Femeie, 35 de ani. Nascuta si crescuta in Romania. Specialist in relatii publice. A emigrat in SUA in anul 2000. Domiciliul: o rulota in Camp Victory, linga Bagdad.

Beatrice Florescu, cetatean american de origine romana, povesteste pentru ĄCotidianul" care au fost motivele care au determinat-o sa se inroleze in armata americana.

A plecat cu armata SUA in Irak, unde participa la efortul de Ądemocratizare" a fostei dictaturi. Gaseste asemanari intre eliberarea Irakului de Saddam si a Romaniei de Ceausescu. De cind se afla in zona de razboi, Beatrice nu mai pune intrebari, ci doar executa ordinele. Nu poate decit sa aiba incredere ca misiunea Fortei Multinationale va aduce democratia, iar aceasta va fi inteleasa si insusita de irakieni. (C.C.)

Beatrice Florescu este fotojurnalist in
cadrul Fortei Multinationale din Irak. Cimitirul tancurilor. Tone de fier vechi... Domiciliu: o rulota in Camp Victory, aproape de Bagdad. Ocupatia: specialist in relatii publice. Beatrice Florescu este militar in cadrul trupelor americane din Irak. Acum in virsta de 35 de ani, nascuta si crescuta in Bucuresti, Beatrice a ajuns in SUA in anul 2000 si a avut, spre deosebire de alti imigranti, norocul unor joburi in cadrul unor companii de prestigiu: Johns Hopkins, National Institute of Health, Fundatia Internationala pentru Tineri, VISA. A renuntat insa la acestea pentru a se inrola, cinci ani mai tirziu, in armata americana. De ce Irak?

Nu si-a dorit neaparat sa ajunga in Irak, insa era constienta ca, inrolindu-se in vreme de razboi, era foarte posibil sa fie trimisa aici. Nici banii, nici cetatenia americana nu au reprezentat motivul principal al deciziei sale. Cei care au rezidenta americana pot obtine mai usor cetatenia daca intra in armata; in acel moment insa, in 2005, Beatrice Florescu era deja cetatean american, in urma casatoriei. Dorinta ei a fost, potrivit propriilor spuse, sa faca ceva important si sa dea inapoi o parte din ce a primit. „La fel ca multe alte state care au reusit pina la urma sa scape de dictatori, Irakul incearca acum sa-si construiasca democratia. Daca pot ajuta cu ceva in acest proces, o voi face cu bucurie. Nu de mult, Romania a devenit o tara libera si primii ani nu au fost deloc usori, dar s-au facut progrese pina la urma", spune romanca.

Ziarist de razboi

Acum, Beatrice este fotojurnalist in cadrul fortelor Coalitiei Multinationale si scrie articole despre vietile soldatilor. Este de asemenea raspunzatoare de managementul retelei informatice si alte servicii administrative in sectia ei. Se afla in Irak din decembrie 2006 si urmeaza sa stea cel putin pina in decembrie 2007. Adaptarea la viata intr-o zona de conflict, cu o cultura locala total diferita de cea cu care era obisnuita, nu i s-a parut atit de dificila pe cit se astepta. De asemenea, credea ca va avea de luptat cu conditii de trai mai grele. Inainte de a veni, a facut si curs de salvarea combatantilor, ca sa-si poata ajuta colegii raniti, dar si cursuri despre diferentele culturale. A invatat citeva cuvinte in araba, „buna seara", „multumesc", si spera sa mai invete la fata locului.

Mijlocul de transport al "bogatilor":
4x4 (picioare).Butic cu de toate si masinile
folosite de irakieni. Rotita intr-un mecanism complex

Viata soldatilor se desfasoara insa intr-o foarte mare proportie intre zidurile taberei militare, iar interactiunea cu localnicii este, din motive de siguranta, extrem de redusa. Nu stie mare lucru despre traiul lor de zi de zi si nu stie nici cum e sa fii femeie, din Vest, intr-o tara araba. In ciuda pericolului din zona, din povestirile lui Beatrice reiese ca viata de militar in Irak este departe de a fi foarte palpitanta sau zilnic plina de adrenalina. Regimul cazon impune o disciplina spartana, suportarea inerentelor privatiuni si munca, de multe ori repetitiva si de rutina, de la noua dimineata la noua seara. Militarii aflati in Irak insista ca ei fac parte dintr-un sistem, in care fiecare rotita isi are rostul sau.

