Suflu nou la Opereta

Dupa un "exil" de cateva decenii, Teatrul National de Opereta "Ion Dacian" (TNO) a ajuns, din nou, pe malul Dambovitei: Sala Ministerului de Interne unde au loc spectacolele acestei stagiuni se afla la circa 100 de metri de sediul interbelic al teatrului (in locul caruia se ridica acum blocuri de locuinte), pe celalalt mal al raului. Ceea ce nu inseamna ca peripetiile Operetei au luat sfarsit: pe langa faptul ca nu e o destinatie usor reperabila, sala e mica si insuficient dotata pentru o institutie moderna de spectacole.
"Noua era" a TNO (sub directoratul lui Razvan Dinca) a inceput exploziv: nu cu o opereta clasica, ci cu un muzical: "Ce inseamna sa fii... Bunbury", versiunea lui Gerd Natschinski dupa "Ce inseamna sa fii Onest" de Oscar Wilde, in regia lui Vlad Massaci.
Montarea e vioaie si inventiva - povestea incurcaturilor romantico-succesorale ale prietenilor imaginarului Bunbury sunt transportate din secolul XIX in anii '20-'30 ai secolului XX (iar scenografia lui Dan Titza e consecventa acestei relocari).
Marea problema a spectacolului tine, totusi, de chiar specificul Operetei: interpretii sunt muzicieni si nu actori, iar pregatirea lor dramatica e departe de ceea ce o astfel de montare ar presupune - nu degeaba in muzicalurile americane cei care joaca sunt oameni de teatru profesionisti (si nu orice cantaret talentat poate face si o astfel de cariera, nici macar in film: Beyonce Knowles e o exceptie cu multe eforturi in spate). Dar in Romania dilema e insolvabila: actorii nu prea stiu sa cante si sa se miste, iar muzicienii nu sunt decat arareori buni actori.
"Ce inseamna..." e o montare "de joc si voie buna": conceptia regizorala e unitara, partitura e dinamica si divertismentul asigurat. Ca povestea suna tot prafuit, iar actualizarea ei cu 50 de ani nu aduce mare lucru, ca gagurile sunt lejere, iar conflictele dintre personaje, greu perceptibile tin de bolile inceputului de drum, de efortul de a imagina un viitor pentru un gen despre care mai nimeni nu stie care-i este relevanta.
Un membru al clasei de mijloc se indragosteste de o membra scapatata a aristocratiei; un aristocrat cu blazon, dar fara venituri se indragosteste de o fata oarecare, despre care afla apoi ca e o mostenitoare bogata. Si unul, si celalalt cauta sa scape de diverse obligatii sociale inventandu-si un prieten, Bunbury, vesnic bolnav. Si asa mai departe. Cum sa faci ca lunga serie de "qui pro quo"-uri sa nu para extrase direct din "Chirita ot Barzoieni", ci dintr-o lume reala apropiata spectatorului? Cine sunt Cenusaresele zilei de azi si cine Fat-Frumosul la care viseaza ele? Grea intrebare. Vlad Massaci si echipa de la Opereta cauta un raspuns. Inca nu l-au gasit, dar incercarea merita toata reverenta.
Teatrul National de Opereta "Ion Dacian", Bucuresti * "Ce inseamna sa fii... Bunbury" dupa Oscar Wilde * Muzica: Gerd Natschinski
l Libret de Helmut Bez si Jurgen Degenhardt * Versiune romaneasca de George Zaharescu si Nicolae Barbatescu * Cu participarea extraordinara a artistului Stefan Popa Popa's * Conducerea muzicala: Lucian Vladescu * Regia artistica: Vlad Massaci * Coregrafia: Florin Fieroiu
l Scenografia: Dan Titza * Cu: Marius Olteanu, Gabriela Daha/ Silvia Sohterus, Catalin Petrescu/ Stefan Popov, Eugenia Ilinca, Amelia Antoniu/ Mediana Vlas, Marius Mitrofan/ Orest Pislariu, Ileana Lenghel/ Gladiola Nitulescu, Cristian Cretu etc.

---

Despre autor: