Domnule Vladimir Tismaneanu,
Aceste randuri nu se doresc un "drept la replica", ci mai degraba o contributie la o dezbatere necesara despre Romania de astazi. Comentariile mele pornesc de la un text al dumneavoastra in care este mentiona
Domnule Vladimir Tismaneanu,
Aceste randuri nu se doresc un "drept la replica", ci mai degraba o contributie la o dezbatere necesara despre Romania de astazi. Comentariile mele pornesc de la un text al dumneavoastra in care este mentionat numele meu. Intr-un editorial publicat in "Evenimentul Zilei" din 7 martie, scriati, printre altele: "In anul 2004, prin victoria sa impotriva lui Adrian Nastase, Traian Basescu a dejucat scenariul mexicanizarii Romaniei". Prin "mexicanizare", dumneavoastra intelegeti, probabil, un sistem politic dominat copios, decenii la rand, de un singur partid, care ajunge sa controleze discretionar resursele si institutiile. Cum eu par a fi, pentru dumneavoastra, simbolul acestui sumbru "sombrero" politic, simt nevoia sa va atrag atentia asupra catorva realitati cat se poate de istorice. Nu pentru ca nu le-ati cunoaste, ci doar pentru ca le-ati uitat, strategic, timp de doua pagini.
"Modelul la care va referiti nu a existat in Romania postcomunista"
In primul rand, exista destule state a caror istorie postbelica a fost dominata sever de un singur partid. Mexicul, pomenit de dumneavoastra, este util ideii-cadru pentru ca a avut si are probleme sociale serioase. Dar, la fel au stat lucrurile cu Italia sau cu Japonia, in perioade de dezvoltare exploziva, care au profitat societatii. Evident, conceptul de "japonizare" nu ilustra la fel de bine teza.
In al doilea rand, cu riscul de a va soca, va atrag atentia ca modelul la care va referiti pur si simplu nu a existat in Romania postcomunista. Daca lasam deoparte primii doi ani, tulburi, de minima asezare institutional-constitutionala, am avut de a face, ulterior, cu o perfecta alternanta la guvernare. PSD a guvernat de doua ori si la fel a facut-o cuplul PNL-PD, prima oara impreuna cu taranistii. As putea spune, chiar, ca avem de a face cu embrionul unui sistem politic bipolar clasic. "Mexicanizarea" ar fi un concept mult mai conform cu istoria noastra interbelica, cand liberalii au dominat autoritar scena publica, resursele si institutiile. Sau cu perioada comunista, despre care, fara indoiala, ati auzit vorbindu-se acasa.
Nimic altceva decat simpla aritmetica ne arata, asadar, ca dupa 1989, nu am avut de a face cu un acces preferential al unui anumit partid la putere. Pur si simplu, asa a decis electoratul. Pe de alta parte, problema accesului preferential al anumitor grupuri la resurse si la institutii ramane una reala. Iar daca nu a existat o putere dominanta, inseamna ca "raspunderea" pentru aceasta situatie revine tuturor celor care au condus. Ca raul se afla in alta parte, acolo unde se afla, de fapt si continuitatea. Demnitarii s-au schimbat democratic de des. Dar "potentatii ilegitimi", ca sa folosesc un termen la moda, au prosperat sub toate umbrelele politice, in ciuda unor mici frisoane postelectorale, de moment.
Daca ne asumam aceasta realitate, putem gandi o solutie pentru ea. Daca ne complacem in partizanate oarbe, continuam jocul de pana acum.
"Grupurile de interese au ajuns pana in curtea palatului prezidential"
Cum a contribuit Traian Basescu la "demexicanizarea" tarii? Cu cinci mandate de ministru al transporturilor si unul/doua mandate de primar al Bucurestilor, el face parte din primele randuri ale "sistemului ticalosit" cu care se razboieste in vorbe de trei ani. De numele lui sunt legate unele din cele mai spinoase probleme ale subdezvoltarii romanesti: autostrazile, flota, starea asfaltului, a canalizarii, haitele de caini fugariti pe hartie. De ce trebuia lumea sa rasufle usurata odata ajuns Traian Basescu la Cotroceni?
Si ce a urmat dupa aceea? Ne spuneti tot dumneavoastra: "Inceputul unui proces de purificare politica si exorcizare istorica." Aveti dreptate. Scena publica se doreste a fi curatata de "impuritati" cum ar fi partidele, Parlamentul, magistratii cu minima deontologie sau ziaristii care nu contribuie la Marele Omagiu. Iar istoria recenta e zi de zi exorcizata de orice adevar inutil sau periculos de genul celor pomenite de mine mai sus. In fond, la un miting de sustinere a politicii persoanei de care vorbim, s-a scandat "Jos Parlamentul" iar reprezentanti ai societatii civile "oficiale" au cerut in mai multe randuri "purificatorului" sa scape Romania de blestemul Parlamentului.
