China si globalizarea

Washingtonul a exercitat presiuni asupra Beijingului, in februarie, pentru ca CNOOC - compania petroliera de stat a Chinei - sa renunte la o investitie de 16 miliarde de dolari facuta in compania de gaz "Iran's North Pars". O alta firma chineza - CNPC - isi anuntase deja intentia de a investi 3,6 miliarde de dolari la aceeasi "Iran's North Pars". Ca raspuns la presiunile americane, Beijingul a declarat ca Statele Unite nu au dreptul sa se opuna unei cooperari normale, intre state independente si suverane.
Acesta este doar unul dintre exemplele multiple ale unui fapt astazi indiscutabil: investitiile chineze din Orientul Mijlociu, Africa sau America Latina ingrijoreaza Washingtonul. Pentru China acordurile comerciale cu Teheranul conteaza mai ales ca investitii strategice, pe termen lung. Politica de investitii a Chinei in intreaga lume, care o concureaza direct pe cea a SUA. Ofertele Beijingului sunt cu atat mai atractive cu cat, spre deosebire de cele americane, sunt lipsite de conditionari politice. Singura pretentie a autoritatilor chineze: "nerecunoasterea Taiwanului".
In decembrie 2006, Beijingul a gazduit un seminar consacrat pacii in Orientul Mijlociu, cu participarea unor oficiali israelieni si palestinieni de rang inalt. Intalnirea a demonstrat ambitia Chinei de a juca un rol major in zonele fierbinti ale globului. In Orientul Mijlociu, primii pasi au fost facuti. In 2006, China a trimis 1000 de militari in Liban, ca parte a fortelor de mentinere a pacii. In declaratia de la sfasitul reuniunii de la Beijing se mentioneaza: "Solicitam Chinei sa faca pasi semnificativi pentru a-si creste influenta in regiune, si sa se alature cvartetului SUA, UE, Rusia, ONU, in interesul stabilitatii si pacii."
Ofensiva economica globala a Chinei
In Asia Centrala, China si Rusia au format "Shanghai Cooperation Organization" (SCO) impreuna cu republicile ex-sovietice din zona, bogate in resurse energetice - concurand astfel ambitiile expansioniste ale SUA din regiune. In centrul "SCO" stau rezervele uriase de petrol si gaze naturale ale Rusiei si enorma forta de munca foarte ieftina a Chinei.
Nici China, nici Rusia nu doresc, desigur, o confruntare directa cu Statele Unite. Scopul organizatiei "SCO" - la care s-a alaturat recent Iranul si India - este o cooperare economica in stare sa concureze dominatia SUA intr-o regiune a lumii atat de importanta energetic si strategic.
Ofensiva chineza nu se bazeaza, insa, numai pe sprijinul Rusiei. Strategia Beijingului este mult mai complexa. Si mai ambitioasa. O directie foarte importanta o constituie dezvoltarea relatiilor cu Africa. In doar zece ani (intre 1995 si 2005), schimburile comerciale dintre China si tarile continentului negru au crescut de 10 ori, de la 3 la 30 de miliarde de dolari. Iar in 2009 ar putea atinge 100 de miliarde de dolari - a prognozat presedintele Hu Jintao, cu ocazia summitului "China-Africa", desfasurat cu mare pompa la Beijing, in noiembrie 2006. Cu aceeasi ocazie, presedintele Jintao a mai adaugat ca, in urmatorii trei ani, China va oferi statelor africane imprumuturi in valoare de trei miliarde de dolari, plus alte doua miliarde in credite preferentiale. In prezent, China a devenit al treilea partener pentru statele africane, dupa SUA si Franta.
O alta directie strategica a Beijingului - extrem de ingrijoratoare pentru Statele Unite - vizeaza penetrarea economica a Americii latine.
Washingtonul nu a privit cu ochi buni vizita efectuata in China de presedintele Venezuelei - tara care este al cincilea mare exportator de petrol din lume. Vizita incheiata prin semnarea unor acorduri bilaterale extrem de avantajoase pentru ambele parti. Venezuela s-a angajat sa creasca exportul de petrol catre China, de la 155.000 de barili pe zi, la 500.000 pana in 2009, si la 1.000.000 de barili pe zi pana in 2012. In schimb, China a promis oficialitatilor de la Caracas un substantial ajutor economic si lansarea primului satelit venezuelan.
Patrunderea capitalului chinez in America Latina - dominata astazi de lideri de stanga, radicali, de tipul colonelului Hugo Chavez - continua in Argentina, Brazilia, Bolivia si Ecuador, dupa aceeasi formula de succes: ajutor economic si proiecte ambitioase de infrastructura, contra petrol, minerale si alte materii prime.
"Los Angeles Times" scria, la 29 august 2006, despre o intelegere pentru energie si transport intre China si Brazilia, in valoare de 10 miliarde de dolari. Prin acest acord, Beijingul s-a angajat sa construiasca in Brazilia un oleoduct, o hidrocentrala precum si o autostrada transamazoniana.
Toate aceste date demonstreaza ambitiile globale ale Chinei, despre care multi analisti considera ca va prelua, in jurul anului 2020, rolul de lider mondial de la Statele Unite.
In Asia Centrala, "SCO" se dovedeste cel mai mare rival pentru dominatia SUA
din regiune
La mijlocul anilor '90, cand s-a format "SCO" (Shanghai Cooperation Organization) Rusia lui Eltan a dat o mica importanta acestei aliante, care parea, la vremea respectiva, mai mult o idee chineza. Mai tarziu, sub Putin, Rusia si-a schimbat total opinia in ceea ce priveste "SCO".
Noul conducator de la Kremlin considera ca Washingtonul a tradat promisiunile facute Moscovei la terminarea razboiului rece, atunci cand Gorbaciov acceptase reunificarea pasnica a Germaniei. Liderul sovietic si omologul sau american, George H. W. Bush, convenisera desfiintarea NATO in paralel cu cea a "Tratatului de la Varsovia". Alianta Nord-atlantica a continuat, insa, sa functioneze binemersi. Ba chiar a inceput sa se extinda, ajungand chiar la granitele Rusiei.
In ciuda promisiunilor, NATO a "inghitit" mai intai statele membre ale fostului "Tratat de la Varsovia". Apoi s-a extins si in spatiul ex-sovietic, sfidand Rusia. Astfel, Alianta Nord-atlantica a inclus printre membrii sai Tarile Baltice (Estonia, Lituania, Letonia). Apoi Statele Unite, prin "revolutiile portocalii" ale lui George Soros, a sprijinit "schimbarile de regim" din Georgia si Ucraina. Iar bazele militare americane au impanzit Asia Centrala, inconjurand practic Rusia. Vladimir Putin a hotarat sa reactioneze. Pana nu era prea tarziu.
"SCO" include astazi axa Moscova-Beijing alaturi de care s-au grupat o serie de state ex-sovietice din Asia Centrala - bogate in resurse energetice - Iranul si, de curand, India.
Atat Rusia, cat si China urmaresc sa elimine, economic si militar, influenta americana din spatiul Asiei Centrale. In 2005, blocajul Statelor Unite in Irak a devenit ireversibil si transparent. Situatie speculata prompt de Moscova si Beijing, care au hotarat sa actioneze intr-o stransa alianta pentru a contraataca SUA, in zona Asiei Centrale.
Cand Washingtonul a criticat Uzbekistanul si pe presedintele Islam Kirilov pentru suprimarea brutala a protestatarilor anti-guvernamentali "portocalii" de la Andijan, Beijingul s-a grabit sa-l primeasca pe acelasi Karimov cu "covorul rosu" si toate onorurile. Rezultatul: presedintele uzbek a oferit Chinei o multime de campuri petrolifere pentru exploatare. Si a inchis baza aeriana americana care functiona pe teritoriul republicii sale.
"SCO" se opune practic planurilor SUA pentru controlarea rutelor de transport de petrol si gaze din Orientul Mijlociu, Asia Centrala si bazinul Caspic. Noua strategie a lui Putin, prin care incearca sa blocheze incercuirea Rusiei de catre bazele americane, a fost sa utilizeze monopolurile ruse de energie pentru a castiga astfel influenta politica in Asia Centrala si regiunea caspica. Planurile pe termen lung ale Kremlinului incearca sa redirectioneze o treime din exporturile de petrol si gaze naturale ruse spre Orientul Indepartat, pana in 2020. Avand drept principali beneficiari China si Japonia.
