Daca ii asculti pe editori, si asta se intampla de mai bine de 15 ani, stii ca editurile nu sunt interesate de carti voluminoase, formatul clasic, incetatenit, fiind cel de 200, maximum 250 de pagini. Cartile astea se citesc rapid, nu produc gauri la buget si asa mai departe. Carti voluminoase pot publica doar cativa premianti, pentru care fondurile nu sunt niciodata insuficiente. Iata insa ca exista si exceptii placute. Am primit recent o carte sosita de la Cluj-Napoca, orasul de adoptie a bunului meu prieten dus de printre noi, Tudor Dumitru Savu. Cartea a aparut la editura Limes, se numeste „Destine triste", are peste 800 de pagini si este un roman scris de Teo Moldovan. In primul rand trebuie laudat efortul creator, apoi tenacitatea autorului, in fine, nici stilul nu este de neglijat. Autorul este ardelean get-beget, s-a nascut in localitatea Jac din judetul Salaj si a absolvit Institutul politehnic din Cluj-Napoca pentru a deveni inginer in orasul de pe Bega, unde se afla si in prezent. Ei bine, Teo Moldovan iubea in taina literatura! Mai intai a scris, ca tot romanul, poezii, apoi nuvele, dar n-a indraznit sa le publice. Iubirea a fost devoalata in 2003 cand debuteaza sub pseudonimul Teo Banal cu romanul „Ratacitii" cu care se impune printre autorii maramureseni. Al doilea roman, acesta la care m-am oprit in aceasta saptamana a aparut la sfarsitul anului trecut, tot la Cluj-Napoca, dar de data asta amibitiile sunt mai mari. Criticii s-au pronuntat: „Cand autorul renunta la ironii desuete, realizeaza pagini grave ca un cor de tragedie antica" se scrie in „Informatia Zilei". „Autorul stie bine lectia dialogului… De remarcat naturaletea, sugestibilitatea, acuratetea cu care surprinde natura, reusind tablouri pe care le vezi aievea", scrie „Graiul Maramuresului. Cine are curiozitatea sa citeasca acest roman, va vedea ca asa si este.