Mi-s dragi si mie nume precum Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, Dorel Visan. Au facut roluri antologice, mi-au populat copilaria pe vremea lui Ceasca, in valuri de productii livrate ferm si constant de Hollywoodul rosu.

Ma uit insa la afisul filmului „Ticalosii", al lui Serban Marinescu, cu o distributie de zile mari. Evident, nu e decit inca o aparitie complet iesita din ritm, din uz, din orice gust cinematografic contemporan. Marele denuntator al neimplinirilor noastre postrevolutionare este Dinu Sararu, un scriitor marunt care a iesit din zona rurala pentru a observa lumea urbana a „ciocoimii". Sararu este pesedistul cultural prin excelenta, face parte din falanga comunist-conservatoare care a intretinut (prin institutiile luate in subordine) o politica retardata a culturii subventionate: nu tu experiment, nu tu artisti noi sustinuti. Doar ici-colo cite un Beligan carat cu trupa de actori pe la manastiri ca sa se vada marinimia ministerului. Cit despre alegerile regizorului Marinescu… Daca poti trece de la Marin Preda la Dinu Sararu cu inima impacata, comentarii multe n-ar mai fi de facut.

Dorel Visan e un actor excelent. Dar mi se pare o oarecare problema de etica sa joci in satire scrise de alt mare arhanghel, Sararu, dupa ce ai tot avut aventuri politice in zona PSD. Dinica si Iordache pacatuiesc printr-o pasivitate incredibila. Ei sint oamenii „de angajat". Nu conteaza unde, ce, cum, conteaza sa joace in ceva. I-a salvat talentul si in filme antologice, si in filme propagandistice de doi lei (ma refer mai ales la Dinica aici). Dar n-au avut niciodata vreun stres etic sau macar de adecvare la subiect. E mai bine sa jucam asa intr-un film cu „ticalosi" cu aceleasi vechi locuri comune legate de mafia generalizata, inspirata de nostalgiile rurale semnate de Sararu. Il inteleg pe Dinescu atunci cind se cearta cu propria redactie din cauza unui interviu cu unul dintre marii rapsozi ai ceausismului.

Lumea romaneasca a fost impartita in talentati nativi fara preocupari pentru lupte politice, etice. Ei au jucat orice. Cu talent, dar orice. Pe de alta parte, au fost demagogii si inventiile monstruoase ale sistemului totalitar, gen Sararu sau Paunescu, care si-au fracturat si dramul de talent in contorsionari indecente ale coloanei vertebrale. Acestia din urma, propagandistii sau activistii, i-au stricat pe cei dintii. Si, culmea, au convietuit fericiti pina la adinci batrineti.