Fotbalistul roman era monitorizat de detectivi particulari la solicitarea clubului Inter Milano. Mutu a mai fost audiat si pentru transferul sau la Juventus pe facturi false, prin intermediul unor societati-fantoma din Londra.

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a avut telefonul ascultat si a fost filat de detectivi particulari in perioada cind a jucat la formatia Internazionale Milano, a declarat Emanuele Cipriani, directorul firmei de investigatii Polis d’Istinto, citat de cotidianul „Gazzetta dello Sport". Alaturi de Mutu au mai fost urmariti sirbul Vladimir Jugovici, brazilianul Ronaldo, arbitrul Massimo De Santis si italianul Christian Vieri, pentru a se vedea daca vind meciuri sau au o viata extrasportiva tulbure.

„Actiunile mele au fost facute la cererea clubului Internazionale Milano si facturile au fost platite printr-o firma londoneza (n.r. - firma WCS, aflata in atentia investigatorilor din Florenta)", a spus Cipriani. Acesta, aflat in arest la domiciliu, a dat declaratia procurorului Fabio Napoleone intr-un interogatoriu ce a avut loc pe 21 noiembrie 2006 in cazul dosarelor ilegale in care sint implicati si fosti responsabili ai securitatii si sigurantei informatice din cadrul firmelor Telecom si Pirelli. Emanuele Cipriani i-a spus procurorului ca persoana cu care a tratat direct este Giuliano Tavaroli, fostul director al securitatii din cadrul Telecom, arestat si el in acest moment. „Mi-a cerut sa desfasor o activitate de investigatie aprofundata de filare a tuturor persoanelor cu care acesti jucatori intrau in contact in viata privata", a afirmat Cipriani. Intrebat de ce nu a primit facturile de plata prin firma sa Polis d’Istinto, Cipriani a spus: „Deoarece intentia clubului Inter Milano era, asa cum mi-a spus Tavaroli, sa nu se afle despre investigatie". Adrian Mutu a evoluat la Internazionale Milano in perioada 1999-2000, italienii cumparindu-l pe atacantul roman de la formatia Dinamo Bucuresti.

Transferat cu facturi false

Nu este singura problema pe care o are Adrian Mutu cu justitia in Italia. Internationalul roman a fost audiat anul trecut de procuratura din Torino cu privire la detaliile financiare ale transferului sau la Juventus Torino. Conform „La Stampa", fostul sef al torinezilor Luciano Moggi a folosit firme-fantoma si facturi false pentru a deconta in contabilitatea clubului asa-numita „operatiune Mutu", in valoare de 1.850.000 de euro, evaziunea fiind descoperita tot dupa interceptarea unor convorbiri telefonice. Moggi, care de fapt l-a transferat pe roman gratis, ca liber de contract dupa rezilierea intelegerii cu Chelsea, a apelat la o societate inexistenta din Londra pentru aceasta tranzactie si la clubul italian Livorno. Tot in cadrul acestei anchete, vila lui Mutu a fost perchezitionata inainte de transferul sau la Fiorentina, pe cind se afla in SUA, in turneu cu nationala Romaniei.

Probleme si din cauza lui Gheara

Mutu a avut probleme si „pe teren propriu". Internationalul roman a dezvaluit recent, intr-o emisiune la OTV, ca i s-a facut marcaj din partea unor persoane care s-au recomandat politisti, dar au prezentat carti de vizita false, pentru a deconspira eventualele afaceri ilegale ale nasului sau, Nicu Gheara. De asemenea, transferul sau la Inter este verificat de DNA prin comisie rogatorie.