Din timpuri imemoriale se stie ca dupa ploaie, atunci cand apare curcubeul, se anunta vreme buna. Exista insa un loc pe lume (si probabil nu este singurul) in care o simpla raza de lumina face sa apara curcubeul pe orice vreme, in orice anotimp. Aceasta se intampla la cascada Niagara. Amerindienii, adevaratii bastinasi ai locului, au botezat-o asa, traducerea fiind "Apa care tuna". Astazi ea face parte din granita care desparte Stelele Unite de Canada. Originea fluviului Niagara se gaseste in lacul Erie. De aici, ca un copil cuminte, apa o porneste spre Nord, calma si linistitoare, nelasand sa se banuiasca dramatica infruntare cu stancile ce vor urma. Curge astfel aproape 56 km. pana cand se apropie de lacul Ontario. De abia acum se avanta intr-o serie de praguri si vartejuri, ca sa cada de la o inaltime de 55 m. cu un zgomot asurzitor si raspandind in aer o ploaie de cristale lichide care descompun lumina in vesnice curcubee.
O insula cu nume ciudat: Goat Island, goat insemnand capra, despica fluviul in doua. De o parte, in Est, ramane American Falls, apartinand Statelor Unite, de cealalta parte Horseshoe – Cascada Potcoava, pentru ca intr-adevar are aceasta forma, face parte din teritoriul Canadei. Daca partea americana masoara 300 m. in latime, Horseshoe este aproape dubla, iar panorama vazuta dinspre Canada este mai spectaculoasa.
Pentru cei care vor sa admire Cascada Potcoava mai de aproape, exista o ambarcatiune, "Maid of the Mist " (Fecioara Cetii), care te aduce chiar in bataia stropilor zvarliti de cascada, in tipetele turistilor amuzati dar si piscati de raceala apei. Se poate face chiar si o expeditie prin ingusta trecatoare dintre stanca si imensul suvoi lichid. Pentru ambele curajoase incercari se pun la dispozitie mantale subtiri dar impermeabile, de culoare albastra sau galbena, fiecare din cele doua tari avand culoarea ei.
Daca luam in consideratie varsta pamantului, cascada Niagara este destul de tanara. Nu are decat 12.500 de ani. Un ghetar masiv din lacul Erie s-a topit, iar apa, revarsandu-se, a format lacul Ontario. Initial creasta peste care sareau valurile era cu 11 Km. mai la Nord. Doar ca cele 7000 de tone de lichid, care se avanta in fiecare clipa peste ea, au erodat-o. Vor trece numai 25.000 de ani si cascada nu va mai exista, lacurile Erie si Ontario ajungand la acelasi nivel.
Dar nu numai cascada atrage turisti. Pe teritoriul canadian, in apropierea imensei caderi de apa, a crescut un orasel cu restaurante, muzee de tot soiul, pensiuni si hoteluri si cu trei teatre ce au stagiuni permanente din mai pana in octombrie.
Niagara a atras si acrobati. Cronicile au inregistrat ca in anul 1829, Sam Patch din New Jersey s-a aruncat de pe Insula Caprei, izbutind sa supravietuiasca. Un acrobat francez, Gravelet, a traversat cascada pe o franghie lunga de 335m. ba chiar a tras o sticla aflata intr-o barca ce plutea cu 45 m. mai jos si a baut din ea. O luna mai tarziu, Gravelet l-a luat in spate pe impresarul sau, Harry Colcard, si cu acesta, care tremura de groaza, a strabatut pe franghie acelasi traseu. In anul 1860, Signor Farini (pseudonimul lui William Hunt) a repetat acrobatia. Dupa doua saptamani, el si Gravelet au traversat Niagara la lumina Lunii, fiecare avand in spate cate un pasager nu mai putin indraznet. Este cunoscuta si o femeie, italianca Maria Spelterini, care a repetat actul de curaj al celor doi, incaltata cu pantofi de tenis.
Au existat si temerari care s-au lasat purtati de cascada, imbarcati in butoaie. Trei dintre ei au reusit sa ramana in viata, dar alti trei si-au gasit sfarsitul, striviti de tonele de apa.
Am fost si eu la Niagara. M-am im barcat pe "Maid of Mist" si m-am strecurat pe dinapoia cascadei, lipit de peretele de stanca. N-am incercat insa figura cu butoiul, spre disperarea unora dintre colegi.