Continuam si azi campania menita sa elucideze moartea fostilor dictatori Nicolae si Elena Ceausescu. Astazi va prezentam un interviu cu maiorul (r) Dorin Carlan, membru al plutonului care i-a executat pe fostul conducator al Romaniei si pe sotia sa.
Ce faceati in decembrie 1989?
In decembrie 1989 invatam pentru Facultatea de filosofie si istorie din Bucuresti. Locuiam in Bucuresti cu familia si imi desfasuram activitatea la Regimentul de parasutisti Boteni, Regimentul 64 Parasutisti Titu, cum era el cunoscut. Locuiam in Bucuresti si faceam naveta zilnic, la 50 de kilometri, la Boteni. Eram plutonier, fusesem avansat in 1988, aveam specialitatea militara auto, aveam functia de ajutor cu evidenta la loctiitorul tehnic al regimentului.
Cand au inceput evenimentele unde erati?
Urma sa ma duc, intr-o zi de luni, pe 17 decembrie 1989, la Spitalul Militar Central sa ma internez, sa-mi iau o scutire medicala, pentru ca eram cam obosit. Duminica, pe 16 decembrie se daduse alarma "Radu cel Frumos", dar eu nu fusesem gasit. Astfel ca am am ajuns luni pe la pranz la unitate, dupa ce venisem de la SMC.
Ce ati facut in unitate?
Eu si o treime din efectivele regimentului am avut activitate in unitate, restul camarazilor fiind la misiuni de lupta in Bucuresti - la televiziune, la hotelul Bucuresti, la sediul CC, la aeroportul Baneasa, la scoala de securitate de la Baneasa, pe la diverse case conspirative. Noi am pazit unitatea si imprejurimile. Dar am avut si misiune speciala, pentru ca in dupa amiaza zilei de 22 decembrie au fost adusi la noi in unitate Manea Manescu si Emil Bobu. In cursul noptii, pe la ora unu, cei doi fosti stabi comunisti au fost luati de la noi si dusi in unitatea de la Deveselu. Atunci, activitatea era condusa de seful garnizoanei, colonelul Ioan Suciu, ulterior comandor.
Cine v-a convocat pentru a face parte din plutonul de executie?
Convocarea a venit din partea comandantului garnizoanei, comandorul Ioan Suciu, a colonelului Radu Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti. Am inteles ca ordinul ar fi venit de la generalul Iosif Rus, comandantul aviatiei militare si, mai sus, probabil de la sefii mai mari, Stanculescu, Iliescu. Dar noi n-am fost convocati pentru asa ceva. Asa-zisul pluton de executie a fost practic un grup de comando pentru executie, creat ad-hoc de domnul general Stanculescu.
Vi s-a dat ordin la acea convocare?
N-a fost nici un ordin. A fost, de fapt, o rugaminte, ca toate ordinele cand sefii te trimit la moarte.
Concret, cum au decurs lucrurile?
Pe 25 decembrie 1989, dimineata, dupa micul dejun, toate cadrele militare, parasutistii care mai erau acolo, au fost convocate la raport, de catre Suciu si Cantuniari. Ni s-a spus ca au nevoie de opt voluntari cadre militare, nu soldati. Nu stiau exact pentru ce, stiau doar ca e o misiune de gradul zero, adica o misiune in care te duci, dar nu mai vii. Noi, care eram cam cascati, asa, n-am realizat in momentul acela gravitatea a ceea ce era posibil sa ni se intample. Ni s-a spus ca este posibil sa aparam Rafinaria de la Brazi, care ar fi atacata sau ar urma sa fie atacata de teroristi, sau sa insotim niste persoane oficiale. Ni s-a mai spus sa luam armament si munitie din dotare cat putem noi. Toti cei opt, capitanul Ionel Boeru, eu, plutonierul Baranguta Constrantin, sergentii majori Gheorghe Octavian, Dumitru Iliescu, Marian Horjan, Laurentiu Stefanescu si Teodor Gheorghe. Boeru ne-a comandat doar pana la pista de zbor a elicopterelor. Cei opt aveam foarte mult armament in dotare, inclusiv grenade defensive, eram imbracati cu acele celebre combinezoane negre. De aici, ne-a dus comandantul garnizoanei personal la pista, cu un autobuz, dupa care ne-am urcat cate patru in cate un elicopter IAR 330 Puma, unul inmatriculat cu nr. 90, celalalt cu nr. 92. Am plecat fara sa stim unde mergem. Pilotii, nici ei nu stiau, au primit ordin in casti. Dand firul inapoi, pot sa va spun ca nici completul de judecata n-a stiut unde merge. Nimeni, in afara de generalul Stanculescu, de Gelu Voican Voiculescu, si mai stia si Virgil Magureanu, cel care, probabil, trebuia sa raporteze Moscovei ca misiunea a fost indeplinita, dansul fiind dovedit ca un kaghebist notoriu.
