Doua premiere bucurestene de ultima ora ne-au retinut atentia. Si nu neaparat ca nu se mai putea trai fara aceste spectacole. Se poate trai oricum. Si fara sa ajungem la marea expozitie "Rembrandt" din aceste zile de la "National Gallery" din Washington, cum se poate trai si fara Salam de Sibiu, si fara cultura, si fara prieteni si prea multe iluzii in ziua de maine. Uneori nu noi ne alegem spectacolele pe care am vrea sa le vedem, alteori ele se zburatacesc spre noi. Printr-un joc al ielelor, pentru care chiar si Camil Petrescu, cel cu inteligenta lui speculativa peste epistema mediei mioritice, nu ar fi putut da explicatii logice si foarte coerente. "Romanii e destepti!" ar putea candida ca "brand" romanesc - "Brand"-ul este altceva decat "marca", explica televizoristic prostilor din fata micilor ecrane, savant plictisita, o duduie ce vibra profund la gaselnita cu "fabuloasa" Romanie, variantele erectile avansate de Ioan Buduca fiind insa mai apropiate de realitatea sexuala si de "marca" romaneasca, credem la randul nostru, ca specialisti in "branturi si blachiuri", "O mie de euro pentru cine explica mai repede ce sunt astea!" - formula uitatului astazi Camil Petrescu oferind si acoperind mai multe paliere si plaje de acces promotional, astfel ca si spectacolele artistice autohtone sa rupa gura Europei din care cu onor (aici se poate implementa rapid varianta de brand "Buduca", sa numim asa expresia energetismului si viguroseniei mandru nationale, care ar satisface si exigentele lui Radulescu-Motru si ale lui P.P. Negulescu. "Ce vrea, ma, asta de la noi, a? Ma, asta nu-si cam bate joc da noi, a? Alo, domnu, gata, roiu, daca nu vrei s-o iei pa coaja!"
Coaja celor doua spectacole apropiate in timp si spatiu - patru statii de troleibuz, 15 minute de mers pe jos! - a fost foarte colorata. Atat piesa "Viata mea sexuala", a lui Cornel George Popa, de la "Teatrul National", cat si "Trubadurul" lui Verdi de la "Opera Nationala Romana" oferind destule virtuti scenice. Putem aprecia ca partea "plastica", senzorial-vizuala, a celor doua premiere, a fost zona cea mai "tare". Nu putem eluda frumusetea plastica oferita de in-scenarea de la ONR a lui Alexandru Hausvater, dincolo de o alta sumedenie de bombaneli - cuvant vag si inoperant in critica artei spectacolului - nici virtutile scenice, vii si multiplu colorate ale spectacolului "Viata mea sexuala" (autor Cornel George Popa, distins jurnalist si prozator, june debutant si in cele teatralicesti, regia Sorin Militaru, un civil din noua generatie de regizori romani care vor da o alta fata teatrului romanesc) de pe scena teatrului lui Ion Caramitru. Spectacol fumegos si briant cu Verdi la opera, care o sa placa, probabil, tocmai prin partea nemuzicala a lui, tratata prea "aburos" dupa opinia noastra de vechi - poate prea - conservatori melomani. Marea desfasurare de forte de pe scena Operei, cu balet, cu actori - aparitia, fizica, a lui Verdi insusi este inconsistenta si inutila, ca sa nu spunem enervanta, chiar daca se poarta aceste inserturi atat in literatura, cat si in dramaturgie, de multe ori pagubos, copii si rockeri, estropiati si viziuni cosmaresti audio-vizuale (bune momente de "tutti", cor plus solisti plus orchestra fiind dintre cele mai reusite secvente, cum bine au remarcat si alti comentatori, vorbit - la telefon si scris - la gazeta!) un melanj spectaculos, dar atat. Nici piesa de la TNB n-ar fi rea, mai mult despre singuratate decat despre sexualitate. Spectacolele "vor creste", probabil, dupa un anume rulaj, cam asa se spune la ceva "asa-si-asa" pentru moment.