Despre reintoarcerea la popor

Politicienii care vorbesc tot timpul despre popor si intelepciunea acestuia sunt nu numai suspecti, ci si periculosi. Dau impresia ca vor sa-si construiasca o cariera ca o excrescenta a unui vid. O analiza onesta, fara ascunzisuri si prejudecati, ar avea o singura concluzie: ca ceea ce numim generic "popor", indiferent de zona si de timp, este o masa conservatoare, opaca la reforme (cu exceptia celor care promit o umplere prompta a burtii), a carei filosofie politica poate fi condensata in remarci precum "Mama lor de hoti!", "Toti sunt la fel" sau "Ce ne-a dat noua Basescu/Constantinescu/Iliescu si care or mai veni la ciolan?". In vartejul populismului starnit de Revolutia Franceza, istoria a uitat aproape remarci singulare, dar cinstite, ale unor oameni de stat care au remarcat ca "reformele se fac atunci cand poporul nu e atent" sau ca nu ar trebui sa avem prea mare incredere in "intelepciunea colectiva a ignorantelor individuale". Crearea primului sistem de asigurari sociale in Germania conservatoare a lui Bismarck a scutit aceasta tara de plaga bolsevismului prin faptul ca social-democratii au fost lasati fara obiectul muncii. Odata ce proletarilor saxoni li s-au umplut burtile, s-au cam lasat pagubasi de instaurarea mesianicului comunism.
In mod similar, s-au petrecut lucrurile si la noi. Proiectul integrarii in NATO si UE nu a fost o necesitate pentru populatie, fiind impus de sus in jos, asemenea multor alte reforme care l-au derutat, cel putin o perioada, pe romanul de rand. Sau cati dintre noi nu se simt acum putin jenati cand vine vorba de cum au votat la alegerile din 1990 sau care era perceptia lor despre invaziile mineresti? Acum poporul este din nou adus in discutie pe doua teme: referendumul pentru uninominal si alegerile pentru Parlamentul European. In mod normal, Basescu a amenintat partidele cu intoarcerea la popor, iar cei care se opun amanarii alegerilor europarlamentare sustin ca este vorba de lipsa de respect fata de electorat. Doua afirmatii pe care, la prima vedere, se poate lipi lesne eticheta de "populism ieftin". Insa de data aceasta am dubii.
Romania are ghinionul sa fie condusa de o clasa politica cu un grad foarte inalt de permeabilitate la lichele si unul foarte scazut de responsabilitate. In numai 17 ani, s-a format un sentiment al castei, cimentat prin increngatura afacerilor care depasesc limitele partinice. Basescu are dreptate, singura modalitate de cauterizare a bubei a ramas intoarcerea la popor. Politicienii s-au dovedit incapabili sa opreasca invazia ticalosilor in politica, astfel incat votul pe liste sa nu afecteze increderea populara, iar introducerea uninominalului a fost deliberat taraganata ca nu cumva sa intre neaveniti in casta. Si nu de genul lui Gigi Becali sau Vali Vijelie cu care s-a incercat inspaimantarea natiei, ci de genul celor care nu sunt dispusi la aranjamente din care sa profite putini in defavoarea celor multi. Cat despre amanarea alegerilor, situatia este la fel de sumbra. Pretextele lui Tariceanu sunt niste mistificari grosolane, iar monstruoasa coalitie care s-a cristalizat in jurul sau este formata, in cea mai mare parte, de cei care se tem ca dracul de tamaie de rezultatul scrutinului. S-a ajuns la folosirea populismului ca modalitate de tinere deoparte a electoratului de treburile politicienilor.
Avem o clasa politica putreda si este o iluzie sa mai credem ca se poate schimba din interior. Ne-ar trebui referendum la fel de des ca in Elvetia ca sa terminam cu clubul exclusivist al celor care conduc tara. Chiar daca ar aparea si erori pe parcurs. Ciudat este ca populismul este principala arma de conservare a castei. Periodic, cateva lichele de prin Parlament initiaza cate o lege prin care incearca promovarea unei imbecilitati economico-financiare doar pentru ca promite ceva mai multe parale la leafa, pensie sau ajutor de somaj. Asta spre disperarea ministrului de Finante, care trebuie sa plateasca pentru foamea de capital politic a unora. Uitam prea des ca zgarie-branza de la Finante, oricine ar fi el, are dreptate in 90% din cazuri in fata lichelei care jeleste cu lacrimi de crocodil soarta maselor si vrea sa-mi bage un leu in buzunarul drept ca sa nu observ ca din cel stang imi ia portofelul cu totul.

---

Despre autor: