Companiile din industria IT sunt amenintate de faliment din cauza ca organismul de gestiune colectiva COPYRO solicita plata retroactiva a unei remuneratii de 5% din pretul de import al produselor de copiere vandute intre 2002-2005. Producatorii si distribuitorii de copiatoare si multifunctionale spun ca in cazul in care vor fi obligati sa plateasca remuneratia, pretul produselor IT va creste cu 7-10%.

Din 2005, o data cu modificarea legii, taxa pentru copia privata a scazut la 0,5-1% din valoarea de import a produselor. Potrivit Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor (APDETIC), aceste companii vor trebui sa plateasca remuneratii compensatorii pentru copia privata, desi aceasta a fost definita clar abia in 2005. Mai mult, producatorilor si distribuitorilor de copiatoare si multifunctionale li se cere sa plateasca taxa la un nivel de 5%, desi, din 2005, ea a fost stabilita la maximum 1%.Companiile au fost notificate sa plateasca retroactiv remuneratia si, cum acestea au refuzat, au fost actionate in instanta. Prima varianta a legii privind drepturile de autor - Legea 8/1996 - definea fo arte vag lista aparatelor supuse platilor pentru copia privata si prevedea obligatia de plata a 5% din pretul „aparatelor care permit reproducerea“. Aceasta lege a fost modificata prin Legea 285/2004. Abia in anul 2005 lista aparatelor pentru care se platesc remuneratii compensatorii pentru copia privata a fost clar definita prin Hotararea arbitrala din 23 mai 2005. Aceasta lista cuprinde fotocopiatoarele, scannerele, imprimantele si multifunctionalele.

Efectul remuneratiei: scumpiri si falimente