Indaratul acestui comportament, cel putin alarmant, "mexicanii" au continuat sa-si faca treaba in liniste. Accesul la resurse si institutii se face dupa aceleasi reguli, dar cu o nesimtire din ce in ce mai mare, generata de criza de autoritate a unui stat aflat in criza perpetua. Grupurile de interese au ajuns pana in curtea palatului prezidential - atunci cand presedintele insusi nu trece strada ca sa ia masa cu ele. Ambasadorii sunt numiti in functie de semnaturile depuse pe hartii de adulare a Liderului Maxim, televiziunea publica este populata doar de oameni ce rostesc aproape simetric aceleasi fraze desprinse din corurile reunite ale epocii de curand desecretizate, iar politicile externe si de securitate sunt facute de cele doua Palate mai ales pe baza principiilor caragialiene ale lui "ba pe a mamii dumneavoastra".
Daca vrem solutii, nu mai avem timp pentru false probleme. Daca ne mai bucuram, mult timp, ca am scapat de "mexicanizarea" lui Nastase, nu vom putea gasi o iesire din "peronismul" latent al lui Basescu decat, eventual, in Congo. Daca mai purificam mult politica vom ajunge sa punem in fruntea tuturor institutiilor fantome ale lui Elvis, pentru ca oamenii de calitate isi vor fi luat de multa vreme lumea in cap.
Alianta DA - "un concubinaj straniu, bazat pe o neputinta comuna"
In ciuda faptului ca tot ce am scris eu aici e notoriu, luat din ziare - chiar si din cel in care scrieti -, dumnevoastra conchideti ca reactia la politica practicata de actualul presedinte nu e altceva decat un "concubinaj straniu, bazat pe o ura comuna." E un citat pervers pentru ca el ma face sa gandesc ca DA - alianta moarta de la care a pornit actualul haos -, nu a fost nici ea, vreodata, altceva decat un concubinaj straniu, bazat pe o neputinta comuna.
Sa nu considerati cumva ca dupa torentul de mizerii aruncat asupra mea (niste baieti de la o firma cu nume de aprozar, care in 2004 se foiau pe langa unii cunoscuti ai mei ca sa le iau in seama sfaturile si, eventual, sa lucrez cu ei in vreuna din campaniile electorale, au enuntat exact aceleasi idei intr-un alt cotidian central) fraza dumneavoastra ma uimeste prin maxima ei incorectitudine. In fond, semnatarul unei scrisori de sustinere a unui om politic impotriva altor oameni politici isi defineste, prin acest gest, dimensiunea "obiectivitatii" sale stiintifice. V-am scris totusi fiindca istoria contrafactuala - la care dumneavostra faceti referire in fraza respectiva - nu poate fi decat o reinterpretare a istoriei si nu o mistificare a ei. Chiar daca vrem sa ne intrebam, de exemplu, ce s-ar fi intamplat daca Ziua Z ar fi esuat in Europa sau Germania nazista ar fi fabricat prima arma atomica, anumite date raman, totusi, neschimbate. Astfel, Hitler ramane Hitler, holocaustul ramane holocaust si paznicii democratiei raman in continuare Churchill si Roosevelt. Asa cum, chiar in ipoteza contrafactuala ca eu as fi castigat alegerile, Traian Basescu ramane tot Traian Basescu, Vladimir Tismaneanu tot Vladimir Tismaneanu si Adrian Nastase tot Adrian Nastase. Or, in micul dumneavoastra excurs istoric, ati decis sa schimbati nu doar istoria ci si caracterele si trecutul anumitor persoane publice, procedeu descris deja in alte zone ale culturii (imi vine desigur in minte celebra carte a lui Orwell, "1984").
Si, ca sa inchei, v-am mai scris si fiindca, spre deosebire de favoritul dumneavoastra, eu obisnuiesc sa intreprind si tipul acesta de actiune.
P.S. Intr-o carte pe care ati publicat-o in 1998 (Fantasies of Salvation) mentionati ca, intr-o anumita ocazie, in Statele Unite as fi afirmat ca trebuie sa acordam mai multa atentie problemelor viitorului decat problemelor trecutului. Cred, in continuare, ca aceasta este datoria (si sansa) generatiei noastre.
Cu speranta unor viitoare judecati nepartizane,
Adrian Nastase
Nota redactiei: Titlul, introducerea si intertitlurile apartin redactiei


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.