In aceasta luna se implinesc 100 de ani de la Rascoala taranilor din 1907, idee in care ziarul nostru va ofera sansa de a parcurge integral, de-a lungul a trei zile, celebrul pamflet semnat atunci de I.L.Caragiale. Si, tinem sa precizam, textul pe care vi-l oferim este chiar prima forma publicata, asupra careia Caragiale avea sa revina ulterior, cu unele retusuri. Fireste, am respectat intocmai ortografia momentului, ceea ce ofera tinerelor generatii si posibilitatea unei comparari a scriiturii, cum cu siguranta toata lumea va putea compara soarta taranilor de atunci cu cea din prezent. Spre surprinderea multora, desi au trecut exact o suta de ani, problemele sunt cam aceleasi!

Astfel dar, Camerele sint in marea lor majoritate reprezentantele intelectualilor si ale plebei oraselor. Pe linga agricultura deci, trebue sa’nfloreasca in Rominia si o vasta industrie, industria politica, si, ca orce industrie bine si inteligent dezvoltata, trebue sa prospereze.
Administratia e compusa din doua mari armate. Una sta la putere si se hraneste; alta asteapta flaminzind in opozitie. Cind cei hraniti au devenit impotenti prin nutrire excesiva, iar cei flaminzi au ajuns la complecta famina, incep turburarile de strada... Plebea, clientii, cu studentii universitari si scolarii din licee, condusi uneori de profesori universitari, cer numaidecit rasturnarea guvernului. Factiunea de la putere, supranutrita, este incapabila a mai tinea piept torentului popular, adica factiunii razbite de foame; iar Regele, gelos de reputatia europeana de liniste si ordine a Statului sau, este silit sa congedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimitati in Parlament, pentru a insarcina pe capul opozitiei cu formarea unui nou cabinet, cu dizolvarea Parlamentului si a tuturor consiliilor judetene, urbane si rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou Parlament si unor noua consilii, - care toate, dupa bunurile obiceiuri consacrate, sint fireste unanime partizane ale noului guvern.
Care va sa zica, in loc sa derive guvernul din majoritatea reprezentatiei nationale, deriva unanimitatea acesteia de la guvern. Si asta se intimpla, regulat, in cazul cel mai bun, din trei in trei ani; adica cu un an mai putin decit o legislatura intreaga... A cazut un guvern si a venit altul, indata, toata administratia tarii, si cea de Stat, si cea de judet, si cea comunala - dela prefecti si secretari generali de ministere, pana la cel din urma agent de politie si pana la moasa de mahala - se inlocueste... pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafica. O clientela pleaca, alta vine; flamanzii trec la masa, satuii la penitenta. Si asta asa, mereu si pe rand, din trei in trei ani, ba si mai des uneori.
Dela o administratie astfel recrutata si constituita pe termene provizorii, se intelege ca numai seriozitate si scrupuluri nu se pot pretinde. Toti oamenii de afaceri, incepind dela arendasul care plateste milioane arenda si sfirsind cu micul precupet care invirteste in mizerelei daraveri abia citiva lei, sint rançonnés in proportie, de catre acesti baroni feudali mari si mici, care se numesc agentii administratiei Statului romin. Si oamenilor de afaceri asta trebue sa le convina; in asa stare de lucruri, numai astfel pot exploata fara nicio sfiala - poate nedreptati mare pe mic, poate insela mic pe mare, - putini reducind in mizerie pe multi. Rar din cind in cind, ca pentru parada de lux, se arunca un homme a la mer - cine stie ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a facut prea brutal o flagranta delapidare sau s’a lasat prea stingaceste mituit. Incolo, sistema lucreaza fara suparare pe toata linia, afara de netagaduite rare exceptii onorabile. De aceia, cu un zimbet plin de amaraciune, Rominul numeste tara lui patria bacsisului si hatirului.
Cu asa parlamente se fac legi peste legi - cu asa administratie se aplica.
Justitia?... Judecatorii de pace si membrii tribunalelor de prima instanta, afara de prezidenti, sint amovibili, casi agentii si functionarii ordinari. In justitie, poporul n’are incredere; ea are, astfel, autoritate, dar nu si prestigiu; si intre aceasta justitie fara prestigiu si poporul sceptic, se resfata formidabila si excesiv numeroasa clasa a avocatilor - cea mai prospera in Rominia dupa a arendasilor mari. Avocatii constituesc grosul intelectualilor; clasa lor este pepiniera cea mare a barbatilor de Stat.
