Ce face o femeie cu o foaie alba in fata? Isi citeste drepturile! Alaturi de bancuri cu blonde, circula pe Internet si cateva reflectii (auto)ironice despre locul pe care societatea de tip patriarhal il rezerva femeii: la cratita! In Romania exista din 2002 Legea 202 a egalitatii de sanse, cu efecte minimale, votata pentru a bifa armonizarea legislativa cu Uniunea Europeana. Doamnelor in democratia romaneasca le lipseste increderea, parteneriatul, tratamentul egal. Mass - media este oglinda prejudecatilor in perceptia femeii pe care tot presa le difuzeaza ca stereotip: femeile sunt personaje secundare, irationale, menite a oferi ingrijire copiilor, sotului, familiei etc. si nu pentru a conduce, ele se pierd in maruntisuri (sunt frivole, cheltuitoare, barfitoare) si pierd esentialul etc.
In 2006, Societatea de Analize Feministe AnA a publicat "Cartea neagra a egalitatii de sanse intre femei si barbati in Romania" pentru a consemna esecurile in repozitionarea femeii in societatea romaneasca, pentru a analiza cauzele si pentru a sugera solutii. Cifrele spun ca exista si unele ameliorari fata de anii trecuti in accesul la decizie al romancelor. In legislatura trecuta din 140 de senatori 12 erau femei, iar din 345 de deputati 38 de locuri erau ocupate de femei. In guvernul Nastase, format din 24 de ministri, numai doi erau femei. Dupa alegerile din toamna lui 2004, cinci femei au devenit ministri, a aparut si prima femeie prefect, iar reprezentarea la nivel parlamentar a crescut cu doua procente. Totusi, cu un nivel de reprezentare centrala de 10,2% femei in 2005, Romania se situa mult sub media europeana de 18,7% si binisor sub media mondiala de 15,6%.
De 8 Martie, televiziunile din Romania le dedica doamnelor emisiuni tematice moderate de barbati, o buna ocazie de a spori cantitatea de stereotipuri puse deja in circulatie de canalele si revistele de life style. Despre ce sa discuti cu femeile, daca nu despre moda, copii, pasiuni (fiindca ele sunt sclavele sentimentelor, nu-i asa?), shopping? Invitate la emisiunea "Ultima ora" pe Realitatea TV, cateva parlamentare au fost puse in situatia stanjenitoare de a nu sti de ce se afla acolo, cu Andrei Gheorghe in rolul principal, complet nepregatit pentru un dialog despre conditia femeii in politica si in societate. Emisiunea a degenerat, in ciuda eforturilor co-moderatoarei Corina Dragotescu, intr-o barfa mica si caznita cu "fetele"(conform prejudecatii ca femeile sunt prin natura lor destinate sferei private, nu celei publice), adica intr-o colectie lamentabila de sterotipuri mediatice.
Reprezentarea femeii in societate este un indicator al democratiei, conchide un studiu publicat anul trecut despre gen in presa sud-estului european. Media din Balcani sta pe aceleasi paradoxuri ca la noi: discriminarea de gen se difuzeaza prin programele si articolele de actualitate, adica tocmai cele care isi revendica echidistanta si nediscriminarea ca etica, iar profesia de jurnalist e dominata de femei.