTC, sub semnul „democratiei originale".

Si totusi, cliseul potrivit caruia avem de-a face cu aceleasi figuri, nemiscate de aproape 18 ani, trebuie corectat statistic. Personajele pe care le-ati uitat demult, cu toate ca au ocupat demnitati in felurite guverne, sint de fapt mai numeroase decit veteranii arenei.

Ceea ce nu s-a miscat e stilul de joc („hit and run") si tupeul toapei, care se baga in fata cu presupunerea ca are dreptul sa reprezinte un imaginar popor de toape. Daca viitoarea lege electorala va introduce scrutinul in circumscriptii uninominale, ne vom pastra macar sansa de a descuraja topirlania. Daca nu, vom ramine cum ne stim. Si cum ne stiu deja si ceilalti.