Cu Moscova construind o retea de oleoducte si gazoducte in directia Orientului Indepartat, si cu masivele investitii in lucrari de acelasi gen facute de China in Asia Centrala, "SCO" apare Washingtonului drept cel mai mare pericol pentru dominatia americana intr-o regiune extrem de bogata energetic, de mare viitor. "SCO" a devenit astfel atractiva si pentru Iran, India si Pakistan.
Pe de alta parte, Moscova si Beijingul si-au sporit si cooperarea militara. Cu ajutorul Rusiei, China a atins un nivel remarcabil in tehnologia militara. Cel mai amplu exercitiu militar comun, care urmarea compatibilizarea diverselor arme, a avut loc in 2005. Anul acesta va avea loc un nou exercitiu militar de mare anvergura, la care vor participa si alte state membre "SCO".
China, sursa de finantare alternativa pentru tarile in curs de dezvoltare
Dinamismul Chinei transpare si din alte fapte: in ultimul an, jumatate din liderii statelor lumii au vizitat Beijingul; responsabilii chinezi au vizitat, la randul lor, doua treimi din tarile membre ONU.
In octombrie 2006, Beijingul a gazduit reuniunea a zece sefi de guverne din zona Asiei de Sud-Est. In noiembrie 2006, la Beijing a urmat summitul "China-Africa", care a reunit liderii din 48 de state africane. Marcand astfel masiva implicare economica a Beijingului pe continentul negru.
Cu o mie de miliarde de dolari rezerva de stat, China isi poate permite sa imprumute, sa investeasca sau sa acorde credite preferentiale tarilor din America Latina si Africa, dar si celor din Asia si regiunea Pacificului, devenind astfel o forta globala remarcabila.
Spre deosebire de Statele Unite, China nu pune conditii politice atunci cand imprumuta sau investeste intr-o tara din lumea a treia. Sub deviza presedintelui Hu Jintao "ascensiunea pasnica", China a devenit practic - mai ales in ultimii zece ani - o noua sursa de finantare, alternativa, pentru tarile in curs de dezvoltare. China ofera miliarde de dolari in ajutoare si imprumuturi, fara conditii politice, vizand doar obiective strategice pe termen lung.
Lipsa conditionarii politice a atras ca un magnet lideri din tarile acuzate de SUA de "lipsa de democratie" sau "autoritarism". Tari unde Washingtonul cere de multa vreme o "schimbare de regim". Adica, aducerea la putere a unor lideri favorabili intereselor americane. Washingtonul a atacat frecvent Beijingul pe aceasta tema, declarand ca acesta ar sustine "regimurile corupte" din Lumea a Treia. Astfel, SUA au denuntat sprijinul Chinei pentru tari ca Venezuela, Zimbabwe, Sudan, fata de care Washingtonul nu-si poate impune pretentiile.
SUA au luat si alte masuri cu caracter strategic, fata de ascensiunea fulminanta a Chinei in arena internationala. Astfel, Administratia Bush a incheiat un acord de cooperare nucleara cu India si incurajeaza acum New Delhi sa actioneze impotriva Beijingului.
Washingtonul sustine si Australia in escaladarea interventiilor militare din tarile Pacificului de Sud, pentru a rasturna unele regimuri care au inclinat prea mult spre China si investigatiile chineze. In plus, Administratia Bush incurajeaza activ Japonia sa joace un rol mult mai agresiv in spatiul Asiei de Nord-Est, contra Coreei de Nord si Chinei.
Recenta criza a rachetelor, precum si testul nuclear din Coreea de Nord au determinat Administratia Bush sa sustina o "reinarmare" a Japoniei, care sa includa in arsenalul sau si arma nucleara.
Acestea sunt doar o parte din actiunile actualei Administratii Bush, prin care se incearca "neutralizarea" Chinei. Cel mai important rival - pe termen lung - la rangul de lider mondial.
"Ascensiunea unei natiuni flamande"
James Kynge, veteranul pe probleme chinezesti al prestigioasei publicatii "Financial Times", este autorul unei noi carti: "China Shakes the World: the Rise of a Hungry Nation"("China zguduie lumea: ascensiunea unei natiuni flamande"). Kynge afirma ca ascensiunea Chinei din ultimii 20 de ani seamana foarte bine cu cea a Statelor Unite de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX.