Cand ati sosit la Targoviste?
Am zburat la 10-15 metri deasupra solului, in zig-zag, deci cam ca un grup de comando, cum se vede acum prin filmele americane despre Vietnam. Am zburat pana in spatele stadionului Ghencea, am aterizat pe o pista de atletism in constructie, si am asteptat vreo jumatate de ora. A venit un grup de militari, cu tab-uri, din care au coborat un general, un grup de ofitei MApN si de justitie militara. Am luat completul de judecata si ne-am deplasat la Targoviste. Pe parcurs, am facut jonctiunea cu alte trei elicoptere de paza care ne-au insotit pe drum, tot din cadrul regimentului nostru. Din momentul in care s-a urcat in elicopter, comanda a fost la domnul general Stanculescu, care comunica prin radio cu baza. Eu i-am asigurat paza domnului general, i-am "scanat" pe toti. Tin minte ca dintre toti nu mi-a placut mutra lui Voican Voiculescu, nu-mi inspira nici un pic de incredere, avea o figura cam dubioasa. Mai era in elicopter si maiorii de justitie Mugurel Florescu si Dan Voinea. Gelu rade si acum de mine cand ii mai amintesc de faptul ca parca imi venea sa-i trag o rafala in teasta, macar un glont ratacit! Revenind, pe la ora 13, cred, am ajuns la Targoviste.
Cand ati aflat ce trebuie sa faceti, de fapt?
Atunci. Membrii completului de judecata au fost dusi in biroul de Documente Secrete, care fusese amenajat pentru sala de judecata. Am vazut cum colonelul Kemenici, comandantul unitatii, ii raporteaza situatia de acolo generalului Stanculescu. Dupa care domnul general Stanculescu ne-a chemat: "Parasutistii la mine!" Ne-am prezentat, am luat pozitie in linie, cu Boieru in frunte: "baieti, pot sa am incredere in voi, stiti de ce ne aflam aici? Vreau sa stiu daca pot sa am incredere in continuare in voi! Putem merge impreuna pana la capat?" Noi am raspuns ca da, nici prea anemic, dar nici prea hotarat, nestiind totusi ce se intampla acolo! "Aici se afla cei doi soti, Nicolae si Elena Ceausescu. Noi suntem veniti aici cu un tribunal militar exceptional sa-i judece si sa-i condamne pe cei doi soti Ceausescu! In situatia in care tribunalul militar exceptional va hotari ca cei doi soti sa fie executati, sunteti in masura sa duceti la indeplinire sentinta?" Noi am raspuns da! Pai, daca eram prinsi acolo, ce era sa mai zicem? Sincer, din punct de vedere psihologic, nici unul dintre noi nu era pregatit sa execute o asemenea misiune, sa-i execute pe cei doi. Pana la urma, ce se intampla in sufletul meu nu mai conta, eu trebuia sa fiu un executant perfect pentru ca, in fond, pentru asta ma pregatisem, nu sa ma gandesc la ceea ce inseamna sa-i executam pe cei doi. Eu, conform juramantului militar, trebuia sa-l apar pe Ceausescu, care era comandantul suprem, conform legilor din acel moment. Deci, la intrebarile generalului Stanculescu am raspuns toti "DA". Nu-mi place asa, ne zice generalul. "Ridicati toti mana in sus!" Am ridicat mana toti opt. Nu aveam cum sa zicem nu, domnul general Stanculescu era ministrul nostru in acel moment si, in plus, simteam ca asa vrea tara. Domnul general a spus ca nu-i place nici asa. A zis sa facem un pas in fata. Am iesit toti opt. "Nu-mi place asta, asa ca am sa va numesc eu!" Si ne-a ales dansul: tu, tu si tu, adica Ionel Boeru, Octavian Gheorghiu si pe mine.
De ce v-a ales
pe cei trei?
De ce? Cine stie, poate pentru ca eram mai masivi, poate s-a gandit ca dam mai bine in imagini, asa, eram mai bau-bau! Ceilalti cinci camarazi au avut misiunea sa pazeasca in diverse locuri din unitate. Boeru era in sala de judecata, iar Octavian Gheorghiu si cu mine eram "portarii", pazeam intrarea in sala de judecata si nu dadeam voie la nimeni sa intre sau sa iasa, din ordinul domnului general Stanculescu. "In situatia in care este atacata cazarma dinspre exterior spre interior, voi doi veniti si executati foc in Nicolae si Elena Ceausescu! Totodata, daca cineva incearca sa intre aici, executati foc fara somatie!", ne-a ordonat generalul Stanculescu. Am inteles si am trecut la executare! Asadar, am pazit usa, am fost "usierii"! Ionel Boeru a fost, practic, in sala de judecata! Acelasi ordin l-a primit si el! Important era ca cei doi sa nu scape cu viata!
