Cand fosti buni prieteni devin statui, incerci un sentimen ciudat si straniu: parca n-ar fi vorba chiar de domniile lor! Bustul lui Nichita, pe Calea Victoriei, bustul lui Marin din fata Nationalului craiovean (care-i si poarta numele), cu acele semi-surasuri inghetate in piatra si bronz, valideaza un pariu castigat cu posteritatea, strecurandu-ti insidios intrebarea „oare chiar le-am fost candva in preajma?" Cu Marin, in studentie, am schimbat paltoanele daruite de Asociatia studentilor (al lui ii era prea lung, al meu mi-era scurt) si nu mi-a lasat, in vreun buzunar ori cuta a captuselii,reteta gloriei sores- ciene... Intr-o carte semnata de Ilarie Hinoveanu si aparuta zilele acestea la Craiova, poate fi vazuta o poza de prin 1967: doi tinerei fericiti si zambareti pe nisipul plajei de la Neptun:Sorescu si sus-semnatul. Cum sa stabilesti o relatie intre solemnitatea inghetata a bustului strajuit de flori si imaginea unui Marin cu cipilica tip savant sovietic la Artek, mancand mititei pe plaja? Lumea statuilor sugereaza definitivul, adjudecarea, eternul; in rest, provizorat, zbatere, aproximatii. Tocmai de aceea, adica pentru a conjuga cat de cat validarea statuara cu rigoarea soclului documentar, se cuvine incercata „baterea in cuie" a tuturor amanuntimilor biografice. Incepand, fireste, cu data nasterii. Dilema destul de romaneasca: nu stim cu exactitate ziua nasterii lui Eminescu, aproximam pana si anul nasterii lui Creanga... O carte recenta, mai mult decat serioasa si informata, asupra careia vom reveni („Marin Sorescu – studiu monografic" de Fanus Bailesteanu, Craiova, 2006) stabileste cu hotarare ziua de 29 februarie 1936:„Faptul ca aceasta zi apare in calendar odata la 4 ani a determinat autoritatile (si chiar pe poet!) sa declare, printr-o simpla schimbare de cifra (1 in loc de 2) ca (...) ar fi ziua de 19 februarie". Ma indoiesc. Mai intai, fiindca nu pot suspecta atata lipsa de rigoare la Primaria din Bulzesti; o fi fost adus notarul cu carul, de la Lilieci, dar chiar sa mute, intr-un act oficial, data nasterii oltenasului cu 10 zile mai devreme? Mult prea mult! Apoi, dictionarele literare aparute in timpul vietii poetului mentioneaza la unison data de 19 si nu l-am auzit ori vazut niciodata pe poet sa ceara rectificarea. In al treilea rand, Vigi (sotia lui Marin), in nota bio-bibliografica la volumul „Drumul" (Ed. Minerva, 2004) scrie clar: nascut la 19.02. Nici consoarta sa nu stie data exacta a nasterii sotului? Imposibil! De aici incolo, amintiri. Fiind nascut tot la 19 februarie, in studentie ne sarbatoream impreuna (parizer si bere: dupa jumatatea lunii primeam mirifica bursa de merit – 50 de lei...) Peste ani, de fiecare data in ziua cu pricina ne telefonam, felicitandu-ne reciproc. Odata m-a sunat si din strainatate. Ultimul schimb de mesaje telefonice aniversare s-a petrecut in 1995. Drept pentru care continui sa nu cred ca data de 29.02 ar reprezenta „adevarul pur al istoriei literare", cum se scrie in amintitul Tabel cronologic. Mai ramane de cercetat. Alte cateva indreptari: Marin n-a fost, intre „1955-1960 student la Facultatea de filologie-istorie-pedagogie a Universitatii din Iasi", ci numai pana in 1958, rastimp in care a studiat la Sectia „limba si literatura rusa" (!). S-a transferat, apoi, la Universitatea Bucuresti, inscriindu-se, de aceasta data, la Sectia romana, dupa sustinerea cuvenitelor diferente. Virginia, sotia poetului, n-a fost „inginer tipograf" (specializare inexistenta la Politehnica ieseana), ci a absolvit Facultatea de industrie usoara. Asa ca banuitul „semnal premonitoriu" oferit de profesia legata oarecum de ocupatia sotului scriitor l-as scoate din ecuatia acestui fericit mariaj. Amanunte? Desigur. Au, totusi, rostul si rolul lor.