China este astazi o natiune intr-o ascensiune fulminanta, sustine Kynge. Constructia de hidrocentrale este, aici, fara precedent. Inca din 2004, China depasise la acest capitol tarile Uniunii Europene. Realizarile si planurile de viitor in ceea ce priveste infrastructura sunt gigantice. Pana in 2030, China va avea 830.000 de km de autostrazi, ceva mai mult decat au Statele Unite in acest moment. Se estimeaza ca, datorita sistemului de autostrazi, companiile americane au castigat, in ultimii 40 de ani, circa o mie de miliarde de dolari.
Pe de alta parte, Kynge afirma ca unul din secretele dezvoltarii fara precedent a Chinei o constituie "mana de lucru" extrem de ieftina si de numeroasa, intr-o tara care a depasit de mult cifra de un miliard de locuitori. Adica, a sasea parte din populatia planetei!
Salariul chinezilor este foarte mic. Comparabil cu cel al americanilor din secolul XIX sau al britanicilor din epoca "Revolutiei Industriale", din aceeasi perioada. Cu 200 de ani in urma, un muncitor britanic primea opt silingi pe saptamana. Adica aproape dublu ca valoare decat castiga, azi, saptamanal, un muncitor chinez - a calculat specialistul de la "Financial Times". Iar un muncitor din Chicago, la 1850, primea de trei ori mai mult decat un chinez contemporan cu noi, cu o slujba similara.
Mariajul dintre infrastructura moderna si vasta piata a muncii ieftine au transformat China in "noul centru industrial al lumii" - asa cum era odinioara SUA. Marele stat asiatic a investit masiv in cercetare si in industria high tech. Un studiu al OECD (Organization of Economic Cooperative and Development) arata ca, in 2006, China a depasit Japonia in materie de finantare a cercetarii si dezvoltarii. Rezultatele nu au intarziat sa apara. Astazi, China ocupa locul cinci in topul mondial al patentelor si brevetelor privind noile tehnologii. Beijingul investeste si in invatamant. In fiecare an, China produce mai multi absolventi de facultate decat SUA. Si are deja vreo 200 de milioane de cetateni care vorbesc la perfectie limba engleza, scrie James Kynge, de la "Financial Times".
Kynge remarca faptul ca aceasta ascensiune are, deja, repercursiuni asupra Occidentului. Dupa ce China a intrat in Organizatia Mondiala a Comertului (World Trade Organization), in 2001, salariile si locurile de munca din tarile industrializate s-au diminuat substantial, creand somaj si nemultumire. Aceasta pentru ca, in multe domenii (de la textile si pantofi la industria IT), pentru occidentali era mult mai economic sa cumpere din China, unde mana de lucru este extrem de ieftina, decat sa fabrice produsele la ei acasa. In SUA, circa trei milioane de muncitori si-au pierdut slujbele in acest mod. In Europa de Vest, concurenta produselor chinezesti a contribuit la ridicarea ratei somajului la aproape 9%.
Potrivit lui "McKinsey Global Institute", concurenta produselor chinezesti va determina o crestere a ratei somajului, in SUA, de la 5% la 11%.
Avertismentele raportului de aparare nationala a Chinei
pe 2006
La sfarsitul lui decembrie 2006, China a publicat raportul "National Defence in 2006", care cuprinde reactia Beijingului la cresterea rivalitatii marilor puteri ale lumii.
In primul capitol al raportului - consacrat "securitatii" mediului inconjurator - China avertizeaza in legatura cu "practica unui grup mic de state, care si-au intensificat aliantele militare, ameninta cu forta sau recurg la forta in rezolvarea afacerilor internationale". Capitolul mentioneaza SUA si Japonia pentru politica dusa in Asia. "Statele Unite si Japonia si-au intarit alianta militara, in vederea unei integrari internationale a acestei aliante. Japonia o sa-si revizuiasca in curand Constitutia, pentru a deveni compatibila cu rolul militar extern pe care urmeaza sa-l joace. Coreea de Nord a executat teste pentru lansarea rachetelor balistice precum si un test nuclear. Astfel, situatia militara din Peninsula Coreeana si din Asia de Nord-Est a devenit mult mai complexa si se afla intr-un echilibru precar."
China, se arata in raport, este adanc preocupata de incurajarile Administratiei Bush adresate insistent Japoniei, indemnata de Washington sa joace un rol militar activ in Asia de Nord-Est. Beijingul crede ca testul nuclear executat de Coreea de Nord va oferi cel mai bun pretext pentru ca Japonia sa treaca la fabricarea armelor atomice.
