Aburii sampaniei negustate din Cupa UEFA incep sa se risipeasca peste Ghencea. Razboinicii sint turmentati nu de betia victoriei, ci de cearta generalilor.

Instinctul e mai puternic decit orice curs de marketing politic facut la fara frecventa. Abandonul in fata esecului e o lectie de leadership de mahala. Becali a parasit primul cimpul de lupta acum, cind conduce 22 de oameni. Cum ar proceda oare daca ar opera cu scala utopica, de unu la un milion, pe care o viseaza el? Tradus in limbajul simbolistic care-l farmeca pe omul din Pipera: e ca si cum Mihai Viteazul ar trage de dirlogii calului si s-ar opri sa imbrace la loc platosa peste camasa alba, dezamagit de cavaleria usoara a capitanului Cocea, care n-a strapuns ariergarda turcului de la prima invaluire. E adevarat: succesiunea evenimentelor din parabola Calugarenilor desfasurata nu in mocirla Neajlovului, ci pe terenul de imprumut al Oradei, a fost cu totul alta. Preda Buzescu-Radoi si-a parasit primul oamenii preferind sa etaleze loviturile invatate de la Zmarandescu, in locul celor pe care le asteapta Olaroiu. Gusturile tactice ale capitanului nu par sa se mai potriveasca defel cu cele ale antrenorului sau. Oli il vrea mijlocas la inchidere, pentru ca in opinia lui orice echipa serioasa are nevoie de trei-patru inchizatori (Paraschiv, Ovidiu Petre, Radoi si - de dragul unui 0-0 acasa - putin Lovin pe final de meci!). Asta in timp ce Radoi sustine ca el da cel mai bun randament in postura de fundas central. Polemica e arbitrata public de Becali. Finantatorul e, bineinteles, de partea finului, lucrind cu temeinicie la darimarea soclului unei statui care n-o sa mai rasara niciodata: aceea a marelui fotbalist care ar fi putut fi Mirel. Fara parere de rau pentru inclinatiile sale tactice, cred ca antrenorul etern al Stelei va plati curind slabiciunea de a se lasa cotropit pe banca in egala masura dinspre tribuna oficiala si dinspre gazon. Furios pe semiesecul inregistrat tocmai cu elevii lui Lacatus, MM Stoica isi face si el numarul preferat. Vede peste tot conjuratii politice, desi la curtea lui Mihai Viteazul, Robespierre nu-si prea gaseste locul. Galateanul nu intelege ca e vorba doar despre pila parinteasca a unui senator (fost arbitru!) pentru fiul sau, fortat sa repete pe repede inainte un destin care tatalui sau i s-a parut implinit. Insa ceea ce ma sperie cel mai mult la povestea asta nu s-a intimplat in ziua meciului, ci de-abia a doua zi, cind autoritatea suprema a fotbalului in Romania, Mircea Sandu, si-a prezentat scuzele public si privat catre Becali. Nu pentru ca intr-adevar arbitrajul impovarat de selectia pe relatii si invirteli n-ar fi dezavantajat flagrant Steaua in meciul cu UTA, ci pentru ca Nasul n-a mai facut-o niciodata pentru nimeni pina acum, desi a mai avut ocazii nenumarate. O fi doar rezultatul exploziei din sondaje a PNG-ului sau instinctul politic al lui Sandu? Pentru ca daca primul argument are marja lui de eroare, simtul olfactiv al Nasului n-a gresit niciodata pina astazi!