In acelasi moment Romania, internata in lagarul sovietic, cauta solutii spre a-si recapata independenta fie si cu pretul ramanerii sub aspect ideologic in spatele cortinei de fier.
Astazi cele sase tari care formasera in 1957 Comunitatea Europeana si Romania se regasesc impreuna cu alte douazeci de state intr-o combinatie de fosti inamici si fosti aliati care isi cauta o identitate comuna spre a-si cladi pe temelia ei un viitor comun. Principalii lor conducatori politici s-au intrunit la Berlin - locul poate cel mai simbolic pentru ideea unificarii Europei si a reconcilierii istoriei sale cu propria sa geografie, tot asa cum Strasbourg-ul este locul cel mai sugestiv pentru reimpacarea Occidentului european cu sine insusi - spre a incerca sa proiecteze o noua viziune asupra Uniunii Europene. Au reusit ei, oare?
Ceea ce sefii de state si guverne membre ale UE nu au recunoscut explicit la Berlin este ca statele-natiune pe care le conduc nu mai au resurse spre a fi capabile sa rapunda nevoilor cetatenilor lor. Cauzele sunt in principal doua: concurenta cu statele din afara UE; diferentele mari intre nivelul de dezvolare socio-economica a statelor din cadrul UE. Cum egalitatea reala intre suveranitatile nationale nu are cum fi realizata prin metode interguvernamentale, este nevoie ca o parte a atributelor acestor suveranitati sa fie exercitata in comun cu instrumentele unei democratii transnationale. Din pacate, discursul politic intern al elitelor nationale merge intr-un sens contrar.
Pe de alta parte, liderii europeni nu au recunoscut explicit la Berlin ca insasi UE, in actuala sa organizare, nu are capacitatea de a-si utiliza la nivel optim resursele spre a garanta cetatenilor europeni securitatea personala, sociala, culturala si globala spre care acestia tind. Lipsa unei suprastructuri politice lasa UE vulnerabila in fata egoismelor nationale din interior si o debilizeaza astfel in confruntarea cu tripla sfidare externa a pietei trans-nationale, crimei trans-nationale si saraciei trans-nationale. Din pacate, narcisismul european impiedica o atare abordare.
Oricum, la Berlin s-a acceptat ca UE trebuie sa fie politica si coerenta. Ca place sau nu, cuvantul care sintetizeaza aceste doua concepte este cel de Constitutie. O Constitutie care sa faca din UE o adevarata uniune de state, dar si de cetateni, libera sa isi adopte deciziile in domeniiile sale de competenta printr-un vot bazat pe regula dublei majoritati - a statelor si cetatenilor.
Ca nou stat membru in cautare de influenta in procesul decizional al UE, precum si de acces la resursele comune ale acesteia, Romania nu poate avea alt proiect prioritar decat stabilirea si consolidarea bazelor constitutionale ale Uniunii. Ca parte a societatii europene cu slabiciuni structurale semnificative ea nu poate avea alt interes decat cresterea competentelor institutiilor europene si exercitarea acestora pe baze federale. Daca procesul european nu va merge pe un asemenea drum - asa cum sugereaza Declaratia de la Berlin - romanii vor ramane o natiune vulnerabila intr-o UE neputincioasa.
Festivitatile de la Berlin au ambitionat - si intrucatva au reusit - sa ne convinga ca exista o luminita la capatul tunelului. Ramane in continuare de dovedit ca exista si un tunel care duce la acea luminita.