Dor de casa

Ii este dor de casa, familie, prieteni. Are acces la Internet in rulota in care locuieste si tine legatura pe mail cu acestia. Si-a facut insa prieteni si in Irak - militari din alte tari si din alte unitati sau ramuri ale serviciilor militare. Spune ca isi iubeste meseria in ciuda greutatilor. Atita doar ca „ziua nu are suficiente ore ca eu sa pot face tot ceea ce mi-am propus", spune Beatrice.

Necunoscutii de dincolo de metereze

Intrebati daca au intrat in contact cu irakienii si cit de bine cunosc viata oamenilor obisnuiti de prin partea locului, ofiterii de relatii publice cu care am vorbit spun ca asta nu tine de atributiile lor. Exista departamente separate in armata care se ocupa de studierea societatii irakiene si de comunicarea cu localnicii. Ceilalti nu isi parasesc des bazele.

Fiecare trebuie sa se concentreze strict pe sarcina sa, mai explica ei, pentru ca misiunea sa fie indeplinita. Militarii din baze prefera sa nu comenteze ecourile din afara, ale nemultumirilor internationale legate de razboiul din Irak sau ale vietii din ce in ce mai dificile a irakienilor.

Personal auxiliar neutru

Nu tot personalul din baze nu este irakian, incepind cu translatorii. Fortele multinationale angajeaza companii care se ocupa de servicii in baza (de la curatenie pina la tehnologie). De cele mai multe ori insa, personalul angajat de aceste companii nu este nici irakian, nici american sau din vreo alta tara care a trimis trupe in Irak, ci din terte state.

Curtea unei familii instarite
(dupa standardele locale).Elicopterele Black Hawk ii duc pe
militari de la o baza la alta.

Citeste si:

Viata in spatele zidurilor Care este programul unei zile obisnuite pentru tine?

De obicei ma trezesc dimineata la 6.30, fac un dus, ma schimb, iau micul - dejun si plec la lucru. Incep serviciul la noua dimineata si termin la noua seara, daca totul merge bine. Ma ocup de intretinerea sistemului informatic, pregatirea documentatiei si imi scriu articolele. Pe la 9.30 seara (pina acum, n-am terminat niciodata mai devreme) plec pe jos spre rulota mea. E ceva de mers pina acolo, asa ca imi ia 10-20 de minute. Cind ajung, ma apuc de teme, pentru ca sint inscrisa la un masterat.

Iesi din baza? Intilnesti localnici?

Data fiind functia mea, petrec majoritatea timpului la baza. Sintem intr-o zona de combat, asa ca orice poate fi periculos. Nu se paraseste baza fara un scop precis.

De curind am facut o calatorie pina la alte baze, insotind soldati americani si estonieni. Atunci am avut ocazia sa parasesc vehiculul pentru a face poze. Civilii din partea locului erau prietenosi si curiosi, ne faceau cu mina, voiau sa ne vorbeasca si sa facem poze impreuna. Unii au facut si semnul victoriei inspre noi. Ne-am intors inapoi la baza cu bine, si asta e cel mai important.

Cum va percep irakienii? Ca invadatori? Ca salvatori?

Nu stiu.

Ce planuri ai in viitor?

Un proiect al meu pe termen lung ar fi sa fac interviuri cu soldati romAni care lucreaza impreuna zi de zi cu soldati americani. Sa observ diferentele de cultura. Si cum se integreaza sisteme si structuri atit de diverse pentru a indeplini un scop comun, misiunea noastra aici, in Irak.