Ii las pe bancheri, in utopia mea Morus-iana, si ma indrept spre economia de risc. Nu inainte de a cere – sus si tare – reasezarea bogatiei, la fiecare generatie, chiar in conditiile societatii ultraliberale. Careia i se poate pune botnita printr-un sever impozit pe mostenire (80%-90% din averea pe care o lasa defunctul), pentru a-i convinge pe cei 8 milioane de milionari in dolari pe care ii are Terra sa faca artificii de genul gesturilor profund umane ale domnilor Bill Gates si Waren Buffet, care si-au transferat miliardele unor fundatii si societati de binefacere, lasand urmasilor doar cateva milioane de dolari (totusi...). Explicatia pe care o dau Bill Gates si sotia lui, Melinda acestei actiuni socialiste pur si simplu este uimitoare: nu vrem sa slutim vietile fiilor nostri, ei trebuie sa fie oameni normali...
Intru acum in tema eseului – economiile de risc ale societatii moderne – si „atac" cele mai periculoase industrii ale momentului, cele care, efectiv, ameninta viitorul speciei umane: industria energetica (mai ales cea a petrolului) si cea a automobilului. „Drogati cu hidrocarburi", asa cum spune belicosul presedinte american G.W. Bush, dar si drogati cu falsa independenta pe care ne-o induce autovehiculul pe care il conducem si pe care ne credem stapani – realitatea fiind ca el, automobilul este stapanul nostru absolut.
„Oare chiar am dormit pe noi in ultimii 30 de ani?" se intreba, recent, una din marile publicatii germane, pusa in fata ingrozitoarelor amenintari climatice pe care savantii ni le arunca in fata, noua, oamenilor simpli dar, mai ales, politicienilor responsabili de viitorul copiilor nostri.
Da, probabil ca asta s-a intamplat, fascinati de acumularea de bunastare, de abundenta creata de consumerism, am inchis ochii, noi, lumea Europei si a Americii de Nord si ne-am lasat cuprinsi de lacomie, uitand ca, in balanta sociala, totul, absolut totul se plateste. Ne-am trezit datorita saltului Asiei, cresterii economice fenomenale a Chinei (peste 10% pe an, in ultimii 30 de ani! - cea mai spectaculoasa dezvoltare din istorie) dar si a Indiei – ceea ce ar putea sa insemne ca, in deceniul 2010-2020 peste 2,5 miliarde de membri ai speciei umane din acea zona vor dori sa traiasca la fel de bine ca vest europenii sau nord americanii. Sa manance la fel de bine, sa consume la fel de multa energie, sa aiba 3-4 autovehicule pentru fiecare familie etc. etc. - iar un calcul simplu facut de echipa lui Lester Brown ne arata ca vom avea nevoie de energia, terenul agricol si spatiul pentru transport (autostrazi, locuri de parcare, garaje, depozite), a nu mai putin de 40 de planete de talia Pamantului! De la 800 milioane de autoturisme si camioane, parcul de vehicule planetar va trece la 1,3 miliarde!... Toate, consumand benzina, motorina, biodiesel. Iar consumul de energie practic se va tripla – sute de centrale nucleare si mii de centrale pe carbune si hidrocarburi urmand a fi construite in doar 1-2 decenii... Toate, consumand rezervele deja precare de combustibili primari si emitand, catre atmosfera bolnava a
planetei, nori de bioxid de carbon si bioxid de sulf, deci accentuand dramatic efectul de sera si ridicand temperatura
planetei (probabil cu 10C – 50C). Nu intru in amanuntele inventarului dezastrelor care ar urma, au facut-o foarte bine americanul Al Gore, francezul Nicolas Hulot, englezul Nicholas Stern. Cum poate fi evitata inabusirea viului pe Terra va fi, probabil, subiect de discutie pentru absolut toti cetatenii Pamantului, de la savanti la politicieni si industriasi – cu exceptia administratiei „texane" a SUA - toata lumea ia in serios Tratatul de la Kyoto si interesant este ca Wall Street-ul (lumea afacerilor) pare mult mai constienta decat White House de nevoia de a actiona urgent, cheltuind, acum, uriasa suma de 5500 milioane de dolari pentru Renasterea ecologica, pentru ca sa nu fim obligati – cum spune Nicholas Stern - sa cheltuim de 20-30 de ori mai mult (!) daca amanam deciziile pentru deceniul urmator.
Ca utopist ce ma aflu, nu-mi pot permite decat sa insir cateva idei – unele SF pur si simplu – la ceea ce minti luminate lucreaza deja, cu tot arsenalul stiintific (si, cum spuneam, cu bunavointa unui numar din ce in ce mai mare de responsabili de companii transnationale):
• evident, economia de energie este actiunea cea mai presanta si cea mai usor de pus in practica. Ceea ce a reusit
electronica in ultima jumatate de secol trebuie sa incerce toate domeniile tehnice, de la producerea si transferul de electricitate pana la izolarea termica a cladirilor, pana la inventarea de noi tehnologii, mai putin energofage si mai putin poluante.
• 20% din energie sa se obtina din surse regenerabile (vantul, soarele, hidro, biodiselul – atentie, insa, cresterea exagerata a plantelor industriale poate scumpi painea pe planeta!) iar nuclearul sa se dezvolate dupa modelul francez (politicienii vizionari Charles de Gaule si Valery Giscard d’Estaing au facut ca Franta de astazi sa aiba asigurata 80% din energie din atom).
• lichefierea si gazeificarea carbunelui, odata rezolvate, pot oferi un combustibil primar mult mai putin poluant decat asfixiantul carbune solid. Poate se va face...
• revenirea la transportul in comun – ucigasul automobil si poluantul camion de transportat marfa pot ceda intaietatea vagonului de cale ferata. Revenirea la logica sociala a inceputului de secol al XX-lea poate insemna un urias castig, cu conditia ca nebunia automobilistica sa se calmeze. La ora actuala 75 kg -soferul- sunt preluate, in medie, de 1300 kg de fierarie – autovehiculul. TGV-urile (Trains Grande Vitese) impanzind Europa vor detrona automobilul, ba chiar si avionul, pe distante medii. Iar transportul pe apa (cel mai ieftin) si cel feroviar (dupa ce UE isi va fi armonizat legislatia) va alunga giganticele, poluantele si ucigatoarele TIR-uri.
• in sfarsit, consumerismul, prea iubita - de noi toti – societate de consum, cea care ne face sa cumparam si sa consumam mult mai mult decat sunt nevoile noastre. O singura cifra spune totul: anual se fabrica – si apoi se arunca – 600 miliarde de ambalaje din plastic.
Dar asupra consumerismului vom reveni, in bucatica de utopie de saptamana viitoare.
(va urma)