Astrofizicianul britanic Stephen Hawking, una dintre cele mai stralucite minti ale planetei, dar al carui corp este total paralizat, va experimenta efectele gravitatiei zero in luna aprilie in Florida pentru a se pregati pentru o calatorie in spatiu. ‘’Am studiat toata viata gravitatia de la formele ei de manifestare terestre pana la cele mai extreme fenomene gravitationale provocate de gaurile negre si nu pot fi decat foarte emotionat la gandul ca voi experimenta conditiile de imponderabilitate’’, a declarat celebrul profesor, seful catedrei de matematica de la Universitatea Cambridge.
In luna ianuarie celebrul astrofizician anunta intr-un interviu ca va experimenta efectele gravitatiei zero pentru a sti daca poate participa in 2009 la unul dintre primele zboruri spatiale turistice organizat de compania privata Virgin Galactic ce apartine magnatului britanic Richard Branson. Primul sau zbor spatial este prevazut pentru prima jumatate a anului 2009 la bordul unei navete ce va decola de pe spatele unui avion si va transporta sase pasageri si doi piloti pe o orbita joasa la aproximativ 120 de kilometri de Pamant. In timpul acestui voiaj la limitele superioare ale atmosferei terestre, ocupantii navetei vor experimenta timp de 15 minute efectul de gravitatie zero. Condamnat sa ramana mereu tintuit in scaunul sau cu rotile din cauza unei maladii degenerative grave care
l-a lasat paralizat complet si in imposibilitate de a vorbi, celebrul profesor in varsta de 65 de ani va fi introdus intr-un spatiu cu gravitatie zero, la bordul unui avion Boeing 727-200 modificat, pe 26 aprilie. Acest avion simuleaza conditiile de imponderabilitate la bord prin ascensiuni pana la plafonul de zbor de 10.000 de metri urmate de plonjari in unghi de 45 de grade pana la altitudinea de 2.500 de metri.
Astfel, efectele gravitatiei zero sunt resimtite timp de 30 de secunde dupa care aceste manevre sunt reluate. Profesorul Hawking va fi insotit in avion de trei medici si patru asistenti care vor avea sarcina sa-i sustina bratele si picioarele in momentele de imponderabilitate.
Totul va depinde de felul in care profesorul Hawking se va simti dupa aceasta prima experienta la gravitatie zero pentru a se stabili daca va putea participa la misiunea organizata de Virgin Galactic.
Desi paralizat complet,Stephen Hawking va experimenta efectele gravitatiei zero!
Astrofizicianul britanic Stephen Hawking, una dintre cele mai stralucite minti ale planetei, dar al carui corp este total paralizat, va experimenta efectele gravitatiei zero in luna aprilie in Florida pentru a se pregati pentru o calatorie in spatiu.
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Desi paralizat complet,Stephen Hawking va experimenta efectele gravitatiei zero!":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