Sa vedem acuma cum se fac in Statul romin educatia si cultura publica, in ce scop se fac si ce rezultate dau.
Toate scoalele, dela cele populare pana la Universitati - scoale primare, secundare, profesionale, agricole, comerciale, de popi, de moase, de muzica, de alte arte, facultati de toate ramurile culturii inalte - toate dau mai mult sau mai putin d’emblée absolventilor lor drepturi la dignitati si functiuni publice. Astfel scoala romina, in loc de a fi un mijloc de educatiune si cultura a poporului si a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de intiitate intre cetateni, de eftina parvenire, de scutire de indatoriri, de sporire de drepturi si privilegii. Si din ce in ce, din gradul cel mai de jos pana la cel mai de sus, scoalele sint niste fabrici de functionari, de salariati publici si de avocati - o pletora de semidocti, fara caractere, fara omenie, adevarati cavaleri de industrie intelectuala, carora le trebuesc numai decit onoruri cit de multe fara niciun merit si cistig cit de mare fara multa osteneala.
Aceste fabrici alimenteaza oligarchia ce stapineste exclusiv tara romineasca. Din aceste fabrici ese si se premeneste si creste, in oarba lupta de concurenta pentru repurtarea rangurilor, distinctiunilor si profiturilor, oligarchia de aventura. An cu an, apar proaspeti pe arena publica, in poze teatrale, teoreticienii, reformatorii si patriotii, placizii fauritori de sisteme noua, instigatorii exaltati, sovinisti, nationalisti, iredentisti, antisemiti, xenofagi, calarind pe intrecute fiecare pe calul sau de batae, spre uimirea naivei trindave plebe, servanta oligarchiei. Familiile sarmane din plebea oraseneasca, lipsite de orce mijloace de productie, traind din mica precupetie, or din slujbe sau slujbusoare, or din circiumaritul de mahala, ori din meserii mai putin usor de marturisit - toate aspira, gratie scoalelor nationale, sa-si vada copiii cit mai degraba, dupa virsta majoratului, in cel mai rau caz functionari; in cel mai bun, macar deputati ministeriabili, daca nu chiar ministri... Si, ca la cele mai absurde loterii, si aci, nu toate iluziile sint amagite.
Asa se recruteaza oligarchia care stapineste tara romineasca. Nu este o oligarchie macar statornica, de traditie istorica, de bravura, de obligatiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarchie mutabila, de perpetua premeneala, accesibila oricui prin nemereala, prin loterie, prin aventura. Indrazneala multa, lipsa de orce scrupuluri, renuntare la demnitate personala, la onoarea familiei, infamie chiar, daca trebue, si putintel noroc - si cariera stralucita e gata. Asa se face concurenta; asa se parvine; asa se intra in rangurile nobiliare ale oligarchiei romine. Astfel dar, niciun salt social dela o generatie la alta, orcit de enorm, nu este exclus. Dintr’un fiu de tircovnic ese un barbat de Stat care umple lumea cu personalitatea sa marcanta; dintr’un fiu de familie istorica, mari boeri pana eri, ese un excroc, care moare victima vitiului, cind a scapat de puscarie, gratie interventiei rudelor influente; dintr’un copil de circiumaras, un avocat ilustru care, in citiva ani, din sarac lipit, ajunge milionar; dintr’un fiu al unui ministru remarcabil, un mititel agitator, trepadus electoral, la solda unui ambitios politic deja ajuns la culme, fost odinioara fecior in casa la raposatul ministru.
Asta, in tara romineasca, se numeste cu tot seriosul sistema democratica... Si oligarchia asta, semiculta sau, in cel mai bun caz, fals-culta, pe cit de incapabila de productie utila or de gindire, pe atit de lacoma la cistiguri si onoruri isi aroga puterea intreaga a Statului: cu o cruda si revoltatoare neobrazare, ea tagadueste taranilor (imensei mase, supusa si cuminte producatoare a avutiei nationale), subt pretextul ignorantei si lipsei lor de maturitate politica, orec drept de amestec, fie macar pur consultativ, la cirmuirea intereselor lor. Impartita in doua bande, ce se numesc cu pretentie "istorice" - liberal si conservator, - bande mai nesocotite decit niste semintii barbare in trecere, fara respect de lege, fara mila de omenire, fara frica de Dumnezeu, - aceasta oligarchie legifereaza, administreaza, calca astazi legile pe care le-a facut eri, preface mine legile facute azi, ca poimine sa le calce si pe acelea, fara spirit de continuitate si fara alta sistema decit numai impacarea momentana a exclusivelor ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizatiuni numite aci democratice.
