Personal, visez o Constitutie cu adevarat moderna, intrinsec si consecvent democratica, formulata lapidar si fara echivoc. Veti spune (mai ales daca nu va numarati printre fanii promotiei parlamentare 2004) ca un asemenea vis este deocamdata irealizabil. Nu stiu, sincer, daca viitoarea legislatura, coagulata prin vot in circumscriptii uninominale, va fi de la sine mai deschisa catre proiectul unei Adunari Constituante.

Durerile tranzitiei ne-au dezvoltat reflexe autocritice greu de obtinut in deceniile precedente. S-au format, desigur, si noi iluzii - personale sau colective -, dar putem aprecia ca, in ansamblu, terapia colectiva pe baza de libertate a dat ceva rezultate. Democratia, cu toate aproximatiile si traumele sale originare (de felul mineriadelor), a schimbat, pe fond, regimul autoperceptiilor romanesti. Ne vedem cu alti ochi, intelegem cite ne-au fost ascunse, observam finalmente ce a incercat sa faca din generatia noastra „educatia" comunista si ne bucuram ca acel experiment a fost intrerupt la timp.

Nu ma refer doar la istoria noastra nationala, atit de judicios rescrisa gratie libertatii de expresie. Ma gindesc mai curind la practica de a ne observa pe noi insine, ca societate. Ca acest nou obicei i-a condus pe unii la masochism, iar pe altii la defetismul cel mai sumbru, e alta poveste. Ceea ce ramine tine de vointa noastra, curent satisfacuta, de a ne privi asa cum sintem: cu o multime de vicii stravechi si nevindecate, cu o seama de calitati irosite printr-o proasta organizare, dar si cu un potential creativ care isi asteapta, pe termen mediu, cele mai favorabile prilejuri pentru a marca diferenta.

Analiza efectuata printr-o lentila pe cit posibil neutra ma conduce spre concluzia ca tot ce „patimim", de la 1 ianuarie incoace, nu tine atit de pugilatul politic sau de temperamentul principalilor actori, cit de agonia republicii fondate in 1991. Ordinea constitutionala pe care se bazeaza aceasta republica (facuta cu „materialul clientului") si-a atins limitele naturale si se descompune sub privirile uluite - sau dezgustate - ale electoratului. Sub guvernarile „consensuale" asumate de stinga, actuala Constitutie a reusit sa-si mascheze fisurile. Pe timpul CDR ori sub prezenta coalitie de dreapta, cusaturile acestui ansamblu prost croit au inceput sa piriie jenant. Si in curind vor desira stofa de sus pina jos.

Pomenea cineva Constitutia in anii ’90, cind democratia era doar o fatada postsovietica de cea mai oribila ipocrizie? Nu. Abia acum, cind democratia s-a maturizat, romanii s-au „desteptat", iar apartenenta noastra la NATO si la UE face din ea un dat ireversibil, realizam evidenta ca prezentul aranjament constitutional e depasit. Lupta politica interna s-a acutizat tocmai din cauza faptului ca, in conditiile unei democratii efective, lacunele legii noastre fundamentale nu mai pot fi nici ascunse, nici suportate. In actuala Constitutie, puterile sint formal separate, dar nu si corelate printr-o ordine ierarhica menita sa le asigure functionarea neconflictuala. Textul nu clarifica suficient relatia presedinte-Guvern si nici raportul dintre seful statului si Legislativ, ci doar maniera in care se relationeaza Executivul si Parlamentul. Oricita jurisprudenta de caz ar genera Curtea Constitutionala, ea nu poate suplini lacunele semnalate fara a nedreptati pe una sau pe alta dintre cele trei puteri si fara a lasa, prin urmare, o inacceptabila senzatie de partizanat. Pentru a nu transfera sediul suveranitatii dinspre natiune catre membrii Curtii Constitutionale, avem nevoie de o Adunare Constituanta care sa redacteze o alta Lege fundamentala si sa intemeieze, astfel, o noua republica.

Se cuvine ca electoratul sa ramina unicul arbitru al jocului politic. Avem in fata noastra patru scrutine, asa ca alegatorii isi vor juca intensiv rolul. Dar ceea ce va influenta structural succesul integrarii (sinonim cu veritabila dezvoltare si modernizare a Romaniei) va fi degajarea vointei politice pentru alcatuirea Adunarii Constituante. Daca Franta a putut fonda cinci republici succesive, putem incerca si noi sa o intemeiem pe a treia. Iar daca statele membre si-au oferit recent o „Conventie" chemata sa redacteze Tratatul constitutional - adica Legea fundamentala a Uniunii Europene -, nu avem motive pentru ca ideea sa ni se para anacronica.

Personal, visez o Constitutie cu adevarat moderna, intrinsec si consecvent democratica, formulata lapidar si fara echivoc. Veti spune (mai ales daca nu va numarati printre fanii promotiei parlamentare 2004) ca un asemenea vis este deocamdata irealizabil. Nu stiu, sincer, daca viitoarea legislatura, coagulata prin vot in circumscriptii uninominale, va fi de la sine mai deschisa catre proiectul unei Adunari Constituante. Ceea ce mi se pare important, pentru moment, e sa punem tema pe agenda opiniei publice. Sa o discutam. Sa-i dam greutatea societatii civile si girul tuturor institutiilor, publice sau private, care contribuie la viata comunitatii. Francezii au o vorba: „Jamais deux, sans trois". Poate ca a treia republica va face din Romania o tara mai putin nefericita, saraca si dezbinata. Nasterea ei atirna de toti romanii cu scaun la cap.