UDMR vrea alegeri anticipate
In opinia liderului UDMR, Marko Bela, actuala criza politica nu trebuie rezolvata neaparat prin schimbarea coalitiei guvernamentale, iar solutia finala ar reprezenta-o alegerile anticipate, pana la sfarsitul acestui an, daca tot nu se va identifica o formula parlamentara majoritara. "Nu se mai poate merge cu un Guvern minoritar nesustinut in Parlament inca un an si jumatate", a sustinut, ieri, Marko Bela. Potrivit acestuia, Uniunea este deschisa colaborarii cu alte partide, dar respinge o singura formula, cea care ar include Partidul Romania Mare. Restructurarea executivului si avansarea propunerii unui Guvern monocolor- optiune tot mai des vehiculata in ultima perioada, ar presupune, automat, iesirea de la guvernare nu doar a democratilor, ci si a UDMR, ipoteza agreata atat de Partidul Romania Mare, cat si de conservatori. UDMR nu considera insa ca are motive sa tina cont de solicitarile opozitiei, atata timp cat Alianta continua sa functioneze. "Nu stiu cum sa calific acest lucru. Este o simpla idee, care nu are o sustinere majora", ne-a declarat senatorul Peter Eckstein Kovacs. "Opozitia nu face propuneri cu privire la componenta Cabinetului. Noi ne-am alaturat unei Aliante formate din doua partide politice, si suntem a treia sa componenta. Daca se va produce o modificare in componenta Coalitiei, ne vom expune un punct de vedere. Pana atunci insa, ne-am angajat la un program de guvernare si il vom respecta. Ideea unui Guvern monocolor apartine mai mult Partidului Conservator, insa noi ne raportam la celelalte partide din cadrul Coalitiei, si nu la opozitie", ne-a mai precizat senatorul UDMR.

PC lucreaza la motiunea de cenzura
Conservatorii sunt, in continuare, in favoarea unui
guvern monocolor liberal, deci fara democrati si UDMR. Biroul Politic al PC, reunit ieri, a decis sa-i mai acorde premierului Calin Popescu Tariceanu inca o saptamana pentru restructurarea executivului in aceasta formula, dupa ce, initial, amenintase cu initierea unei motiuni de cenzura, daca acesta nu restructureaza guvernul pana la data de 12 martie. Noul termen limita, 21 sau 22 martie, coincide astfel cu cel al social-democratilor. Conservatorii lucreaza deja la elaborarea motiunii, chiar daca nu au demarat, deocamdata, actiunea de strangere de semnaturi. "Prin faptul ca PD s-a autoizolat pe scena poltica, automat alte forte pot fi considerate ca aflandu-se intr-o Alianta", a sustinut, ieri, liderul PC, Dan Voiculescu, precizand ca partidul sau nu intentioneaza sa revina la guvernare, si nici nu e la curent cu existenta unor negocieri secrete pe aceasta tema, intre PC, PSD, PRM si PNL. "PD doreste sa creeze o astfel de imagine, care nu este reala. Realitatea este ca previziunea PC, facuta in urma cu un an, ca PD se va autodizolva, s-a implinit", a precizat Voiculescu.

PSD vrea Guvern monocolor
Dupa cum au declarat in repetate randuri, social-democratii ar sustine un Guvern minoritar liberal, argumentand ca Alianta D.A. este un proiect politic mort, fiind dizolvata atat de disputele dintre PNL si PD, cat si de cele dintre presedinte si premier. De altfel, PSD a dat un ultimatum primului ministru, cerandu-i acestuia sa prezinte, pana in 21 martie, o noua formula de Executiv. In caz contrar, sustin liderii PSD, Cabinetul Tariceanu s-ar putea „trezi" cu o motiune de cenzura. „Avem nevoie de un Guvern restructurat, cu un program de guvernare adaptat necesitatilor europene si cu o structura care sa excluda ministrii democrati. Nu mai putem continua cu un Guvern paralizat. Romania nu mai poate fi condusa de actuala formula, pentru ca aceasta nu are nici sprijin politic, nici capacitate administrativa", a spus liderul PSD, Mircea Geoana.

PRM cere un Guvern fara UDMR
Liderii PRM isi mentin pozitia in ceea ce priveste restructurarea Guvernului, insa numai cu conditia ca ministrii UDMR sa fie inlaturati din Cabinetul Tariceanu. "Eu nu cred in lucrurile carpite. In conditiile in care acest Guvern se destrama ca o haina prost croita, nici o carpeala nu il mai poate salva. Eu cred ca este posibil ca premierul Tariceanu sa intentioneze o coagulare a Guvernului fara democrati, dar PRM este interesat de un Executiv fara UDMR. Nu vad posibila o revenire a Aliantei PNL-PD, pentru ca, intre cele doua partide s-a produs deja o ruptura penibila si definitiva. In proiectia PRM, tinand cont de aspectele socio-economice, un Guvern restructurat nu ar trebui sa aiba mai mult de 11 ministere", a declarat Lucian Bolcas, vicepresedinte PRM.

PLD: "Alianta nu mai exista"
Partidul Liberal Democrat acuza Cabinetul Tariceanu de cooperare cu partidele din opozitie. "PLD declara ca a incetat de facto Alianta D.A. Este important sa stim in acest moment cine guverneaza Romania si trebuie sa vedem care este opozitia fata de aceasta noua alianta de guvernare. PLD a precizat ferm ca este in opozitie fata de aceasta coalitie. .Reactiile recente ale acestor trei partide demonstreaza ca exista o concertare in privinta alegerilor anticipate intre PNL-PSD-PRM si PC", a subliniat Valeriu Stoica, membru fondator PLD.