Pe Acasa TV, la emisiunea Mihaelei Tatu, au fost invitati citiva romi celebri, dar si simpatizanti ai acestora, pentru a discuta despre discriminare, obiceiuri tiganesti celebre, mentalitati discriminatorii si alte asemenea chestiuni care tin de universul de viata, arta si probleme al romilor. Dincolo de felul de a fi al prezentatoarei, cu entuziasmul sau la fel de autentic ca dilema morala a unui politician, atmosfera a fost simpatica, iar invitatii destinsi si delicati in aprecieri. Printre cei asezati pe divanele de scai din studio, alaturi de dna Maria Buza, o doamna al carei talent polivalent ma bucura sa-l observ de fiecare data, au mai stat dl Madalin Voicu, dl Guta si un domn pe care-l vedeam pentru prima data. Fireste, e vorba aici de ignoranta mea, nu de notorietatea dumnealui. Dl Nicu Gigantu, caci despre el e vorba, este un lautar trecut de prima tinerete, din vechea galerie a artistilor „guristi", nascuti pe muzica lautareasca si leganati pare-se pe un pat de vioara. La un moment dat, doamna Tatu il intreaba pe dl Gigantu care e semnificatia unei vorbe celebre cu care sint descrisi lautarii romi. Ce inseamna „tigani de matase"? Dl Gigantu a explicat pentru uzul tuturor aceasta sintagma. Tiganii de matase sint acei tigani pe care mediul „sofisticat" al muzicii lautaresti i-a slefuit si „curatat" de zgura sociala a predecesorilor lor. I-a ridicat in rang, i-a rafinat si, intr-un fel, i-a emancipat. Practic, sint o elita tiganeasca, un fel de aristocratie in care electiunea ereditara e data se simtul artistic si de urechea muzicala. Lautarii de soi ar fi niste conti ai tambalului si baroni ai coardelor vocale. Si-atunci, ma intreb, ce sint manelistii? Niste proletari ai muzicii electronice tiganesti?