De citeva zile incepusera sa apara la jurnalele tv scurte stiri despre deschiderea santierului la autostrada Bucuresti-Brasov. Intr-o zi aflam ca s-au adus basculantele, a doua zi ca s-au montat baracile, iar in ziua urmatoare ca miine va veni ministrul sa vada cu ochii lui ce si cum. Si iata ca vine „ziua Z" si il vad pe dl Berceanu la PRO TV in carne, oase si costum, in mijlocul muncitorilor ascultind explicatiile sefului de santier. Apoi ia cuvintul si le comunica ziaristilor prezenti ca el o sa se urce intr-un avion pentru a vedea cum arata santierul din aer. Deh, obisnuinta de a privi de sus! Adauga apoi ca va selecta citiva jurnalisti pe care o sa-i ia cu el in zbor. Ei bine, aici, mie mi s-a rupt filmul. Tonul cu care dl Berceanu si-a anuntat intentia de a-i racola pe norocosii care urmau sa aiba perspectiva aeriana a santierului m-a facut sa ma simt prost in casa mea, in fata televizorului cumparat cu banii mei de contribuabil onest. Exprima atitudinea unui „Saf", care in marea lui marinimie si exclusiv din pricina puterii supraomenesti cu care a fost investit le-a facut amarastenilor alora favorul de a-i plimba si pe ei un pic cu avionul pe cerul patriei lui. Acea vorba scurta, spusa la botul calului de pe santier, sugera esenta intregii atotputernicii ministeriale a dlui Berceanu care, intr-un moment de gratie, acorda un favor unor ziaristi. In secventa urmatoare, reporterul Buhnici relata alert din avionul pilotat chiar de dl Berceanu. Acum, inteleg, probabil ca numarul locurilor din avion era limitat, dar intreb si eu, ca proasta-n tirg: il durea gura pe dl ministru sa spuna ceva de genul: „V-as ruga, daca doriti, pe citiva dintre dvs., sa urcati in avion pentru a...".