Desi nu se stie cu exactitate de cand dateaza acest obicei, se stie ca prima zi a primaverii era celebrata inca de acum apoximativ 8000 de ani, iar martisorul isi are originea in credintele si practicile agrare de atunci. Se spune ca martisoarele sunt amulete purtatoare de noroc si fericire. Pe vremuri, barbatii scapau usor: la daci, simbolurile primaverii erau confectionate in timpul iernii si erau pietricele albe si rosii insirate pe o ata, ce se puteau purta dupa 1 martie. Romanii daruiau fundite rosu cu alb ce semnificau vechiul si noul anotimp, respectiv iarna si primavara.
Cu siguranta luna martie da batai de cap domnilor, deoarece la distanta de numai o saptamana, doua evenimente importante, Martisorul si 8 Martie, le vor solicita serios bugetul. Desi prin traditie, martisorul presupune o investitie minima (intre 2 si 20 lei), intr-un simbol al primaverii, pe care reprezentantele sexului frumos sa-l poarte in piept, cu totii stim ca de la an la an martisorul devine din ce in ce mai...consistent. De vina sa fie oferta bogata si scumpa a comerciantior, ce incanta in aceste zile ochii doamnelor si domnisoarelor?..Ochii vad, inima cere: de la bijuterii de aur pana la obiecte vestimentare, telefoane mobile sau ceasuri de firma, orice se preteaza la statutul de martisor, spre disperarea barbatilor.
Am facut un mic sondaj prin redactie, pentru a afla cam ce asteapta sa primeasca reprezentantele sexului frumos de Martisor de la cei care le sunt apropiati, precum si ceea ce sunt dispusi barbatii sa le ofere. Rezultatele vorbesc de la sine: Cele mai mari sperante apasa, dupa cum era de asteptat, pe umerii sotilor si iubitiilor: in topul preferintelor se situeaza cinele romantice, bijuteriile, articolele vestimentare si... banii, cu care sa isi cumpere ce le pofteste inima. Cele mai modeste pretentii se refera la jucarii de plus, bomboane si buchete de trandafiri. Media martisorului pentru 2007: 130 lei. In timp ce de la colegii de serviciu si de la familie isi doresc un simplu martisor sau un buchet de ghiocei (aprox 2 lei), martisorul asteptat de de la sef este o zi libera, sau macar posibilitatea de a pleca mai devreme acasa de ziua lor. De partea cealalta a baricadei, barbatii nu par dispusi sa cheltuiasca prea mult: cele mai consistente martisoare sunt destinate nu iubitelor, ci mamelor, carora li se pregatesc creme, parfumuri, flori, bomboane, si chiar mici electrocasnice. Buget mediu: 70 lei.
Pentru sotii si iubite, formula cea mai populara printre cavalerii de la Cronica Romana este un buchet de flori + un martisor, apoi bomboane, urmate de departe de cina romantica , o bijuterie sau un articol vestimentar. Buget mediu: 60 de lei.
Pentru colege, barbatii s-au „inarmat" cu un ghiocel, un zambet si un compliment.