52 de titluri individuale, 45 la dublu, 10 victorii la turnee de Grand Slam,
38 de finale ATP, trei finale de Cupa Davis, primul lider al circuitului masculin la 23 august 1973, retras din activitate la 40 de ani, dar care a continuat sa joace si dupa aceasta varsta la turneele veteranilor. Sunt cifre care reprezinta bornele impresionantei cariere a lui Ilie Nastase, mentionate si la festivitatea prilejuita de acordarea distinctiei "Campioni de legenda" din partea Fundatiei "Casa Campionilor" condusa de consilierul prezidential Mariana Bitang. Nu am ratat prilejul de a-l provoca pe inegalabilul Nasty la un dialog ce avea sa devina suculent.
- Cine v-a convins sa alegeti tenisul ?
- Costica, fratele mai mare, care mi-a pus racheta in mana la 10 ani, convingandu-ma sa aleg mai tarziu tenisul in detrimentul fotbalului. Am fost baiat de mingi pe arena de la Progresul, actuala BNR, dupa care am inceput sa joc, iar ceva mai incolo am ajuns la Steaua, ramanand fidel acestui club.
- Ati fost unul dintre cei mai tineri componenti ai echipei de Cupa Davis a tarii noastre. Cand s-a intamplat?
- Nu implinisem 20 de ani, cand am fost convocat pentru meciul de la Paris cu Franta. Am pierdut cu 1-4, dar jocul meu le-a placut lui Lacoste si Brugnon, care i-au convins pe organizatori sa ma invite la turneul de la Roland Garros, alaturi de Ion Tiriac. Am trecut doua tururi la simplu, iar la dublu am jucat finala impreuna cu Ion. De atunci, Parisul mi-a ramas in inima, devenind a doua casa pentru mine.
- Care sunt cele mai frumoase amintiri ale carierei?
- Au fost mai multe. Cele trei finale de Cupa Davis cu SUA din 1969, 1971 si 1972, victoriile de la US Open 1972 si Roland Garros 1973, an in care am devenit primul lider ATP, casatoriile si, nu in ultimul rand, cei cinci copii.
- Ati intrat in al 61-lea an de viata. E altfel acum?
- Cu siguranta. Am mai mult timp liber pentru familie, dar felul meu de a fi nu s-a schimbat esential. Iar daca ar fi s-o iau de la capat, tot tenis as juca.
- Cum caracterizati activitatea Fundatiei Casa Campionilor?
- Excelenta idee a Marianei Bitang si a lui Octavian Bellu de a ne mai strange din cand in cand si de a ajuta pe tinerii care fac primii pasi in sport. Trofeul pe care l-am primit nu numai eu, ci si Nadia Comaneci si Iolanda Balas-Soeter are o semnificatie aparte, fiind oferit in prezenta unor glorii ale sportului romanesc.
- Cum ati primit vestea acordarii gradului de general?
- Asemenea onoruri acordate si altor fosti mari sportivi, ca Anghel Iordanescu sau Cornel Otelea, nu ma incanta in mod deosebit. Am fugit de uniforma militara inca din tinerete si o puneam numai la evenimente festive. Gestul e frumos din partea celor care l-au gandit si le multumesc.
- Ati fost, nu o data, la meciurile de fotbal ale Stelei. Va multumeste echipa de acum?
- Nu se poate nici pe departe compara cu Steaua care a castigat Cupa Campionilor Europeni in 1986 si a mai jucat o finala in 1989. Cei de acum joaca uneori in tonul zicalei "Lei in Romania, mielusei in Europa". In general, ma dezamageste felul cum se joaca fotbal in Romania si modul exagerat de mediatizare a acestuia. E ingrat sa-i acorzi atata atentie in detrimentul unor sporturi care aduc an de an satisfactii prin performantele obtinute.
- Care e cel mai pretios trofeu pe care l-ati primit?
- Copiii mei.