Grupul de Dialog Social, asociatie non-guvernamentala de utilitate publica (din care fac parte Rodica Culcer, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici si altii), s-a aflat la un pas sa fie aruncat in strada din sediul ultracentral d
Grupul de Dialog Social, asociatie non-guvernamentala de utilitate publica (din care fac parte Rodica Culcer, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici si altii), s-a aflat la un pas sa fie aruncat in strada din sediul ultracentral din Bucuresti, Calea Victoriei nr. 120, in care sta fara sa plateasca de mai multi ani. Desi se declara organizatie non-guvernamentala si non-profit, GDS (care a initiat marti mitingul "Martisor pentru Macovei) a profitat din plin de ajutorul dat de cativa membri ai Guvernului Romaniei, reusind sa ocupe in continuare, pe gratis, imobilul din Calea Victoriei 120 (foto), in urma unei ordonante de urgenta, emise pe sest, la finele anului trecut. Adica in pragul sarbatorilor de Craciun, simultan cu sinistra "Ordonanta DIICOT" prin care ministrul Macovei a vrut sa dea procurorilor din subordinea sa dreptul de a intercepta comunicatiile electronice ale cetatenilor.
Ordonante la comanda pentru GDS
Prin Legea nr. 350/2006 (Legea tinerilor), promulgata in vara anului trecut de presedintele Traian Basescu, s-a recunoscut dreptul Fundatiei Nationale pentru Tineret asupra patrimoniului fostului Comitet Central al Uniunii Tinerilor Comunisti, patrimoniu din care face parte si imobilul din Calea Victoriei nr. 120. In urma emiterii acestei legi, GDS a pierdut dreptul de a mai folosi imobilul pe care il ocupa din 1990, cu chirie platita Ministerului Culturii. In fapt, contractul de inchiriere cu ministerul expirase de prin 2004, iar GDS facea "valuri" prin "Revista 22", pentru reinnoirea lui.
Daca Legea tinerilor s-ar fi respectat, asociatia trebuia sa fie evacuata inca din vara, insa legaturile GDS-istilor cu anumiti membrii ai Guvernului au generat o suita de manevre cu substrat ocult. La 9 august 2006, Guvernul Romaniei, prin Ordonanta de Urgenta nr. 39, a amanat intrarea in vigoare a Legii tinerilor pana pentru data de 1 ianuarie 2007. A fost balon de oxigen dat GDS, de catre prietenii de la Guvern. Caracterul abuziv al acestei ordonante a fost dovedit de catre Parlament in momentul in care a respins actul normativ printr-o lege data la inceputul acestui an - ne-a precizat Nicolae Mavrodin presedintele Fundatiei Nationale pentru Tineret. A venit data de 1 ianuarie 2007, dar GDS nu a eliberat nici de aceasta data ultracentralul imobil, deoarece Guvernul a mai emis o alta minune: Ordonanta de urgenta nr. 105/2006, publicata in Monitorul Oficial din 21 decembrie 2006, prin care a anulat practic anexa Legii 350/2006, care stabilea ca din patrimoniul Fundatiei Nationale pentru Tineret face parte si imobilul din Calea Victoriei nr. 120. Astfel, Executivul nu numai ca s-a opus legii, dar a si sabotat-o intr-o maniera nepermisa de Constitutie, producand o renationalizare in toata regula. Justificarea din expunerea ordonantei este naucitoare, in sensul ca imobilul nu trebuie retrocedat FNR, deoarece GDS este "o institutie simbol a vietii publice din Romania", care functioneaza in respectiva cladire din 1990.
Precizam ca "Ordonanta GDS" a fost data pe sest, in pragul sarbatorilor de iarna, in aceleasi conditii in care ministrul Monica Macovei a promovat scandaloasa "Ordonanta DIICOT" prin care a dat puteri discretionare procurorilor din subordinea sa de a intercepta comunicatiile electronice, fara mandat judecatoresc.
Simboluri ale vietii de noapte
Dar haideti sa vedem care este "simbolul vietii publice" din cladirea ocupata de GDS. O simpla vizita la imobilul din Calea Victoriei nr. 120 ne releva un peisaj care nu are nimic de-a face cu vreun simbol national. Cladirea e un adevarat "cuibusor de nebunii" unde in loc sa se deruleze "dialoguri sociale", se desfasoara activitati economico-financiare sadea, cum ar fi: "Club 22 Jazz Cafe - Green Hours", vanzari de CD-uri si DVD-uri cu muzica si filme. Bar si terasa cu dozatoare de bere, spatii de jocuri electronice on-line si Internet, confectionari de stampile, traduceri autorizate si multe altele. Vecinii din zona ne-a declarat ca noapte de noapte, la barul GDS se vantura o luma extrem de pestrita, cu "pesti", "pipite" si "tras pe nara". In fine, in fundul curtii, troneaza impunatoarea "Librarie Humanitas" - afacerea personala a liderului GDS, Gabriel Liiceanu. In legatura cu aceasta afacere, precizam ca Liiceanu este actionarul majoritar al societatilor comerciale SC Humanitas Educational SRL si SC Librariile Humanitas - Societate Franco-Romana de Difuzare a Cartii SA. Pe aceste edituri, Liiceanu tipareste an de an numeroase manuale scolare, cu fonduri alocate si de Ministerul Educatiei. Pe lista cu datornicii inregistrati la 31.12.2006 la Ministerul Finantelor Publice, societatile lui Liiceanu figureaza cu datorii imense, de circa 250.000 euro. Mai precis, SC Librariile Humanitas - Societate Franco-Romana de Difuzare a Cartii SA apare cu o datorie de 726.808 RON, iar SC Humanitas Educational SRL cu o datorie de 76.186 RON. Contactat telefonic, directorul acestor societati, Daniela Papadima, ne-a declarat ca sumele nu ar fi reale, ci ar constitui "erori" ale personalului de la administratia financiara.
Iata asadar, cum se prezinta imobilul ocupat de un "simbol al vietii publice", pe care Guvernul l-a renationalizat printr-un act abuziv in favoarea unui ONG, care in fapt militeaza pentru anumiti membri ai Executivului cu probleme de imagine. Activitatile "intelectuale" din Calea Victoriei 120 aduc venituri substantiale GDS.
Proces de evacuare
"Ordonanta GDS" a fost deja atacata in Justitie de Fundatia Nationala de Tineret, care solicita anularea acesteia pe motiv ca Guvernul nu era abilitat sa emita asemenea ordonante in vacanta parlamentara de sarbatorile de iarna de anul trecut. Iar in plus, nu exista nici un caracter de urgenta pentru a se putea justifica o asemenea masura guvernamentala. La data de 13 martie 2007, pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, se va judeca procesul in care Fundatia Nationala pentru Tineret a solicitat anularea OUG 105/2006, pentru caracterul ei anti-constitutional si abuziv. Potrivit declaratiilor date ziarului nostru de catre Nicolae Mavrodin, vicepresedintele Fundatiei Nationale pentru Tineret, impotriva GDS s-a mai deschis si un proces de evacuare silita.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.