Reprezentantii Confederatiei Nationale a Patronatului Roman considera inacceptabila forma actuala a Legii societatilor comerciale, Legea 31, asa cum a fost ea promovata de Ministerul Justitiei si aprobata de Parlamentul Romaniei in anul 2006.
Promulgata la inceputul lunii decembrie 2006, cu un termen de conformare de 3 zile, punand indeosebi societatile pe actiuni, in fapt, la imposibilitatea respectarii prevederilor din lege, aceasta reglementare demonstreaza dispretul Ministerului de Justitie fata de mediul economic, lipsa de profesionalism si de interes fata de intreprinzatorii si investitorii ce creeaza locuri de munca si bunastare. Astfel, "CNPR constata cu revolta cinismul cu care reprezentantii Ministerului Justitiei declara public, ca raspuns la nenumaratele semnale negative venite din mediul de afaceri, ca se are in vedere a€žo eventuala prelungire cu 7 luni" a termenului de aplicare a prevederilor legii", se arata intr-un comunicat al CNPR. Totodata, CNPR cere public Guvernului sa intervina de urgenta in reexaminarea posibilitatii prelungirii cu minimum un an a datei de aplicare a prevederilor Legii 31 si sa dispuna examinarea conflictelor de interpretare, ce apar ca urmare a prevederilor contradictorii din aceasta lege si alte reglementari legale.
Tot acesta cere sa se faca public modul in care a aplicat prevederile Legii 31 in societatile comerciale pe actiuni unde statul este actionar majoritar.