Sediul Partidului National Liberal din Bucuresti a fost spart, ieri noapte, de persoane ramase necunoscute, care au furat cateva obiecte electronice si 20 milioane de lei vechi. Deocamdata nu se stie daca din institutie au fost sustrase si documente, insa acest lucru va fi stiut cu certitudine doar dupa ce actele vor fi inventariate.
Politistii bucuresteni au fost alertati ieri dimineata, in jurul orei 8.20, ca sediul PNL din Capitala, situat pe strada Nicolae Balcescu, a fost spart. Imediat, la fata locului s-au deplasat doua echipe de anchetatori, una din cadrul Sectiei 1 si o alta din cadrul Politiei Capitalei. Ofiterii au constatat ca hotii au intrat in institutie, care avea paza asigurata, printr-o fereastra de la un grup sanitar. O data ajunsi in interior, au fortat sistemele de inchidere ale usilor de acces.