Compania de distributie si retail IT K-Tech Ultra Pro, proprietarul retelei de magazine Ultra Pro Computers, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 84,2 milioane dolari, in crestere cu 5% fata de 2005, in timp ce profitul firmei a fost de 1,5 milioane dolari si estimeaza pentru acest an o majorare a veniturilor cu circa 20%.
a€žPe o piata unde se remarca o crestere continua a concurentei si in conditiile in care procentul de crestere al pietei IT are o valoare mult mai mica comparativ cu anii anteriori, suntem foarte multumiti de rezultatele obtinute. Si afirm acest lucru in conditiile in care am reusit sa mentinem ritmul de crestere si, in acelasi timp, un echilibru financiar solid", a declarat Catalin Butolo, director de Marketing al grupului K Tech - Ultra PRO.
Potrivit reprezentantilor companiei, activitatile de distributie si cele de retail au avut ponderi similare in cifra de afaceri din 2006, respectiv 50% fiecare. "In 2006, grupul K Tech-Ultra Pro s-a mentinut pe un trend ascendent al cotei de piata, din punct de vedere al numarului total de unitati vandute pe fiecare trimestru. Astfel, in trimestrul patru al anului, compania a ocupat primul loc pe piata IT, cu o cota de piata de 10,7%", sustin reprezentantii companiei.
Potrivit celui mai recent studiu realizat de International Data Corporation (IDC), piata IT a fost dominata anul trecut de Flamingo International, cu o cota de 13,1% - la vanzarile de calculatoare, inclusiv notebook-uri si desktop-uri - , urmat de K-Tech Ultra Pro cu o cota de 10,2%, Complet Electroserv, producatorul de calculatoare al grupului Altex, cu 9,6%, si compania Hewlett Packard, cu 9% din piata. In ceea ce priveste vanzarile de unitati desktop, Flamingo International a avut o cota de piata de 16,3% si a fost urmat, in ordine, de grupul K-Tech, Complet Electroserv, Romsoft si Hewlett Packard.
"Pentru anul 2007, grupul K Tech - Ultra PRO si-a propus o crestere a cifrei de afaceri cu aproximativ 20%, in conditiile in care estimam o crestere a pietei IT cu un procent cuprins intre 10% si 15%. Aceasta evolutie va fi influentata puternic si de recenta lansare Microsoft Windows Vista", sustin responsabilii companiei.
De asemenea, printre obiectivele grupului pentru acest an se mai numara consolidarea retelei de retail si cresterea vanzarilor, precum si avansul vanzarilor online. Veniturile estimate de firma prin vanzari online vor atinge un procent de peste 5% din cifra de afaceri, potrivit companiei.
a€žIn contextul aderarii la Uniunea Europeana ne asteptam, si pe piata IT din Romania, la modificari ale preferintelor consumatorilor. Prin prisma acestei tendinte ne propunem pentru perioada urmatoare introducerea pe piata a unor noi branduri si implementarea unui sistem de fidelizare a clientilor", a adaugat Catalin Butolo, director de Marketing al grupului K Tech - Ultra PRO, a mai afirmat Butolo.
K-Tech Ultra Pro este prezent atat pe segmentul de retail, cat si in cel de distributie IT&C, printr-o retea de cateva zeci de magazine.