Se’ntelege dela sine ca tot ce spunem, si aci priveste generalitatea; fireste, intre politicienii romini si in rindurile profesiunilor liberale, se gasesc si multi oameni de inima, de caracter si de isprava; ei vad si depling, casi noi, raul patriei: dar, pierduti in multimea celor rai n’au puterea sa rastoarne blestemata sistema, in care sint tinuti captivi, cu zalogirea intereselor lor vitale...
Iata ce se petrece d’asupra; ceia-ce se petrece de-desubt am spus, si lumea uimita asista la prapastiosul faliment al oligarchiei, de strinsura din Rominia, la catastrofa care era inevitabila.
Care ar fi leacul la aceste adinci rele?... Cu constiinta patrunsa de nevoile mult-incercate patriei romine, raspundem.
Fatalitatea istorica cere, se vede, jertfe, de ingropat subt temeliile unei sanatoase cladiri de Stat. Revolutia oarba de jos s’a produs; era, cum am vazut, inevitabila: ea isi da fara crutare jertfele ei... Faca Dumnezeu sa fie jertfirea cit mai putin dureroasa!... Pentru ridicarea Rominiei la situatia si dignitatea de Stat normal european, ar trebui numaidecit acum o revolutie luminata si constienta de sus... Si citi aliati devotati n’ar gasi in captivii de cari pomenim mai sus, satui de a-si calca mereu pe cuget si pe inima, de a-si jertfi zilnic, pe altarul minciunii si inichitatii, convingerile lor adinci, dragostea de adevar si de patrie!... Prinsa intre doua revolutiuni egal de intemeiate si de puternice, oligarchia despotica de strinsura, ea singura vinovata si raspunzatoare de tot dezastrul, ar fi usor ingenuchiata si funesta ei sistema pe veci abolita. Ar trebui o franca lovitura de Stat pentru realcatuirea acestuia din temelii, pe temeiul indreptatirii rationale si echitabile a producatorilor, si infrinarii speculatorilor de tot soiul. Altfel nu se mai poate liniste in tara. Cele doua factiuni se pot perinda la putere din an in an, spre a decreta pe ‘ntrecute fel de fel de paliative; raul va raminea; va coace, cu cit mai nabusit cu atit mai profund, si va izbucni periodic si din ce in ce mai grozav, pana la o statornicire adevarat sanatoasa sau la un desavirsit dezastru - fiindca despotismul bizantin al oligarchiei de strinsura nu mai poate fi de suferit.
Dar pentru o lovitura de Stat, pentru o sarcina asa de eroica, ar trebui un barbat intreg, care mine sa‘nfrunte de sus funesta sistema actuala cu aceiasi nebiruita energie cu care o infrunta astazi de jos masele plugarilor. Si este unul care ar putea-o face... El ar avea tot prestigiul cerut in asa inalte imprejurari - Regele.
Da, El ar putea... dar ar trebui sa si vrea...

Capitolul II
Niciun om cuminte nu poate da dreptate deplina taranilor rasculati. Pretentiile lor, cind, foarte rar, pe ici pe colo, si le formulau, erau exorbitante si imposibile de satisfacut; iar furia de element orb cu care, fara a sti in genere ce vor, s’au pornit sa prapastuiasca orce statornicire de drepturi, si faptele la cari s’au dedat, in pornirea lor vulcanica, sunt in adevar vrednice de toata osinda. Dar iarasi, oricare om cuminte peste putinta sa nu gindeasca... Bine, asa de surda nu se ridica un popor tam-nisam, fara sa aiba citusi de putin vreun cuvint, macar ca, luat de scurt fiecare din gramada, n’ar putea spune lamurit pentru ce a pornit asa val-virtej la pierzare... De unde sa vie concertarea, solidaritatea?... de unde acea comunitate vasta a unui fond parca logic pentru savirsirea unei asfel de nebunesti actiuni in masa ?... Cind s’aprinde si arde un lucru, s’aprinde si arde nu numai fiindca cine-stie-cum, ci si fiind-ca, de felul lui, era un lucru ce se putea aprinde. Citi taciuni nu poti arunca pe un morman de nisip?... iar la o magazie plina cu iarba de pusca, o scintee de nimic, d’abia sa’ti para bezna, prea destul...
(Va urma)