Cum ati executat ordinul?
Procesul a durat cam o ora si jumatate! Cand i-a condamnat la moarte, atunci am constientizat noi ca a venit momentul cel mai greu! Eu n-am vrut sa particip la scoaterea lor din sala de judecata, nu mi-a placut nici sa-i leg la maini. I-au luat si le-au legat mainile colegii mei. Generalul Stanculescu a ordonat sa le legam mainile la spate. I-am scos de acolo, dar n-au mai mers pe picioarele lor, i-am luat mai mult pe sus, deoarece am simtit ca nu-i mai ajuta picioarele, nici pe el, nici pe ea, li se inmuiasera genunchii! Dar sa revenim. Cand a vazut ca nimeni nu face nimic, domnul general Stanculescu a venit cu funiile acelea si le-a dat colegilor mei care au inceput sa-i lege. Stanculescu a luat pozitie martiala si a inceput sa comande: "Legati-i, luati-i, si la zid cu ei! Intai pe el si apoi pe ea!" Ceausescu a inceput sa se lamenteze, ca e inadmisibil etc. Au fost legati fedeles, cam intr-un minut. Cand i s-a spus sa puna mainile la spate, Nicolae Ceausescu s-a executat imediat. Elena Ceuasescu a inceput sa ne dea dracului, sa ne jigneasca in stilul ei. "O sa regretati ce faceti acum!", ne-a mai spus ea! El a zis: "V-am crescut de copii, v-am dat grade si acum ne omorati ca pe niste caini?" Deci, la un moment dat, in acel mic vacarm creat, domnul general Stanculescu a ordonat: "luati-i, si la zid cu ei, acolo unde ti-am aratat eu, capitane! Impuscati-i! Intai pe el, si pe urma pe ea!" La care ea spune: "daca tot e sa murim, vreau sa mor impreuna cu sotul meu! Impreuna am luptat, impreuna vreau sa murim!" Stanculescu zice: "Da, faca-se si aceasta ultima dorinta!"
S-au luptat,
s-au impotrivit?
Nu. In timp ce ei, saracii, se lamentau, i-am scos pe usa, afara! Se pare ca nici Ionel Boeru nu era sigur ca noi vom executa ordinul generalului Stanculescu! Venise un zvon ca urmeaza ca unitatea sa fie atacata! La iesire, ei au crezut ca-i vom duce spre elicoptere! Pilotii pornisera si motoarele elicopterelor! Ceausestii credeau ca fusese o inscenare! Dar noi i-am luat si i-am dus catre zid! Interesant este ca hotararea de a fi executati fusese luata in dimineata zilei de 25 decembrie, in WC-ul din cabinetul generalului Milea de la MApN, iar executia lor a avut loc tot langa un WC, in curtea unitatii din Targoviste, mai rau decat ca pe niste caini! Practic, zidul unde ei au fost executati era zidul WC-ului unitatii! Ceausescu s-a uitat la un moment dat in ochii mei, cred ca am fost singurul care in momentul ala as fi preferat sa ma aflu oriunde, numai acolo nu. Insa nu puteam sa schimb situatia! Pe drum, cum spuneam, s-a uitat putin in ochii mei, i-au dat cateva lacrimi si apoi, din acel moment n-au mai mers pe picioarele lor, practic i-am luat pe sus! Atunci, in timp ce il duceam, Ceausescu a strigat: "Moarte tradatorilor! Istoria ma va razbuna! Traiasca Romania socialista libera si independenta!" Apoi a inceput sa cante Internationala!
Cum au murit?
Toti am tras din proprie initiativa, am tras cate o rafala fiecare. Am apucat sa-i punem la zid. Acolo a avut loc un fenomen ciudat, in momentul cand am tras in el, s-a ridicat pe zid cam vreun metru! Noi am inceput sa tragem in ei cam de la un metru distanta, ca parasutistii, de la sold! Am tras atat de repede dupa ce i-am pus la zid, incat n-au avut cum sa cada la pamant daca ar fi lesinat! El a murit imediat, din rafala lui Boeru si din gloantele mele! Ea inca nu murise, se zbatea inca, facea niste miscari macabre! Ea fusese lovita la cap de cartusele noastre, dar nu murise, se zbatea inca! Eu i-am dat glontul final Elenei Ceausescu, i-am tras in cap! I-am cam deranjat coafura si i-am imprastiat creierii, din pacate! In el n-am mai tras, ca nu mai era nevoie! Fazele astea n-au apucat sa fie filmate! Dupa ce au fost executati, cadavrele lor au fost puse in elicopter de catre militarii din Targoviste si au fost duse la Bucuresti! Dar inainte de asta, s-a facut escala la Boteni si eu am ramas la unitatea mea!