Numirea lui Tudor Chiuariu ca ministru al Justitiei este una dintre cele mai neinspirate alegeri pe care le aveau la indemina liberalii.

Numele probabilului nou ministru al Justitiei e pronuntat in legatura cu cel putin trei situatii notorii care ii pun sub semnul intrebarii determinarea de a continua linia indrazneata de reforma in Justitie impusa de Monica Macovei.

Chiuariu a fost unul dintre avocatii lui Relu Fenechiu. „Vreau sa spun ca sint foarte multumit de el. Nu mi-a pierdut nici un proces. In plus, a reprezentat si partidul la fel de bine in diverse litigii", marturiseste, pentru „EVZ", controversatul om de afaceri iesean. Apoi, imediat ce a fost numit sef la Departamentul de Lupta Antifrauda, tinarul liberal iesean a tinut o conferinta de presa in care a spus ca „la Iasi nu exista fraude cu bani europeni". Culmea, taman la Iasi, Magda Tepoi, colega de partid cu Tudor Chiuariu, era trimisa in judecata pentru deturnarea a 200.000 de euro proveniti din fonduri PHARE. Presa locala a mai mentionat numele lui Chiuariu si in legatura cu presiuni la care a fost supus un primar din Voinesti care a refuzat sa treaca la PNL.

Sa presupunem ca domnul Chiuariu ar fi un personaj de buna-credinta, un posesor al unei „coloane vertebrale" profesionale perfect drepte. Sa acceptam, de principiu, ca, atunci cind vii intr-o functie noua - si, cu atit mai mult intr-una de rangul celei de la Justitie -, tot trecutul ti se asaza sub lupa; sa acceptam, in fine, ca pasajele convenabile mediatic din CV-ul celui supus atentiei speciale sint ingrosate in exces. Chiar si in aceste conditii, cind faci o asemenea numire pentru postul de ministru al Justitiei, e bine sa te gindesti de citeva ori inainte.

„Macovei a cistigat sprijin puternic in Comisia Europeana si in rindul opiniei publice din Romania, dar a fost profund dezavuata de parlamentari, care au simtit rasuflarea fierbinte a eforturilor ei anticoruptie", asa scrie „International Herald Tribune" despre cel mai regretat dintre ministrii aruncati peste bord din primul Cabinet Tariceanu. Cam acesta este tonul presei internationale cu privire la fostul ministru al Justitiei. In locul ei a venit Tudor Chiuariu. Pastrati in fata ochilor cele trei momente controversate de notorietate pe care le-am rezumat mai sus si incercati o concluzie. Gresesc daca spun ca e o diferenta imensa intre cei doi?

Nu e cinstit sa formulam sentinte despre ce face un om inainte ca acesta sa isi suflece minecile si sa se apuce de treaba. Insa, cind asiguri oficialii europeni, asa cum a facut-o premierul Tariceanu, ca reforma in Justitie va continua cu ritm si mai sustinut decit pina acum si, la scurt timp, cind numesti in functie numarul unu pentru Justitia din Romania un tinar care are date de pornire delicate, e normal ca o sanatoasa suspiciune sa se aseze la pinda.