Anticipam acum ceva vreme ca razboiul dintre palate se va extinde, periculos, si in zona relatiilor internationale ale Romaniei.

Ma bazam, in primul rind, pe logica evolutiei unui conflict pe care nici unul dintre beligeranti nu vrea sa il opreasca - intr-un asemenea caz, conflictul se extinde in absolut toate zonele in care divergentele se pot exprima. Pe de alta parte, ma bazam pe atlantismul viguros al presedintelui si pe europenismul accentuat al premierului stiind ca, in spatiul public romanesc, are mare succes gindirea dihotomica: Europa vs America. O gindire falsa (pentru ca, la scara globala, relatia dintre UE si SUA nu este deloc una de adversitate), care pleaca de la o premisa profund neadevarata (ca Romania trebuie sa aleaga „ori - ori", fiind imposibila varianta „si - si"), dar, e drept, o gindire cu mare priza la public. In plus, nu cred ca dl Tariceanu e antiamerican, asa cum nu cred ca dl Basescu e antieuropean.

Ultimele evolutii par sa-mi dea dreptate. Dl Tariceanu lupta sa convinga pe toata lumea ca soldatii nostri din Irak trebuie sa ia masa de Craciun acasa, in mijlocul familiilor lor, dar dl Basescu stapineste inca destul de bine CSAT, vrea consultari cu aliatii si ceva mai multa discretie in chestiunea viitorului imediat al implicarii noastre in Irak. Ce inversare de roluri! Stiam ca dl Basescu e populistul frenetic si dl Tariceanu e tehnicianul serios si cumpatat... Apare insa un element cu totul neasteptat care, anticipez, va influenta mult evolutia lucrurilor. Dl Cioroianu va fi seful diplomatiei.

Am urmarit la televizor prestatia Domniei sale la audierea din fata comisiilor parlamentare, in vederea ocuparii postului de ministru de Externe. Cu aceasta ocazie au venit cel putin doua vesti imbucuratoare. Prima, ca noul ministru de Externe este dedicat faimoasei „axe". Sa ne amintim! Cind presedintele Basescu a vorbit despre axa Bucuresti-Londra-Washington, a fost indelung contestat. Mergindu-se de la ironie superioara tip Adrian Nastase la exasperare televizata tip Valentin Stan, cohorte de comentatori „fini" si de lideri ai opozitiei au adus in discutie cel putin doua argumente. Primul: aceasta optiune strategica va pune in pericol aderarea Romaniei la UE. Nu a fost asa. Al doilea: aceasta declaratie cade in gol, de vreme ce nici la Londra, nici la Washington nimeni nu spune nimic despre aceasta „axa". Formal, corect. Nici un oficial britanic sau american nu a vorbit despre relatia cu Bucurestiul in termenii „axei". Pe fond insa incorect, pentru ca si la Londra, si la Washington relatia strategica cu Romania este pretuita in mod deosebit, i se recunoaste substanta, iar interesul pentru aprofundarea si dezvoltarea ei este manifest. Dl Cioroianu a spus limpede ca este un prooccidental convins si a explicat ca acest fapt inseamna ca este deopotriva proeuropean si proamerican.

A doua veste: dl Cioroianu a anuntat ca, in interesul politicii externe a Romaniei, se va plasa ca un mediator intre dl Basescu si dl Tariceanu. „Mission imposible" - vor fi spus multi, dupa titlul unui film celebru, uitind ca, prelungind analogia cinematografica, acea „mission imposible" a fost, in final, „mission accomplished". Dar sa iesim din ecran si sa revenim in realitate. Dl Cioroianu nu este Tom Cruise si nici politica romaneasca nu este o aventura hollywoodiana. Cert este ca politica externa a Romaniei trebuie tinuta, pe cit se poate, in afara disputei dintre cei doi poli executivi: premier si presedinte. Si dl Cioroianu, daca vrea sa fie mediator intr-o tara in care nimeni nu crede in mediatori, tocmai acest lucru trebuie sa-l faca. Sa-si pastreze obiectul de activitate in afara meciului de box, ajuns acum intr-una dintre ultimele runde, dintre dnii Basescu si Tariceanu. Fata de dl Ungureanu, dl Cioroianu are un avantaj: are sustinere reala in partid, vine din rindurile PNL si a cistigat un vot important la recentul Congres. Fata de dl Ungureanu, dl Cioroianu are un dezavantaj: numirea sa a fost, pe fata, refuzata de dl Basescu. Pentru a fi mediator, cred ca dl Cioroianu trebuie sa inceapa prin a nu face citeva lucruri, mai degraba decit prin a face ceva. Unul dintre ele este sa refuze sa-i fie confiscate dosarele in lupta dintre premier si presedinte. Al doilea, sa nu uite ca face parte dintr-un guvern din care, nu peste multa vreme, o sa scape cine poate, pe cont propriu, si ca cine scapa in imbratisarea otravita a PSD, sedus de vorbele mieroase ale dlor Nastase ori Geoana, e dus. Al treilea, sa nu abdice de la propriile optiuni.

Sint semne ca majoritatea care a votat Cabinetul Tariceanu ii este conjuncturala. Dl Cioroianu, neindoielnic, stie acest lucru. Iar dificultati suplimentare vor veni din faptul ca, la Externe, nu poti avea un mandat limitat, pur tehnic. Lumea nu evolueaza, slava Domnului, dupa puseurile politice dimbovitene. Provocarile internationale nu vor lipsi, iar Romania trebuie sa reactioneze fara inhibitii, cu motoarele din plin. Lejeritatea cu care premierul l-a eliminat pe dl Ungureanu cind a avut impresia ca ministrul sau nu il serveste corect, dar si natura adesea excesiva a presedintelui, care e inzestrat constitutional cu atributii esentiale de politica externa, sint premise care arata dificultatea sarcinii pe care si-a asumat-o noul ministru de Externe. Ma intreb, numai, daca si-ar fi putut asuma altceva. Sint momente cind curajul e singura solutie si onoarea e singura optiune.