Cel mai mare pericol pentru securitatea si integritatea teritoriala chineza - mentionat in raport - este declaratia de independenta a Taiwanului, sustinut de Administratia Bush. Beijingul crede ca aceasta declaratie urmareste, de fapt, stimularea miscarilor separatiste din China. Washingtonul a cerut Japoniei sa se implice militar in cazul oricarei actiuni a Chinei asupra Taiwanului.
Statele Unite au incheiat aliante militare ori intelegeri strategice cu multi dintre vecinii de granita ai Chinei, afirma raportul, citand Coreea de Sud, Japonia, Taiwanul, Pakistanul, Nepalul si Afganistanul, cat si cu o serie de tari din Asia Centrala.
Din 1990 pana in 2005, China a crescut bugetul militar anual cu 15,36%. El reprezinta 1,4% din Produsul National Brut, in timp ce bugetul militar al SUA reprezinta 6,2%.
China si-a redus trupele in 1983 si 1997, cu un total de 1,5 milioane de militari. O alta reducere - a treia - a urmat in perioada 2003-2005, totalizand 200.000 de militari, arata raportul. "Armata de Eliberare a Poporului" - denumirea oficiala a armatei chineze, a ramas, totusi cea numeroasa din lume. In plus, China dispune de 660.000 de politisti militari - formand "People's Armed Police Force" - utilizati la inabusirea revoltelor interne. Raportul mai dezvaluie faptul ca Beijingul are un plan militar pe termen lung - pana in 2050 - care urmareste informatizarea totala a armatei chineze, proces inceput dupa Razboiul din Golf, din 1991.
Deocamdata, insa, armata chineza nu este in intregime mecanizata. Si abia acum isi construieste submarine nucleare. "Congresul National al Poporului" a votat recent un buget militar de 44,94 miliarde de dolari. Ceea ce inseamna o crestere cu 17,8% fata de anul 2006. Intre altele, s-a anuntat oficial ca Beijingul are in constructie cinci submarine atomice, care vor fi dotate cu rachete nucleare de ultima generatie JL-2, si cel putin un portavion. Informatie confirmata si de "Office of Naval Intelligence" (ONI) din SUA.
Washingtonul a protestat fata de bugetul militar nuclear al Chinei, desi bugetul militar american este de cel putin zeci de ori mai mare, atingand suma fabuloasa de 420 de miliarde de dolari.
Forta nucleara a Chinei, o exagerare a Pentagonului?
Unii analisti afirma, insa, ca Pentagonul "umfla" in mod deliberat pericolul militar chinez - asa cum "umfla" pericolul sovietic in epoca razboiului rece - pentru a obtine un buget cat mai mare de la Congresul american. Aceasta este si concluzia unui studiu intitulat "Chinese Nuclear Forces and U.S. Nuclear War Planning" (Fortele nucleare chineze si planificarea pentru razboiul nuclear al Statelor Unite), publicat in noiembrie 2006 de "Federation of American Scientists and Natural Resources Defence Council". Documentul explica:
"Unii, in Statele Unite, sustin ca statul chinez este urmatorul <<pericol>> si, ca atare, ne trebuie fonduri cat mai mari pentru noi arme si tehnologii. Altii, in China, sustin ca razboaiele purtate de SUA, modernizarea militara americana, strategiile, ca si ambitia castigarii hegemoniei mondiale de catre SUA, obliga la modernizarea armamentului chinez. Si unii si altii au investit sume fabuloase pentru a se pregati corespunzator pentru razboi, si orice conflict SUA-China se va putea declansa de acum incolo din escaladarea cursei armelor nucleare."
In continuare, studiul arata ca Statele Unite detin 10.000 de focoase nucleare, in timp de China are in jur de 200. Beijingul detine - potrivit studiului amintit - 20 de rachete balistice intercontinentale (ICMB), capabile sa loveasca SUA. In timp ce Statele Unite au 830 de rachete - cele mai multe cu capete multiple - care pot lovi oricand China. Statele Unite detin un avantaj clar in materie de tehnologie nucleara, submarine strategice care pot lansa rachete nucleare si capacitati aeriene nucleare.
