Dupa ’90 aveam sub ochi linia rosie dintre comunism (cu ramasitele sale, organizate pe stinga) si anticomunism (cu fostii detinuti, secundati de vocile lumii intelectuale). Acum, totul e amestecat, minjit cu aceleasi bale, scufundat intr-o ceata artificiala.

Mi-am inchipuit Romania postaderare ca pe un amplu santier economic, igienizat datorita normelor europene. Cind colo, tara e acoperita de fumurile santierului politic. Desi ar trebui sa coopereze, cele trei puteri din stat se concureaza, in timp ce presa isi neglijeaza vocatia de arbitru, preferind trinta cu figuri impuse. Pe un atare fundal, cetateanul retine citeva posibilitati: sa ia, din instinct, partea cuiva, sa cugete la cine are dreptate pe fond sau sa ramina acasa, acumulind noi frustrari. La limita, sa emigreze. Pentru ca el, „simplul cetatean", este victima schimbarii avortate. Simte ca „asa nu mai merge", nu e neaparat lamurit din cauza cui, dar nici nu e intrebat daca are vreo idee mai buna. La urmatorul scrutin, va prefera, iarasi, votul de protest. Acela care e bine venit, numai impotriva „sistemului" sa fie.

Supus presiunilor centrifuge, creierul colectiv risca sa nu mai genereze viziune democratica. Daca nu vom schimba regula jocului (noua Constitutie, vot uninominal, independenta dovedita a Justitiei, reducerea polarizarii), adio bariere civice in stare sa opreasca ascensiunea demagogilor de cea mai joasa speta. Exigenta cum o stim, Uniunea Europeana ne tot indeamna sa continuam „reformele". Necazul e ca reformele noastre poarta deopotriva ghilimele si lanturi. Reformele autentice necesita o elita politica matura si o elita civica ascultata. Nu e cazul Romaniei. Cele mai multe partide se comporta ca un animal incoltit, gata sa-si sacrifice pina si piciorul sanatos, numai ca sa iasa din „capcana" electoratului. In ce o priveste, elita civica e demonizata pe la televiziuni si in Parlament, unde se reunesc micii domni enervati la auzul repetatelor sale semnale de alarma. Lipsita de elite zdravene si cooperante, societatea noastra devine tot mai confuza, stapinita de ura si ametita de resemnare. Iata contextul care impune, ca tema prioritara, inlocuirea elitelor de prada cu elite democratice si competente. Treaba asta necesita deopotriva o educatie nationala de nivel european si actori politici neincomodati de vecinatatea alegatorilor. Alta scoala si alta clasa conducatoare.

Dupa ’90 aveam sub ochi linia rosie dintre comunism (cu ramasitele sale, organizate pe stinga) si anticomunism (cu fostii detinuti, secundati de vocile lumii intelectuale). Acum, totul e amestecat, minjit cu aceleasi bale, scufundat intr-o ceata artificiala. Lupul pazeste stina. Sluga se rasteste la boier. Carturarul e scuipat, in vreme ce agramatul demoleaza ultimele redute ale logicii. Turnatorul cel mai gaunos apara oficial legea fundamentala. Parvenitul strecoara in dosarele DNA virusi meniti sa distruga memoria imbogatirii sale frauduloase. Sintem prizonierii unui bestiar fara legenda. Personajele unei fabule fara morala.

Pacat de vietile noastre. Vom gasi pina la urma solutii, numai ca „implementarea" acestora ne va mai toci o vreme materialul biologic si stocul de sperante. Stiu (inclusiv din mesajele securistice ale unor anonimi) ca optiunea pentru binele comun si orgoliul de a nu fi decit produsul propriilor eforturi sint „crime" care se cer sanctionate. Personal, nu-mi voi schimba atitudinea. Vreau sa ma asigur ca, oricit de slab voi fi fost ca om, am purtat - vorba sfintului Pavel - „lupta cea buna". In cazul dat, lupta cea buna echivaleaza cu obstinatia de a crede ca Romania poate beneficia de o selectie politica dupa criteriul valorii probate. Ca si la periferia conglomeratului european se pot afirma conducatori responsabili. Lideri pe care sa-i sustinem din convingerea ca lucreaza in interesul comunitatii. Oameni care isi onoreaza pozitia (cita vreme o merita) si care ii acorda fiecaruia locul cuvenit, in functie de ce se pricepe si cit reuseste sa faca.

Privind roata, peisajul apare dezarmant de sterp, privat de resurse, desertificat. Cei mai buni? Daca n-au plecat, inca nu s-au nascut. Daca totusi exista, li se inhiba din fasa manifestarea, intrucit simpla lor aparitie pericliteaza starea de fapt, atit de profitabila pentru cei mai perversi dintre cei care au luat „noul" start, cu 17 ani in urma. Sub vechiul regim, aceeasi nomenclatura (cu mai putine riduri) cistigase detasat concursul pentru cea mai reusita metoda de sufocare a poporului roman. Ajunsa la a doua editie, transpartinica, ea are obraznicia de a ne pretinde, pe mai departe, sa facem „ciocul mic". Sa luam lucrurile, mioritic, asa cum s-au asezat pe durata tranzitiei. Sa consfintim un aranjament social in care viteza de propulsare e invers proportionala cu numarul claselor absolvite, urletul se substituie argumentului, iar banul furat (si redistribuit ca mita) inlocuieste adevarul bunului-simt. Nu, multumesc. E clar ca santierul economic, de care pomeneam la inceput, va ramine deschis zi si noapte, cu tot cu hidoasele lui tentacule mafiote. Cel politic isi asteapta inca arhitectii.