Deficitul de cont a crescut in ianuarie cu 162%
Deficitul de cont curent a inregistrat in prima luna a anului fata de luna ianuarie 2006 o crestere cu 162%, atingand un nivel de 766 milioane euro, pe fondul unei deteriorari puternice a balantei comerciale, potrivit datelor BNR. Astfel, deficitul b
Deficitul de cont curent a inregistrat in prima luna a anului fata de luna ianuarie 2006 o crestere cu 162%, atingand un nivel de 766 milioane euro, pe fondul unei deteriorari puternice a balantei comerciale, potrivit datelor BNR. Astfel, deficitul balantei comerciale a urcat la 829 milioane euro in ianuarie, cu 83% mai mare fata de ianuarie 2006, cand a fost de 453 milioane euro. Principala cauza a constituit-o cresterea mai accentuata a importurilor, cu 25,4%, in raport cu exporturile, care au avansat cu doar 10,7%. Excedentul balantei serviciilor, care a insumat 78 milioane euro in prima luna a anului trecut, s-a micsorat de aproape cinci ori pana la 17 milioane euro in ianuarie 2007. Balanta veniturilor si-a adancit deficitul cu 43%, de la 226 milioane euro in ianuarie 2006 la 324 milioane euro in prima luna a acestui an. Transferurile curente, la care contribuie in cea mai mare parte banii trimisi in tara de romanii din strainatate, au crescut cu 20% in ianuarie fata de acelasi interval din 2006 pana la 370 milioane euro, spun datele BNR. Datoria externa a Romaniei pe termen mediu si lung a crescut cu 0,2% in ianuarie fata de sfarsitul anului trecut si insuma 27,9 miliarde euro la 31 ianuarie, din care cea mai mare parte era negarantata de stat.
Sursa: Curierul National
Curierul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Deficitul de cont a crescut in ianuarie cu 162%":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