Chiar si in cazul unui conflict militar limitat intre SUA si China, studiul estimeaza ca pierderile umane ar fi uriase. Un atac nuclear american asupra celor 20 de silozuri cu rachete de tip ICMB din China ar produce circa 26 de milioane de morti sau raniti. Un atac chinez cu toate cele 20 de rachete ICMB, de care dispune Beijingul, ar putea produce in SUA circa 40 de milioane de victime.
Pentagonul, ingrijorat de strategia Chinei
Pentagonul a publicat la randul sau un raport ("Military Power of the People's Republic of China") care prezinta Beijingul ca pe un rival de temut al SUA. Si care, pe termen lung, ameninta interesele geostrategice globale ale Washingtonului.
Documentul Pentagonului precizeaza: "Astazi, capacitatea Chinei de a sustine un conflict militar la distanta apare limitata. Dar, asa cum subliniaza "Quaternnial Defense Review Report-2006", China are cel mai mare potential ca sa concureze militar, in urmatorii ani, cu Statele Unite."
In momentul de fata, capacitatea de a lovi a Chinei este limitata la Insulele Mariane din Pacific, si la bombardarea Flotei a 7-a din Japonia si Guam, afirma raportul. Daca acest aspect nu ingrijoreaza foarte tare, un altul este demn sa fie luat in consideratie. Felul in care China isi desfasoara fortele va duce, pe termen scurt, la interzicerea patrunderii Flotei a 7-a pe largi sectiuni din Pacificul de Vest, creand situatii de conflict militar. Din acest punct de vedere, situatia care se creeaza acum in Pacificul de Vest - prin miscarea flotei militare chineze si moderizarea accelerata a acesteia - nu poate decat sa starneasca o vie preocupare la Pentagon. Considerata a treia putere militara a lumii, China are un buget militar declarat recent de 44,94 de miliarde de dolari pe anul 2007, cu 14,7% mai mare decat in 2006.
In realitate, considera raportul Pentagonului, bugetul militar real al Chinei este de trei ori mai mare decat cel declarat oficial si se cifreaza la 105 miliarde de dolari. (Oricum, mult mai mic decat bugetul militar american pe 2007, cifrat la 420 de miliarde de dolari.)
Principala forta, care confera SUA suprematia militara absoluta pe glob, este dominarea maritima si aeriana a celor "12 portavioane", cu flotilele lor de insotire, care cuprind toate categoriile de nave militare, plus submarine.
"STRATFOR" si "International Institute for Strategic Studies" au avertizat, insa, asupra strategiei actuale, subtile, a Chinei din Pacificul de Vest. Pe care Pentagonul si-a insusit-o si o mentioneaza in raport.
China s-a concentrat mai putin pe dezvoltarea unei mari flote militare navale, cat pe specularea slabiciunilor lui "U.S. Navy". Statele Unite au dezvoltat o flota ofensiva absolut impresionanta, formata din cele 12 portavioane si flotilele de insotire, doar pentru doua tipuri de operatiuni: interventia militara si blocada economica. Dar nu s-a preocupat si de problema protejarii lor. China nu poate concura cu aceasta flota gigantica, dar poate face altceva extrem de periculos: sa impiedice patrunderea Flotei a 7-a pe cea mai mare parte a Pacificului de Vest - regiunea in disputa - prin amenintarea cu rachetele moderne de suprafata, prin utilizarea anti-aerienei, si a capacitatilor electronice de razboi.
China a testat acest stil de lupta recent, iar Pentagonul sustine in raportul sau ca protejarea portavioanelor este mult mai scumpa. Iar achizitionarea unor rachete de tipul celor chinezesti mult mai economica decat fabricarea unor sisteme eficace pentru protejarea portavioanelor. Costul distrugerii unor portavioane atinge sume mult mai mici decat cel al construirii unora noi.
Pentru a contra-ataca acest pericol major, submarinele americane au fost dotate recent cu rachete "Trident II ISBM", cu focoase conventionale, care pot penetra eficient sistemul defensiv al Chinei.
Obiectivul este concurenta apriga China-SUA, pentru accesul la resursele energetice din zona Pacificului de Vest si pentru recastigarea Taiwanului. China are 700 de rachete de croaziera in dreptul Stramtorii Taiwan, la care se adauga, anual, cate o suta de alte noi rachete. Pe termen mediu si lung, China se poate dovedi pentru SUA un adversar geostrategic mult mai puternic decat isi imagineaza unii.

---

Despre autor: