Cel mai elocvent exemplu in acest sens este cu siguranta faptul incontestabil ca impotriva tuturor evidentelor, ne incapatanam sa mai credem ca vor exista, o data pentru totdeauna, acei politicieni care sa scoata tara din imensul impas in care se afla. Aceiasi actori politici, (cu rusinoase exceptii, care au disparut fara a crea mari valuri) misuna de 15 ani pe scena politica si toata lumea, incepand cu citadinii celui mai cosmopolit oras si pana la ruralii ultimului catun le cunosc vietile, virtutile si mizeriile ca pe o carte deschisa. Cu toate astea, exista, in ceea ce-l priveste pe politicianul roman, superstitia, adica un soi de certitudine nejustificata, ca odata ajunsi la putere vor putea renunta la tarele fanariote, si se vor comporta, spre binele si tarii si al poporului, altfel decat pana in acel moment; ca-si vor onora promisiunile, cat de utopice pot fi acestea. Intelegem ca noi, "boborul", putem fi usor de pacalit. Dar, cand vine vorba despre marii corifei ai neamului, boierii mintii, sau marile constiinte ale Romaniei, ne este mai greu sa intelegem cum si aceste "minuni intelectuale" ale neamului pot avea aceasta superstitie, convingerea invulnerabila in fata atator si atator probe care ii contrazic. Cum poate fi "conceptualizat" faptul ca filosofi de prima marime, scriitori, jurnalisti din generatia asteptata, experti in cate ceva extrem de important sau ONG-isti celebri, se dau de ceasul mortii sa trezeasca increderea oarba in cate un personaj a carei istorie nu difera prin nimic de a celorlalti modesti actori ai scenei politice post-decembriste? O fi vorba de niste "semne", generatoare de superstitie, sau vorbim despre aceeasi "repetitie", exact ca in cazul politicienilor? Caci, de cum apar pe scena anume politiceni, nesmintit, in locurile cheie apar si "constiintele". Daca nu au cu totii loc pe functii de consilieri ai marimilor, atunci se multumesc si cu functii de decizie pe la televiziunea publica, unde cohorte de prieteni ai regimului aflat la putere realizatori, sunt "chemati" la datorie, pentru a face ordine si in acest sector. Acestea sunt, de fapt, "block-start"-urile pentru functiile "mari" pe care le asteapta, cateodata chiar mult si bine. Fiindca si marii politicieni sunt si ei oameni. Schimbatori, influentabili, orgoliosi si plini de hachite.
Traind din aceasta superstitie, digerand-o pana la cotor, distinsele personalitati dispar de pe scena una cate una. Dupa cum s-a putut constata, consilierii prezidentiali, de obicei se imbolnavesc iremediabil si demisioneaza, ca apoi sa reapara foarte repede bonomi si cu zambetul pe buze, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, pe la vreo ambasada, intr-un stat cu o clima calda, care sa le permita o refacere temeinica. Dar asta, trebuie sa observam, se intampla doar in cazul "oamenilor de casa". Caci in cazul celor care n-au inteles ca e prea devreme, dupa "era Ceausescu" sa mai poata cineva scrie ode despre oameni providentiali, nu se mai poate face mare lucru. Vor intra in "marea istorie" a neamului, alaturi de sefii lor, si asa ca in bancul cu Ceausescu la vanatoare, vor merge inainte. Trage "pe langa" "marele conducator"? Nici o problema. Din paginile unui ziar, editorialistul de serviciu, "cel mic", va scrie senin: " vedeti aceasta cioara?/ e moarta, dar ce o tine-n viata/ e dragostea de tara!"