Prinsa intre Lumea Veche si Lumea Noua, Jhumpa Lahiri are umor si compasiune de occidental pentru drame exotice.

Originalitate, realism magic, exotism, suspendare intre doua lumi, aici se pun de acord mai toti criticii literari de la prestigioase publicatii internationale cind vorbesc despre scriitoarea Jhumpa Lahiri, pe care o compara, pe rind, cu Cehov si cu James Joyce. Intr-un articol din „The New York Times", scriitorul Mitchiko Kakutani, premiat cu Pulitzer, remarca „amestecul de obiectivitate si compasiune" cu care Jhumpa Lahiri isi descrie personajele si care confera cartilor sale „o eleganta cu totul aparte". „Poate ca, in buna masura, talentul ei vine si din culturile atit de diferite in care a trait: desi a crescut la New York, s-a intors de multe ori la Calcutta, astfel ca stilul ei pare suspendat intre Lumea Veche si Lumea Noua", incearca sa explice sarmul sau Mitchiko Kakutani. Si criticul Caleb Crain de la „The New York Times Book Review" remarca stilul scriitoarei de origine indiana, pentru care „succesul nu a venit deloc din intimplare: scenariile sale sint construite elegant, cu o finete de matematician". Cei mai multi critici apropie adesea reteta romanelor sale de tehnica prozei lui Cehov: „Maiestria, fluiditatea, discretia cehoviana cu care scriitoarea evoca lucrurile lipsite de importanta, trecerea timpului si sfisierea indienilor din diaspora intre doua civilizatii, intre doua viziuni asupra lumii, impresioneaza puternic", considera criticul Cristophe Mercier de la „Le Figaro". Acesta mai subliniaza tehnica rafinata pe care Jhumpa Lahiri o foloseste in cartile sale pentru a trece de la secvente dramatice la pagini pline de umor, „fara sa uite niciodata sa surprinda cele mai neasteptate detalii fizice la personajele sale sau alienarea lor treptata. Principala sursa de inspiratie a fost literatura occidentala, lucru ce se poate remarca si din asemanarea dintre stilul sau si cel al unor scriitori ca Joyce si Cehov".